"bust" – 5749 rezultate
0.02 secundeMeilisearchAndreea Bustea
Nothing looks like it seems.
1 poezii, 0 proze
Dan Faur
Dan Faur (n. 20 ianuarie 1911, Calafat - m. 22 mai 1961, București) este un scriitor român avangardist. A publicat în revistele unu și Contimporanul. În 1930 îi apare la editura unu volumul Bust, ce beneficiază de o copertă și un portret de Jules Perahim. "Un talent nou", va nota maestrul Lovinescu în Agende literare. Publicarea în "Viața românească" (an XXVII, nr. 11-12, p. 18-20) a fragmentului - datorată în bună măsură aprecierii lovinesciene - a constituit un prim-pas în cunoașterea de către iubitorii de literatură a lui Dan Faur."
4 poezii, 0 proze
Alexandru Misiuga
Supranumit și tartorul soacrelor datorită epigramelor dedicate acestora, Alexandru Misiuga este un simbol al bistrițenilor, reușind să facă multe lucruri pentru aceștia. Din lumea fără de dor, baronul va veghea peste urbe. Va fi mereu cu noi, iar istoria locală îl va înscrie în cartea ei de aur. A făcut atât de multe pentru noi: a construit mituri, a făcut hoteluri, a imortalizat pe marii noștri scriitori în piețele centrale. Personal, mi-a fost ca un maestro, care mi-a dat multe povețe în cei aproape 10 ani de presă. Soarta face ca în aceste zile o boală să mă țină în casă. Nu voi putea fi alături de baron pe ultimul drum, însă voi fi alături de el prin rugăciuni. Mi-ar plăcea să-l întâlnesc pe baron, într-un bust, undeva în central istoric. Așa va rămâne pentru generațiile viitoare ca pildă a omului care a luminat pentru oameni. Până în ultima clipă. Vineri, de la ora 13.00, la Capela de pe Tarpiului bistritenii se intalnesc pentru ultima data cu baronul. Se duc patriarhii...
5 poezii, 0 proze
Constantin Brâncuși
Constantin Brâncuși (n. 19 februarie 1876, Hobița, Gorj — d. 16 martie 1957, Paris) a fost un sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. Constantin Brâncuși a fost ales postum membru al Academiei Române. Francezii îi pronunță numele Brancusi. Născut în data de 19 februarie 1876, Constantin este al cincilea copil al lui Nicolae și Maria Brâncuși. Prima clasă primară o face la Peștișani, apoi continuă școala la Brădiceni. Copilăria este marcată de dese plecări de acasă și ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii și birturi. După ce a urmat Școala de Arte și Meserii în Craiova (1894 - 1898) vine la București unde absolvă Școala de Belle-Arte în 1902. În timpul studenției, chiar în primul an, în 1898, lucrarea sa Bustul lui Vitellius obține "mențiune onorabilă", Cap al lui Laocoon din 1900 obține medalia de bronz, iar Studiu din 1901, câștigă medalia de argint. Timp de doi ani, între 1900 și 1902, cu...
4 poezii, 0 proze
Constantin Brâncuși
Constantin Brancusi, este un sculptor roman celebru, unul din primii mari creatori din arta moderna. BRANCUSI, Constantin (Hobita-Pestisani, Gorj, 1876 - Paris, 1957). Urmeaza Scoala de meserii din Craiova (1894-1998), apoi Scoala nationala de arte frumoase din Bucuresti (1898-1902), unde pentru scurta vreme l-a avut profesor pe Ion Georgescu, apoi pe Vladimir C. Hegel. In timpul studiilor realizeaza bustul Gheorge Chitu, un Cap de expresie, ca si o serie de copii - Ecorseul (impreuna cu Dr. Gerota), Vitellius, Capul lui Laocoon. Mai realizeaza busturile Georgescu-Gorjan (1902) si General Dr. Carol Davila (1903), asezat mai tarziu (1912) in curtea Spitalului militar din Bucuresti. In 1904 porneste spre Paris, trecand prin Budapesta, Viena, Munchen (aici sta un timp), prin Elvetia. Obtinand o bursa in Franta in 1905, se inscrie la Scoala de arte frumoase, in clasa lui Antonin Mercie. In 1907 este acceptat practician in atelierul lui Rodin, pe care il va parasi, orgolios si plin de...
