"analfabet (bemol)" – 1442 rezultate
0.01 secundeMeilisearchDomnul Negru
Precum nascut asa si crescut.. misojin si analfabet .. BuRP !!!!!
1 poezii, 0 proze
Ștefan Augustin Doinaș
26 aprilie 1922 – 25 mai 2002 Născut în comuna Caporal Alexa din județul Arad, Ștefan Augustin Doinaș a fost unul dintre poeții cărturari, o figură de maestru olimpian, amintindu-ne de scriitorii altor vremuri. În timpul studenției clujeano-sibiene din anii războiului, a fost unul dintre componenții de seamă ai Cercului Literar de la Sibiu și a semnat chiar "Manifestul" acestuia, care a apărut în ziarul "Viața" în 1942. A debutat în 1939, cu o poezie, în "Jurnalul literar", câștigând apoi, cu volumul "Alfabet poetic", în 1947, premiul Lovinescu. Volumul însă nu a mai apărut, din cauza instaurării comunismului, eveniment tragic ce l-a trimis în spatele gratiilor, pentru convingerile sale, și pe poet. Astfel încât Ștefan Augustin Doinaș a reușit să debuteze în poezie abia în 1964, cu volumul "Cartea mareelor", în care trecea de la baladă la o poezie cerebrală. Din cărțile sale ulterioare de versuri, care i-au consolidat un renume de autor fundamental al poeziei românești, menționam...
61 poezii, 0 proze
Fuzulî
Fuzulî (1495?- 1556) Pe numele său adevărat Mehmed, Fuzulî este unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai poeziei turcești din perioada Divanî. A obținut favorurile și protecția sultanilor, șahilor și padișahilor, dedicându-le mesneviuri și beituri (forme poetice folosite în poezia orientală). Bun cunoscător al limbilor arabă și persană, el se va preocupa ulterior și de științele vremii, întrega lui operă fiind supusă influenței curentului religios sufit. A scris în toate cele trei limbile (arabă, persană și turcă), dar opera de referință rămâne “Divanul” scris în turcă, editat de mai multe ori la Tebriz, Baku, Istanbul, inclusiv în noul alfabet turcesc, sub numele de “Fuzulî Divanî” (Divanul lui Fuzulî), în 1948. La fel de important este și “Leylâ vü Mecnun” (Leylâ și Mecnun), considerat unul dintre cele mai reușite mesneviuri din literatura orientală.
11 poezii, 0 proze
Valeriu Matei
1959 Se naște la 31 martie, în comuna Cazangic, județul Lăpușna, Basarabia în familia lui Nicolae (1922 – 1981) și a Sevastiței (n. Cătană, 1924-2009), țărani cu școală românească. La vârsta de cinci ani mama îl învață să scrie și să citească atât cu alfabet cirilic, cât și cu alfabet latin. 1966 – 1974 Urmează școala medie incompletă din satul natal, astăzi gimnaziul Mihai Viteazul; redactează revista literară a școlii Luceafărul. În 1973 debutează în presa pentru copii, dar bucuria debutului nu ține prea multă vreme - P.Meniuc, redactor la revista unde trimite versuri îl îndemnă să „nu mai scrie versuri triste”, sfătuindu-l: „ar fi bine să te inspire viața luminoasă de azi”. 1974 – 1976. Urmează școala medie românească nr. 2 din or. Leova, pe care o absolvă cu medalie de aur; se remarcă în cadrul olimpiadelor din Republica Moldova la limba și literatură română și istorie. 1976 – 1979. Este student la Universitatea de Stat din Moldova, facultatea de istorie; frecventează cenaclurile...
0 poezii, 0 proze
Yunus Emre
Yunus Emre (1240? - 1321?) Viața poetului se pierde în legendă, poeziile fiind singurul izvor biografic. Din acestea se desprinde faptul că și-a însușit o temeinică instrucție filozofică și religioasă, fiind discipolul unui mare învățat al vremii, Taptuk Emre, căruia i-a slujit mult timp și de la care, din respect, a împrumutat numele. În căutarea adevărului și frumosului, a pelegrinat prin toată lumea islamică, întâlnindu-se cu mari poeți și învățați ai vremii, printre care și genialul poet persan Gelaleddin Rumi Mevlana (m. 1273). Informații despre ultima perioadă a vieții sale lipsesc cu desăvârșire, poetul încetând să mai transmită ceva din enigmatica sa existență, sporind și mai mult misterul în jurul său. În 1970, în localitatea Sarıköy, locul presupus al morții poetului, a fost ridicată în semn de adâncă pioșenie o nouă piatră funerară. Numărul total al poeziilor sale se consideră a fi de 360 și au cunoscut mai multe ediții, cea mai completă fiind tipărită cu noul alfabet,...
