Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Splendida călătorie pe orizontul provinciei"1736 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
32 rezultate
John GalsworthyJG

John Galsworthy

AutorClasic

Motivația Juriului Nobel: "pentru remarcabila sa artă narativă care își găsește forma cea mai înaltă de expresie în Saga familiei Forsyte" John Galsworthy (n. 14 august 1867 - d. 31 ianuarie 1933), prozator englez este laurat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1932. John Galsworthy s-a născut la 14 august 1867 la Kingston Hill(comitatul Surrey), într-o familie de juriști a căror bunăstare a prosperat sub domnia reginei Victoria. Împreună cu frații și surorile lui, el a crescut în casele din ce în ce mai splendide, pe care tatăl său, mare proprietar funciar, le construiește în apropierea Londrei. După studii întreprinse la Harrow și apoi la Oxford, el intră în barou, dar curând va părăsi această profesie. O idilă nefericită îl deprimă atât de mult, încât tatăl lui îl trimite într-o călătorie pe mările sudului, în cursul căreia este obligat să se familiriazeze cu dreptul maritim. În drum spre Australia pe pachebotul Torrens, John Galsworthy se împrietenește cu un ofițer...

2 poezii, 0 proze

carlova andrei-aCA

carlova andrei-a

AutorAtelier

Am vrut sa opresc sentimentele mele punand lacat pe inima mea dar n-am putut legatura noastra este atat de puternica incat nu poate fi rupta IUBIREA ESTE UN RESORT SPLENDID AL VIETII UMANE-NOI2 TREBUIE SA NE TRAIM ACEASTA IUBIRE SI SA FACEM CA FIECARE CLIPA SA FIE SPECIALA:* IN FIECARE ZI SIMT NEVOIA SA TE AM APROAPE SI SA ITI FIU APROPAE CEEA CE SIMT PENTRU TINE SE AMPLIFICA DIN ZI IN ZI Tu pentru mine esti soarele in noapte Esti precum oceanul in pustiu, Esti aproape dar si departe Si devreme si tirziu… Eu cu tine am sa fiu

38 poezii, 0 proze

Splendida călătorie pe orizontul provinciei

de Liviu Comșia

După o vreme petrecută în orizontul poeziei, publicând două volume de versuri, „Îndemn la nesupunere” (2002) și „apăsați tasta Any” (2005), nonconformismul estetic al lui Liviu Nanu a continuat să-și...

ArticolAtelier

Scurtă biografie - Edith Södergran

de Edith Södergran

Geografia suedeză are pe harta poeziei universale contemporane reliefuri de mărimea întîi, atitudini supreme. Printe ele se profilează lirica unei femei care, trăindși murind departe de țara sa, I-a...

PoezieClasic

Jurnal de călătorie în țara misterioaselor piramide antice (1)

de Adina Ungur

Istorie, cultură, mister, enigme ale antichității, Nil, piramide, temple, faraoni, Tutankhamon, Cleopatra, mare, munți, deșert, lume arabă, Islam sunt doar câteva dintre emblemele și de o potrivă...

ArticolAtelier

jurnal de calatorie in Egipt

de Adina Ungur

1. Egiptul în decembrie, Hurghada și marea Istorie, cultură, mister, enigme ale antichității, Nil, piramide, temple, faraoni, Tutankhamon, Cleopatra, mare, munți, deșert, lume arabă, Islam sunt doar...

ArticolAtelier

Vacanță în Provence - Jurnal de călătorie

de serban georgescu

M-am întors recent dintr-o vacanță de două săptămâni petrecută în Sudul Franței și încă nu înțeleg bine ce mi s-a întâmplat. A fost prima oară când am vizitat Provence și foarte multă lume mă...

Atelier

Capitolul 2(prima parte)

de Dragos Serban

Capitolul 2. În prima călătorie Când m-am trezit, am avut senzația că mă aflu pe altă lume. De afară răzbătea prin perdea o lumină vânătă, și un aer rece mă izbi în nări. Instinctiv, m-am făcut ghem...