0 poezii, 0 proze
Rolf Bossert
Rolf Bossert (n. 6 decembrie 1952, Reșița, România - d. 17 februarie 1986, Frankfurt am Main, Germania), poet de limba germană. A urmat filologia la Universitaea din București (germană și engleză). A fost profesor de limba germană în orașul Bușteni. Organizator de programe la Casa de cultură „Friedrich Schiller” din București, din 1981 lector la Editura Meridiane, iar din 1982 și la Editura Kriterion, București. În anul 1979 a primit Premiul pentru literatură al UTC, în 1980 premiul „Ileana Cosânzeana” pentru carte de copii, iar în 1982 premiul pentru traducere al Uniunii Scriitorilor. Rolf Bossert a făcut parte din Grupul de acțiune Banat (Aktionsgruppe Banat), un cerc de prieteni și scriitori (între care Richard Wagner, William Totok, Johann Lippet, Gerhard Ortinau), la care au aderat mai târziu și Helmuth Frauendorfer și Roland Kirsch. Discutau probleme de literatură, își comentau reciproc lucrările, dar erau și activi din punct de vedere politic. Grupul de acțiune a intrat în...
1 poezii, 0 proze
grigore avram
1. DATE PERSONALE Numele și prenumele: Avram Grigore Data și locul nașterii: 13 februarie 1964, comuna Maieru, județul Bistrița Năsăud Locul de muncă: - Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Cluj - Napoca - Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad 2. STUDII GIMNAZIALE ȘI LICEALE 1970 – 1978: Școala generală Maieru 1978 – 1982: Liceul Silvic Năsăud 3. STUDII UNIVERSITARE 1983 – 1988: Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere 4. SPECIALIZÃRI Specializare în domeniul fond forestier, specialitatea cadastru, 1994 – Centrul de Perfecționare Bușteni. Management performant pentru dezvoltarea afacerilor și imaginii organizaționale a unităților, 2000 – Regia Națională a Pădurilor. Abilități manageriale în cadrul programului de Instruire de Mediu, coordonat de Universitatea din Minnesota și finanțat de Agenția Americană pentru Dezvoltare Internațională – US AID, 2000 Management în cadrul instituțiilor și autorităților...
110 poezii, 0 proze
Victor Țarină
Născut la 9 mai 1960 în Cluj-Napoca Studii: Elementare și liceale: 1967-1979 Cluj Napoca; Universitare: Fac. de Geologie, Univ. Babeș- Bolyai Cluj-Napoca; Debut literar: revista Tribuna, 1986; Volume publicate: * Nisipuri cu pelerini, poezie, Ed. Litera, București, 1991 (cu o postfață de Victor Felea); * El și Cel, scenariu, Ed. Clusium, Cluj-Napoca, 1994 (în colaborare cu Nicolae Dudaș) cu o postfață de Nicolae Mocanu; * Plouă aseară, poezie, Ed. Clusium, Cluj-Napoca, 1996 (în volum cu Nicolae Dudaș, proză scurtă); * Aureole, poezie, Ed. Clusium, Cluj-Napoca, 1997 (cu o postfață de Adrian Popescu); * Statuile disperării, poezie, Ed. Mesagerul, Cluj-Napoca, 1998; * Ultimul cuvânt, poezie, Ed. Mesagerul, Cluj-Napoca, 1999; * Veghe și somn, poezie, Ed.Napoca Star, Cluj-Napoca, 1999; * Dialog cu hârtia, poezie, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca, 2000; * Sfârșit de coridă, poezie, Ed.Napoca Star, Cluj-Napoca, 2001; * Încercare de bust, poezie (antologie), Ed. Napoca Star, Cluj Napoca, 2002 *...
