Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"_greșalele noastre_"2937 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
36 rezultate
cojoaca mariaCM

cojoaca maria

AutorAtelier

"Suntem obisnuiti sa-i judecam pe alti dupa noi,iar daca le iertam cu bunavointa greselile pe care si noi le avem,atunci ii osandim groaznic ca nu au calitatile noastre"

3 poezii, 0 proze

I

Ina

AutorAtelier

Nu cred ca vreau sa scriu în această fereastră un CV cu date seci. Aș vrea sa spun ca sunt fericită că am avut o copilărie frumoasă, plină cu de toate, șotii și fapte bune, zâmbet și plânset, premii și diplome de la școală, priviri serioase și cuvinte de înțelepciune pe care le-am auzit de la părinți. Acum înțeleg că a fost pe atunci și prima dragoste, care a fost un pic stângace, dar care, cum îmi dau seama la moment, a fost sincera. Acum am ajuns acolo unde trebuie sa fii mai responsabila, mai puțin sincera, mai cu inițiativa, dar cel mai important este ca și aceasta etapa a vieții mele o ador la nebunie, cu greșelele făcute, cu iubiri nerealizate, cu prietenii și dușmanii, pe care ii ador la fel de mult.

8 poezii, 0 proze

MI

Mitoi Ion-Dorinel

AutorAtelier

Trimis din haosul credulilor,orfan la doi parinți care vroiau să își îndrepte greșelile prin fiul lor,m-am încarnat în trupul răzbunării cu sufletul iubirii.Astfel,bolnav de iubire și luptând cu răzbunarea atât de proprie unei copilării decapitate,din Biblie și Poesiile leoaicei tinere din tei,cenușa mea a crescut ... poezia.

6 poezii, 0 proze

Ye ManYM

Ye Man

AutorClasic

Ye Man s-a nascut in anul 1921, in provincia Guandong din China. Prima culegere de poezie a publicat-o in 1942, sub titlul "Flautul cel scurt". A luat parte la toate evenimentele hotaratoare privind grelele si istoricele incercari ale poporului chinez. Printre culegerile de poezie publicate dupa 1982 se numara "Scurte sentimente de dragoste" si "Mirajul florilor". De asemenea, a publicat mai multe volume de eseuri si critica. Este membru al Uniunii Scriitorilor din China si vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor provinciei Guandong.

1 poezii, 0 proze

Diana Monica DumitrescuDD

Diana Monica Dumitrescu

AutorAtelier

Data și locul nașterii: 9 aprilie 1991, Bucuresti Zodia: Berbec Statut: eleva Studii: in prezent - Colegiul National "Aurel Vlaicu", profil filologie Hobby: teatrul Am publicat cateva scrieri intr-o revista scolara. Am aparut acum cativa ani intr`un articol in ziar legat de pasiunea mea pentru teatru si pentru literatura, spre marea mea surprindere am gasit acelasi articol si pe internet in cardul unui concurs "Mos Craciun - cel mai cuminte copil" : http://www.sibiul.ro/stiri-locale/lista-copiilor-cuminti-din-romania/2210/ - greselile de ortografie nu imi apartin.

2 poezii, 0 proze

AS

Adraina Serban

AutorAtelier

Nascuta la Targu Mures, am apucat a inghiti praful din Bucuresti odata cu admiterea la Facultate. Nu l-am dorit sau visat, insa am ajuns a indragi acest oras pe verticala, in continua exuberanta morala si culturala, nereusind nici pana in ziua de azi sa-mi corectez greselile de scriere la tastatura. Cap de cret.

1 poezii, 0 proze

_greșalele noastre_

de Adela Setti

aici se închid toate rănile cum lipești la loc tăietura făcută în bulz o cină simplă sub icoană umbrele noastre bătrâne cojesc zidul ieșind la rugăciune și noaptea miruind poarta cu furtună luna...