ProzăAtelier

In sfarsit miroase a toamna

de Simona Morosanu

In sfarsit a sosit toamna invesmantata in roba ei preferata, in culorile sale calde si imbietoare. Batranii copaci isi schimba din nou coama verde intr-una rosiatica, galbuie sau pestrita, dupa...

Atelier

„Speranța”… dinozaurilor!

de Cornelia Georgescu

În urmă cu 65 de milioane de ani, odată cu sfârşitul Cretacicului, s-a încheiat şi dominaţia celor mai mari creaturi care au trăit vreodată pe suprafaţa albastră a Terrei, dinozaurii. Nici până în...

ProzăAtelier

Donald Barthelme: Vis la umbra unui măr

de Valeria Manta Taicutu

Căutarea unor noi modalități de expresie artistică și a unor surse (alternative) de inspirație reprezintă o realitate de care au luat act scriitorii ultimelor decenii; ei au înțeles repede că temele...

ArticolAtelier

Spre china din Mogoșoaia -43

de viorel gongu

Și a fost seară și a fost dimineață: ziua a doua După spusele lui Sue în dimineața aceasta avea să înceapă o zi de „singur acasă„ , o provocare la nivelul curiozității celui care venea din altă...

ProzăAtelier

Grecia năbădăiosului înamorat, Zeus (25)

de Doru Ciucescu

La Patras, oraș situat în nord – vestul Peloponezului, al treilea ca mărime în Grecia, port important spre Italia și Insulele Ionice, am trecut, în cadrul unui ceremonial organizat în imensa Biserică...

ProzăAtelier

Sakura Matsuri-hanami

de Floarea Cărbune

Este sărbătoarea florii de cireș japonez, prilej de relaxare și distracție pe iarbă, pe sub cireși. Cireșii își etalează splendorile ca la paradă, de la albul pur- virginal, până la rozul diafan; de...

Atelier

Bătrâna cu părul blond

de Not Wanted Girl

Pe timpuri, atunci când lumea era Naivă, inocentă și proaspătă, Era, nu departe de fântâna tinereții, O batrâna, cu chipul înnegurat de timpul existenței. Și deși totul părea normal, Nu ca un basm,...

PoezieAtelier

Omagiu lui Gerard de Nerval

de Ionescu Bogdan

Gerard Labrunie s-a nascut pe 22 mai 1808. Destinul tragic care ii va marca existenta se manifesta de timpuriu, astfel la varsta de doi ani isi pierde mama in Silezia. Tatal, doctor militar in armata...

ArticolAtelier

viata de gura lumii

de alex bâcu

mi-am mangaiat absent motanul ce torcea cu o aparenta naturalete aducand a scrasnet de macara ruginita pe caloriferul unde se uscau intr-un sfarait armonios o pereche de sosete, un maieu cu un...

Atelier

De ce ne plac revistele cu femei goale ?

de Eugen Galateanu

Eu citesc revistele \"de specialitate\" doar pentru articole. Nu am probleme în amor, sunt cuplat cu o splendidă metisă (mama germancă, tatăl madagascarian din bunici francezi) de 15 ani.Mă amuză...

EseuAtelier

Palatinul

de Radu Calin Constantin

Când privesc la Palatinul cu-al său farmec, o splendoare Parcă mă cufund în suflet și văd Roma-n a ei floare. Hora blândelor miresme-mi dă a minții profunzime Și purtat de-un zefir gândul vede...

PoezieAtelier

Poetica abstractizării erotice la Nichita Stănescu (I)

de Dragoș Vișan

Cel mai de seamă poet al neomodernismului, Nichita Stănescu a inovat chiar asupra limbii literare, schimbând radical viziunea și expresivitatea lirică după cel de-al doilea război mondial. De la un...

EseuAtelier