1 poezii, 0 proze
analfabet (bemol)
de Petru Teodor
bănuiesc că ai văzut un țigan cerșind plângând aproape ciung în cântecul lui de vioară și-acela strâns pe suflet ca o haină amară cum ning petalele în crâng și cântecul e dus de vânt peste drum o...
analfabet...
de ioana matei
da, cred în Iubirea Cuvânt!...o formă sublimată/esențializată a Iubirii...și nu știu nicio literă din prefăcutele cuvinte ce neagă Iubirea...mereu schimonosite de ură...
SÂNt analfabet
de ionut cernuta
Pe sânul tău stâng scrie păcat, iar pe cel drept iertare e gravat. Niciodată nu am știut care-i mai frumos, deși am putut să-i mușc,sărut sau să-i miros. Nu știam dacă să-mi cer întruna iertare, sau...
Gurmandul analfabet
de Valeriu Sofronie
mă răsfoiește timpul dintr-o pagină de calendar în alta ma scutură de toate întoarcerile spre seară ajung întotdeauna acasă mai scăzut la ce bun atâtea miliarde de sori pentru un gurmand analfabet ?
Scribul analfabet
de Maria Elena Chindea
nu-mi pasă că talpa scindată ridică prin lume doar colbul din muzee sunt numărat de ochi ce n-au știut să vadă un scarabeu fericit sau un rege orb nu e nimic de ales nimic nu se respinge dansul magic...
Fratele meu s-a nascut analfabet
de Ion Nimerencu
Fratele meu s-a nascut analfabet, pipaind cu nerusinare tita mamei. Dumnezeu se conecta la internet, in timp ce Homer planifica greva foamei. Politicienii-haiduci locuiau in Carpati. Barci cu motor...
Conceptele, oportunitățile, vocația și valoarea. Povestea omului analfabet
de razvan rachieriu
Am pus germenii conceptelor în pământul minții aceștia au încolțit în idei inovatoare pe care le-am transpus în activități ce se extindeau în oportunități de anvergură aflate la capătul opus al...
anticariat postmodernist
de Bogdan Gagu
analfabet sculptez moartea în fașă alăptez întuneric susținând un voi fi o dimineață, văduva unei amintiri suspină într-o impotență credulă poftă bună iubito azi cânt dejecție de mimă umană crestată...
neg, nu regret arta
de Bogdan Gagu
adun analfabet datat în amintiri împart sumele rămase-n două iau o linguriță de clipă dau privirii amar, puțină suferință în suflet zâmbet pe buzele umede, dau o bucată din cerul albastru o creastă...
capodoperă...
de Dumitru Sava
copil analfabet, destinul a mîzgălit pe albul tău cu mine, în negru, eseul fericirii. a rupt apoi condeiul și-a sfărâmat tăblița…
coca (fără cola)
de Gabriela-Dorina Vălean
un omuleț poet ori analfabet își frământă visul cu degete de entuziasm alteori de dispreț îl așează cald în cuva așteptării nu-l acoperă cu prea multe atenții ar năpădi marginile umflându-l \"în...
Fost sătean
de Florentin Cristian
Sunt un sătean analfabet și taciturn dar care nu minte niciodată Nevoile mele sunt să mă integrez schimbului de ocheade de la oraș Nu valorez nimic în joaca de-a stăpânii și sclavii care în apus de...
Analfabetul isteț
de Mahok Valeria
Analfabetul isteț Dacă un senator este analfabet, Credeți că trebuie învățat, Unde se mănâncă bine și gratis la bufet ?
Și tot mai mult spre răsărit apun
de Ștefan Petrea
Citirea-n astre îmi înfoaie nazul Analfabet, zadarnică-i lecura O stea deschide spre ureche-mi gura Lucirea lunii îmi e tot necazul. Cu sfinte cărți în minte fac sudura Destin să uit nu e să fie...
Poet (t)ratat
de Ochian Nicusor
Se credea un, foarte deștept Lumea-i zice analfabet El le\'ntoarce: sunt un concept Doar al țării Mari, poet
