"Unealta" – 594 rezultate
0.01 secundeMeilisearchMacovei Costel
Arată-mi urmele Lăsate prin lume Călătorule. Desfată-mi urechile Cu vorbe meșteșugite Vorbitorule. Deschide-mi poarta Cunoașterii Inţeleptule. Împreună Vom dăltui realitatea. Tu esti mâna, Eu sunt unealta Împreună suntem Voinţă.
1320 poezii, 0 proze
Jacqueline Ballman
Născută la Ucele – Bruxelles – în anul 1922. De origine flamandă. Poetă, traducătoare, critic literar, jurnalistă, Jacqueline Ballman a pendulat mult între pictură și literatură, în care a intrat destul de târziu. Apropiată de expresioniștii flamanzi și germani a înclinat spre satira amară, dar anii au călăuzit-o spre un echilibru care dă aparența spontaneității. În poezia ei se face simțit acel sentiment al prieteniei pentru lucrurile care mobilează existența, viața – pământul, piatra, unealta, planta și convingerea nezdruncinată că materia este una. Culegeri de poezie : Marbre rose (Marmură roșie), 1962 ; Lourmarin, 1964.
2 poezii, 0 proze
Balan Florentina Daniela
M-am nascut in Buzau, un orasel mic si prietenos, unde toata lumea cunoaste pe toata lumea...desi daca merg acum acolo, chiar si o saptamana sa ma plimb zilnic pe strazile orasului, este posibil sa nu mai recunosc nici jumatate din oamenii pe langa care voi trece. Am fost (...si cred ca inca mai sunt)..un copil romantic...visator..cu suflet de artist..care din pacate in prezent este prins in mrejele cotidianului artificial si superficial care ne conduce viata prin prisma banilor (sau a nevoii de bani)... Recunosc ca de multe ori uit cum sunt cu adevarat,..si devin un robot economic, o unealta a societatii...insa in momentele cand ma regasesc...incerc sa scot ce e mai frumos din suflet si sa exprim iubirea prin arta...poezie...fotografie...rareori desen... Sunt in Bucuresti deja de 6 ani...nu imi dau seama cand a trecut timpul...lucrez la o banca cu nume...visez la ziua cand o sa traiesc cu adevarat din iubire, pentru iubire, iubind...arta...
5 poezii, 0 proze
Cristian Zeletin
Sunt un experimentalist însă nu și un oportunist. Primul bungee jumping nu m-a oprit să-l fac și pe-al doilea, așa s-a justificat căsătoria mea. Când am sărit prima dată cu parașuta am spus că n-o s-o mai fac niciodată, cu toate acestea am făcut 2 copii. Dacă aș spune prea multe despre cărțile pe care le-am scos lumea ar căuta să mă judece, eticheteze, după editurile care m-au publicat, după recenzii, după lungimea cravatei, după ascuțimea nodului din gât, după cât de lung mi-e părul, chiar și ăla de la subsuoară. Și-ar scufunda privirile adânc în oglinzile Google-ului și atunci vor trimite vânătorul cel iscusit să scoată inima frumoaslor mele creații, deși, slavă Domnului e loc pentru toată lumea. Am terminat la Iași Facultatea de Cibernetică. Am cunoscut destui informaticieni care își iau un aer de superioritate datorită cunoștințelor lor. Informatica e doar o unealtă. Nu te face cu nimic mai presus decât pensionara din Cișmigiu care mânuiește andrelele sau croșetează. Lumea mea...
2 poezii, 0 proze
Unealta
de keller victor-theodor
Are dinti multi mititei Si nu merge la stomatolog cu ei.
Unealta
de Cristea Aurora
De-aş fi mereu precum o stea Şi-o strălucire de-aş avea Cometă ca să trec în zbor Să dau lumină tuturor. Când marea plânge sacadat Şi codrii cântă neîncetat Aș revărsa din mult prea plin Secunda vie...
Unealta? Nicidecum
de Neag Radu-Vlad
Nu există o unealtă mai eficientă pentru a ne face vulnerabili decât iubirea. Dar vai de cei ce folosesc iubirea ca pe o unealtă. Iubirea e fericire, împlinire și extaz. Tot ceea ce simțim pe lângă...
Unealta cea mai puternică...
de Radu Herinean
Unealta cea mai puternică a unui conducător este încrederea oamenilor săi. -- Genghis Khan
fericirea mea e o unealtă pentru tine
de silviu viorel păcală
cu ea șlefuiești frunzele pădurilor boabele de rouă măceșele iepurii alergând spre plumbii fierbinți arătura vederii lipită de țeavă te aștept în fiecare noapte îți împletesc părul îmi împletești...
Cioran, despre Pavel. Nihilismul ca unealtă malefică
de marius nițov
Cum vorbea Cioran, un filosof abuzat de „povara” creștinismului și a credinței ca mod de a fi, despre Sfântul Pavel (numit de Petre Țuțea “…e toată Mediterana”)? Întregul concept cioranian era...
Oglinda oglinjoara
de keller victor-theodor
O unealta cu dinti mici, Descurca fire subtirici.
Nivelare de sol
de keller victor-theodor
O unealta cu dinti, Strange fan, paie fierbinti.
Ghicitoare (175)
de Miclăuș Silvestru
E unealtă de ogradă, E și-n apă, e și-n aer, E în spulber de zăpadă, E în creștet și la fraier.
Ghicitoare (253)
de Miclăuș Silvestru
O unealtă-n dulgherie, Loc vânat de fotbaliști; Nu-i o mare șmecherie: Două laturi… la naziști.
Ghicitoare 520
de Miclăuș Silvestru
O unealtă-i... de dogari, Iarăși vâlvă-n timpul nostru, De renume-i, făr* dolari, Stins- aprins, e-același ostru.
Ghicitoare 569
de Miclăuș Silvestru
O unealtă-i îndulcită Cât e ziulica lungă, E-ascuțită și-alungită... Cât mai jos se vrea s-ajungă.
geneză
de Iftime Vasile
Cea dintâi unealtă a lui Dumnezeu a fost o daltă, Cu ea a modelat universul Și tot cu ea a amputat o coastă lui Adam Din care a cioplit-o apoi pe Eva. Și pentru că aceste forme erau uneori neșlefuite...
la frizer
de dumitru cioaca-genuneanu
frizerul mindru isi clampane unealta dar foarfeca nu face bani nici doi caci asta vara ne avind o alta si-a tuns cu ea si turma lui de oi . si ma intreaba ce mai e prin lume frizerul ce ma pisca...
...or,ce este poezia,dacă nu intuiția posibilului?...cuvinte de spus și comentat duminica,la cenaclu.
de Gelu Bogdan Marin
Poezia este unealta cunoasterii.O intimitate însîngerată care unește poetul cu obiectul dorinței sale.Să atingă cu ochiul acele treceri gradate de la lumină la umbră. Construcția zgomotelor și...
Scrisul
de Danut Gradinaru
Scrisul este unealta ce pune în mișcare, mai multe mâini muncitoare.
