Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Suntem primul născut"20044 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Paul GuimardPG

Paul Guimard

AutorClasic

"Miezul omului este solid, tare, poate chiar invariabil. Dar ceea ce face el depinde cam 99% de hazard. În linii mari, noi suntem cei care decidem, suntem liberi. Dar în privința bunurilor vieții, hazardul are de spus mai multe decât noi", a afirmat Paul Guimard (1921-2004), într-o convorbire memorabilă cu Jacques Jaubert. Ideea stă la baza a trei dintre cărțile lui cele mai citite: romanele Strada Le Havre (1957, Premiul Interallie), Ironia soartei (1961) și Bunurile vieții, best seller din 1967, care obține Premiul Librarilor și este imediat ecranizat, cu Michel Piccoli și Romy Schneider în rolurile principale. Paul Guimard a debutat ca jurnalist. Primul sau roman, Les Faux Freres (1956), obține Marele Premiu pentru umor, dar consacrarea literară vine abia după cărțile "serioase". În 1981 și 1982 este chemat la Elysee și face parte dintre apropiații lui Mitterrand. Se va distanța de acest episod printr-o altă frază rămasă celebră: "Singurul meu regret este că n-am obținut, în timpul...

1 poezii, 0 proze

ioana dorofteiID

ioana doroftei

AutorAtelier

suntem amprenta pe care o lasam lumii

1 poezii, 0 proze

BI

Barb Ioana-Maria

AutorAtelier

Suntem simple unelte...

3 poezii, 0 proze

cojoaca mariaCM

cojoaca maria

AutorAtelier

"Suntem obisnuiti sa-i judecam pe alti dupa noi,iar daca le iertam cu bunavointa greselile pe care si noi le avem,atunci ii osandim groaznic ca nu au calitatile noastre"

3 poezii, 0 proze

MP

Matei Cristian Paul

AutorAtelier

oare suntem noi?

1 poezii, 0 proze

R

Ramona

AutorAtelier

eu cred ca noi suntem ceea ce am facut si ceea ce facem si nu ceea ce soarta ne face.

1 poezii, 0 proze

DR

Diana Russu

AutorAtelier

Este mai important cine suntem acum, si nu cine am fost sau am dori sa fim... Sunt pur si simplu o fata, o femeie, un om, .. un copil :-)

2 poezii, 0 proze

Tanasiu Radu (Radhucu)T(

Tanasiu Radu (Radhucu)

AutorAtelier

De foarte multe ori ne imaginam ca suntem undeva unde nu am fost niciodata si chiar ne simtim bine dar de si mai multe ori ne dam seama ca acolo este foarte posibil sa nu ajungem niciodata!

18 poezii, 0 proze

B. LiviuBL

B. Liviu

AutorAtelier

"sinceritatea e leagatura suprema dintre suflete dar ne pierdem printre sute de minciuni,suntem pagani,iubirea noastra-i cruda,cu pacatul ruda,aduce prea putina placere si cere prea multa truda!"

11 poezii, 0 proze

MD

Mihail Dumitru

AutorAtelier

Sunt un barbat cum esti si tu, cum suntem cu totii, cu calitati si defecte.Ce motivatie si ce scop am?Atatea intrebari si atat de multe raspunsurii. Dileme si lucruri banale se reunesc într-o singura fiinta, un trup, o minte. Ce reprezint in aceasta lume? Poate ca forta de munca, poate cheia perpetuarii speciei, cu siguranta un nebun, opusul femeii, poate un scop, un visator dar cu picioarele pe pamant, poate un vis, un aparat de senzatii tari.Dar cel mai important: sunt un om. Un om care face totul sa aiba totul. Poate ca nu am totul pentru ca m-am nascut in niste conjuncturi nefavorabile. Dar fac totul ca sa am totul. De ce? Pentru ca simt ca pot! Pentru ca nu-mi place monotonia, si nu-mi place ca cineva sa fie mai bun ca mine. Chiar daca aparent las garda jos uneori si devin vulnerabil, astept un atac; ma sterg de praf si invat din greseli, devenind tot mai putenic cu fiecare esec. Nu sunt multumit niciodata de nimeni si nimic. Intotdeauna exista ceva mai bun. Momentele de...

5 poezii, 0 proze

Suntem primul născut

de x

clocotind ape tulbure epicentru înseilează chakre rând pe rând inundă artere ți-e frică e târziu deja mi-ai dat ți-e frică de frică mare cutremur unda de șoc pe restul de măr piatră pe grai buzele...

Atelier

Gânduri și amintiri izvorâte din dorul de acasă

de Marian Malciu

Expresia „Dor de-acasă” m-a dus cu gândul, pentru început, la un aspect oarecum străin mie. Străin pentru că am avut senzația că dorul de casă poate fi doar o stare de spirit a celor plecați departe...

ProzăAtelier

Ne-am născut în același sat

de Shalom Ben_Gal

Ne-am născut în același sat * S-au născut în același sat. Nu chiar de mult. Amîndoi erau tineri. Urmează un fel de monolog în care unul din ei se adresează celuilalt, dar răspunsul nu vine... *...

ProzăAtelier

Cu noaptea

de lupu ionut catalin

l-am visat purtând pe brațe primul său născut mort la naștere putrefact și neuns nu i s-au tras clopotele căci i-ar fi murit toți cei de mai apoi chiar din timpul lăuziei mamei o voce m-am trezit...

Atelier

Credințe ,credințe

de manaila lucian

M-am născut într-o țară foarte credincioasă, Extrem de bisericoasă, Încât nici nu mă mir că suntem pe primul loc în lume la număr de prostituate Cu sau fără facultate. M-am trezit , astfel ,într-o...

PoezieAtelier

Gadgeturi

de Adrian Țion

Pădurea techno “Petrece câtva timp singur în fiecare zi” Dalai Lama Prietenul meu ghiduș din născare, pipernicit printre bărbătoci semeți, cu greutate și funcții adecvate, găsește mereu câte ceva...

ProzăAtelier

Despre depresie, anxietate și alți balauri

de Bianca - Alina Luchescu

Într-una din zile, fetița mea îmi spunea că a plâns așa, cu lacrimile. Era supărată pe mine fiindcă nu voiam sa îi dau ciocolată. Chiar dacă "a plânge cu lacrimile" pare o exprimare care pe unii îi...

Atelier

Dupa 24 de ani

de Boboc Monica-Geanina

Nu știe nimeni că urmează să mă văd cu un om care 24 de ani nu a știut despre existența copilului lui și care a mai procreat șase odrasle ce-l moștenesc. Am plecat, telefonul e pe silent să nu se...

ProzăAtelier

Dați o mână de ajutor muzicii!

de Ovidiu Mihai Ionel

Dați o mână de ajutor muzicii! Data: 19.noiembrie.2005 Ora: 20:00 Locația: Big Mamou Club (Splaiul Independenței 2B) Ascultând multe trupe din underground care-au găsit acel echilibru în muzică și...

ArticolAtelier

m-am născut în buzunarul unui bărbat

de cezara răducu

noi suntem cei mai frumoși prunci/cînd facem dragoste/ de fapt/nici nu ne cunoaștem/însă tu știi/că primul care te atinge/e piciorul meu stâng/ înnebuniți de atîta copilărie/ne ascundem prin pântece...

Atelier