PoezieAtelier

PreCum&de ce?

de Dragomir Daniel

\"...greșalele noastre precum și noi iertăm greșiților noștri...\" zic proștii \"Iartă-mă Doamne\" Și-atât... Zic poeții Isteții. \"Iartă-mă Dane, mă iartă mereu\" Zic și eu... Mă mir ca țăranu-n...

PoezieAtelier

fiul lui Natural

de Vasile Munteanu

în zeama acestor boabe încă aștept crăpăturile pământului să mă apropie într-un fel numai de ele știut fără să mă cheme pre numele Tatălui ochiul meu abia dacă pune de acord departele cu aproapele...

PoezieAtelier

Implorație

de Ioan Postolache-Doljești

Tatăl nostru, Dacă mai ești în ceruri, că nu se mai simte prezența ta pe pămînt, Sfințit în mine e numele tău și cu mine, cum vrei, facă-se voia ta. Pîinea noastră cea de toate zilele, plină de euri...

Atelier

Onoarea hoților de cai -8-

de mihai traista

8. – Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi... se ruga Ruxandra în genunchi alături de fiul său de trei ani, în odaia din casa tatălui său, în care îl îngrijise cândva pe Mitruț. Și...

ProzăAtelier

Psalm

de Ileana Mălăncioiu

Mă rog pentru cele ce sînt pentru că sînt Și pentru cele ce nu sînt pentru că nu sînt, Ce pot să mai fac eu, acum, cînd am învățat Că răul poate să fie ucis de mai rău. Greșalele noastre stau într-un...

PoezieClasic

« Hrănește-mă, Doamne, din paharul înțelepciunii ».

de Elisabeta Branoiu

11-10-2010 Nimeni nu poate a se lăuda găsind adevăratul drum!... Nici a pătrunde ușor în « Tainele Sfintei Scripturi », dacă nu are în inima sa, mărturia cugetului bun ! Și chiar cât de mare ar fi...

PoezieAtelier

Rugăciunea unchiului Ion

de mihai traista

«Tatăl nostru Carele ești în ceruri... Ia uite ce de fân ați scos din iesle! Mânca-v-ar lupii de dihănii să vă mănânce! Că hăbăuci mai sunteți, v-ați tontit de totul totului! Iar tu Ioane dă cu coasa...

ProzăAtelier

pescari

de Ioan Postolache-Doljești

pescuiam nu de dragul de-a rupe gura la pești sau de-ai simți cum se zbat în timpul drilului la capăt de linie ci de-a fugi de năvala de gânduri stresante adevărate pichamere-n tâmple nu e medicament...

Atelier

o altă vorbă a lui hamlet către duhul tatălui

de Cătălin Al DOAMNEI

ceea ce îl îndepărtase pe shakespeare de hamlet fiul prea iubit pentru care shakespeare a înnebunit într-o noapte ținându-se de crucea anglicană dacă există așa ceva gândind la reverberațiile...

PoezieAtelier

gambrinus

de Leonard Ancuta

era pe vremea cînd beam gambrinus la litru, cea mai bună blondă. stăteam în grozăvești, în căminul c, pe etajul care livra filosofi cu ochelari filosofi plini de coșuri, filosofi care își lăsau...

PoezieAtelier

Tatal nostru

de Luizi Calugaru

Tatal nostru carele esti in cer, sfinteasca-se numele Tau, vie imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in cer asa si pre pamant; painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi, si ne iarta noua...

Atelier

greșelile noastre

de Florentin Cristian

Să învinuiești divinitatea Este un lucru nebunesc Mai bibe reflectezi Până când îți găsești greșeala Așa este este pentru mireni Deoarece pentru Cer Cum suntem oameni obișnuiți toți Tot ce poți face...

PoezieAtelier

Iertați greșelile noastre !

de Eugen Galateanu

Stimate domnule Herinean, \"Iertați greșelile greșiților noștri\". Iertarea este divină.Posibilitatea de a înțelege și a accepta chiar opinii cu care nu suntem de acord la fel. Avem cu toții...

Atelier