"filmare în poem (a)" – 402 rezultate
0.03 secundeMeilisearchfilmare în poem (a)
de George Pașa
la intrarea-n poem se află un preș, iar, ca vreunul să nu dea greș, un anunț: \"șterge-te, nu intra cu bocancii murdari!\" apoi, ai grijă, există pândari invizibili, nemarcați textual, ce așteaptă-n...
poem cu oblio
de Laurențiu Belizan
mi se făcuse noapte îți pictasem în geam o frunză de care să te agăți stăteam în ochii tăi ca în hubloul unui submarin și frunza galbenă se încăpățâna să rămână suspendată se hrănea din lună cu...
Rugăciune pentru cei întârziaţi
de Liviu-Ioan Muresan
Adresată oamenilor, cartea aceasta e totuşi o rugăciune. Adresîndu-se sieşi şi semenilor, poetul se confesează însă lui Dumnezeu. Întreg volumul pare o spovedanie, chiar dacă nu explicită. Poetul...
pregătind prânzul la disputa universaliilor asistată de copilul-poem-la-o-vată-pe-băț-înainte-de- îmblânzirea-lui-bουκεφάλα
de Cătălin Al DOAMNEI
șirul de demoni care descind pe strada republicii poate fi învins după următoare rețetă a doctorului faust se scoate TOATĂ mizeria LUMII de la subsolul blocului 350 nimeni nu este acasă la poale de...
Poezia ca o cale
de Magda Cârneci
Mi-a trebuit ceva vreme să realizez că pentru mine poezia, mai mult de a fi o vocație, o profesie, o misiune, ori o credință – e în primul rând o Cale. Că ea duce undeva sau ar trebui să ducă undeva....
Trecerea peste
de Dan Cârlea
Cred că se poate vorbi astăzi despre un „al doilea val\" al promoției 2000, care vine în literatură fără furia demolatoare și gesturile de frondă ale primilor fracturiști, individualizându-se în...
Agonii beatnice
de felix nicolau
Dacă ar trebui ca un autor să vorbească despre arta de a se imita pe el însuși, cel mai indicat ar fi Alexandru Vakulovski. Părintele Pizdețului a recidivat în Letopizdeț și, ca un cașalot obosit, a...
matrix-poem
de Cătălin Al DOAMNEI
jurnal pandemic (1) primăvara mea semăna din ce în ce mai mult cu matrix nici nu sosise prea bine anotimpul pădurilor înmugurind tăierea iezilor din umărul providențial foarte alb al lui dionyssos...
Eu mă mir cum de nu s-au săturat în cincisprezece ani să tot strige că au puțe!
de Marius Marian Șolea
Revista Feed-Back Anchetă literară Eu mă mir cum de nu s-au săturat în cincisprezece ani să tot strige că au puțe! 1. De la ziare, programe tv la literatură și artă totul este invadat de tendințe...
Poezie din puscarie
de Nicolae Baciut
Am descoperit în arhiva mea o filmare mai veche, din 1992, un interviu cu părintele Filaret Gămălău, de la Moșuni, județul Mureș, care a fost patru ani coleg de celulă în Penitenciarul de la Aiud cu...
Stop-cadre la Bookarest
de Florin Hălălău
Fie și numai pentru a-l asculta pe Andrei Pleșu cum își justifică apariția unei cărți despre obscenitate, după ce în toamnă, la Gaudeamus, își lansa culegerea de prelegeri despre îngeri, și tot...
Andrei Fischof
de marlena braester
Note biografice: Andrei Fischof Nascut la Turda in 1940, absolvent al facultatii de fizica experimentala a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj, lucreaza,pina la emigrare,in laboratoare industriale de...
Brandon Lee - Blestemul Corbului
de Julia Kretsch
„Cheia nemuririi este în primul rând să trăiești o viață de care să merite să-ți amintești“. Pe data de 31 martie 1993 Brandon Lee a plecat în paradisul actorilor, alături de tatăl său, maestrul...
Un drum la mare
de Ion A. Luca
Am fost ieri la mare... Ca sa mai vad odata Dobrogea multi-milenara, blanda, dezarmata dintotdeauna de orice gest de neprimire. O Dobroge de piatra, nisip si iarba, sculptate de suflarea crivatului,...
Lemne de sânge
de Anton Potche
Lemne de sânge. În germana: Blutholz. Ce cuvânt. Ce titlu. Este vorba despre titlul unui film german: Blutholz . Un cuvânt compus din Blut, adică sânge, și Holz, deci lemne. Lemne de sânge . Unde în...
Cum să devii scriitor meseriaș
de felix nicolau
Scrierea creativă (creative writing) este inclusă în mod oficial în programele de studii din universitățile nord-americane. La fel și în Europa Occidentală. În România primele încercări de felul...
Zooistorii (8, 20-21)
de Dragoș Vișan
VIII. Bufnița strămoșească și fiii Bufnița are niște ochi! Pupilele acelea negre hipnotizează. Când zboară, se declanșează sonor și vizual ceva ocult. Transformarea. Marea Operă! Umerii îi dau atunci...
dacă ninge în povestea noastră atunci înseamnă că putem invita diverși figuranți să se bucure de o iarnă la bruges
de Bogdan Geana
margaretă mereu când bag în mine ketamina cam cât încape într-un cal de munte, negru-forță, cu-aceste idealuri îmi încarc la loc stamina și ard efervescent precum o torță. în trap spre bal în pașii...
A treia bancă - Cap. 22 – Fulgerul negru lovește din senin
de Laurențiu Orășanu
Erau invitați toți cei care participaseră la procesul din noaptea cutremurului, mai puțin colegul Simonei de la asigurări. Mihai Vrânceanu era la doctor, ca să se asigure că soția lui e însărcinată....
\"Atelierele Artistice Agonia\" în Café Mike
de Irina Iacovescu
Vă mai amintiți cum arăta scena acum două săptămâni? Tot trei scaune, aceleași două microfoane, numai data a fost diferită: 30 mai, nu 16 mai, iar locația a fost Cafe Mike, nu Backstage. Am avut mari...