211 poezii, 0 proze
Léon Dierx
Léon Dierx, né à Saint-Denis de La Réunion le 31 mars 1838 et mort à Paris le 12 juin 1912, est un poète parnassien et peintre académique français. Léon Dierx naît dans la villa de Saint-Denis aujourd'hui appelée villa Déramond-Barre, que son grand-père a rachetée en 1830. Il y vit jusqu'en 1860, année de son installation en France métropolitaine. En 1864, il fait partie des poètes parnassiens qui se réunissent autour de Catulle Mendès, avec Sully Prudhomme, Villiers de L'Isle-Adam, José-Maria de Heredia, Albert Glatigny, quand Paul Verlaine, âgé de 20 ans, fait la connaissance de ce groupe. Il est élu prince des poètes à la mort de Stéphane Mallarmé en 1898. À la mort de Dierx, le nouveau musée d'art de Saint-Denis situé dans la rue de Paris reçoit son nom. Un buste de Léon Dierx sera plus tard installé à l'entrée de ce musée en 1920. Le peintre Paul Chabas (1869-1937) le représente sur un grand tableau commandé par l'éditeur Alphonse Lemerre aux côtés de Jules Claretie, Paul Arène,...
1 poezii, 0 proze
buschbacher laura
frumoasa si desteapta
5 poezii, 0 proze
Bust
de Nincu Mircea
Imperial, Timpul năvălește în mine Prefăcând tot în ruine. Frunze îi cresc pe ramuri De-a lungul întinderii spre lumină Cum boabe de rouă Pe firul de iarbă. Aripi care îl fac cer Prin care trec...
Bust
de Leonid Dimov
Intră mai iute-n odaie, Pune pe plită să fiarbă Buture vânăt de oaie, Scoate-mi ciulinii din barbă, Uite, venit-au sătenii, Iar să le spui despre mine; Pune te rog mirodenii Negre și mestecă bine!...
bust
de Djamal Mahmoud
camera ascunsă cu grijă pozează în întuneric garduri, copaci, tobogane și aburi labele calcă petale și urme de vopsea albă capul abandonat ar vrea să intre în contact cu cineva — lemn uscat, aer sau...
Bust
de Daniel Aurelian Rădulescu
Mă bate gând să-mi fac statuie, Să mă torn singur moștenire În ipsos, bronz cu aurire Să strălucesc ca o momâie... ... Să pot fi martor la ce vine, Bun chiar de luat și dat în cap Să mă răzbun și eu...
bust viu...
de sorin saguna
sunt bustul ce adună frunze în fiecare oră... ochii plâng în zăpezi de toamnă pustie... port bronz etern în fața lor-trecători umani. primăvara mângâie bustul meu cu frunze... cireși proaspăt treziți...
Bustului meu
de George Topârceanu
Tu, „cap de studiu“, mobilă intactă, Discret tovarăș de proiecte mari, Tu reprezinți persoana mea abstractă, - Un alter ego fără ochelari. Și laolaltă noi trăim ca frații... Dar vezi tu cât de...
busteanul
de Nan Florian
Auzi portița dinspre casă scârțâind, dar nu lăsă toporul din mână. Il înălță deasupra capului, pluti acolo câteva clipite, după care îl prăvăli peste buștean despicându-l. Mama soacră se opri lângă...
Bustul Esperance
de Gellu Naum
Culcat pe bustul ei ca pe o insulă a Paștelui ca o batistă pe fruntea unei statui avea dubla vedere a îndrăgostitului dar să nu exagerăm ofrandele ni se puneau pe talger noi cheltuiam bănuții beam...
Bustul împăratului
de miron stefan
I În vechea Galiție Orientală, în Polonia de azi, foarte departe de unica linie de cale ferată care unește Przemysl de Brody, se găsește sătucul Lopatyny unde s-a petrecut strania poveste pe care îmi...
Despre busturi...
de Sorinel Popa
Se facu neagra ca tuciul Cand elevul ei Gigel II spuse sigur pe el Ca-l prefera pe-a lui Luciu.
