Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Sfatul Julietei"12346 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Nicolae DimachiND

Nicolae Dimachi

AutorClasic

Vornicul Nicolae Dimachi (1777-1836), prietenul și colaboratorul lui C. Conachi, a scris o comedie în versuri (Sfatul familiei) și un număr de poezii păstrate parțial în manuscris. A ridicat, împreună cu soția sa, Pulcheria Miclescu, în anul 1819, Biserica „Sf. Nicolae” a Curtii Boieresti Dimachi-Arghiropol, ca paraclis al reședinței fondate în secolul al XVIII-lea, la câțiva metri nord de biserica veche cu hramul ,,Sf. Voievozi” din secolul al XVII-lea (c.1690). A murit la 16 octombrie 1836. Operă: Sfatul familiei – comedie în versuri Lună, lună, te văz lună O adunare de trii cocoane

1 poezii, 0 proze

silvia caloianuSC

silvia caloianu

AutorAtelier

silvia.caloianu@gmail.com Născută Silvia Bodiu, la 3 iulie, 1960, într-o familie de intelectuali. Româncă, din mamă ucraineancă şi tată român Licenţiată a Facultăţii de Litere, Universitatea de Stat din Modova, cu teza „Evoluţia valorilor semantico-stilistice a termenilor cromatici în limbajul poeziei române” (Tot atunci, refuză propunerea de a rămâne la catedră şi de a-şi susţine teza de doctorat [profesor – dr. M. Purice], în favoarea activităţii sale în presa scrisă şi tv) ACTIVITATE PROFESIONALĂ • (1977 - 1988) Studii şi activităţi prin domeniile electronică, telecomunicaţii şi economie (ultima funcţie, în acest sens, fiind cea de economist-constructor, la Centrul de Calcul al Ministerului de Construcţii) • (1989 - 1991) Redactor, ziarul „Tinerimea Moldovei” (rubrici „Tribuna tânărului critic”, „Poşta literară”) • (1991 - 1993) Redactor şi corespondent special, cotidianul „Sfatul Ţării” (paginile „Cultură”, „Societate”, „Ecologie”) • (1991 - 1996) Rubrică permanentă în revista de...

401 poezii, 0 proze

GD

Gheorghe Doran

AutorClasic

- Născut la 8 decembrie 1933 în Oravița, județul Caraș-Severin; - Școala în orașul natal, inclusiv Școala medie de comerț cooperatist pe care o încheie în vara anului 1952; - Pe rând: face armata, lucrează ca merciolog în cadrul Uniunii raionale a cooperativelor de consum din Moldova Veche, vânzător într-un magazin alimentar din Oravița, casier C.F.R. în Anina, funcționar la Sfatul popular raional din Oravița, secretar de sfat la Comorâște, județul Caraș-Severin. - În 1959 se înscrie la Facultatea de filologie a Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj pe care o absolvă în iulie 1964. - De atunci a fost profesor de limba și literatura română la școlile din Cenad, Variaș, Saravale în județul Timiș. - Din anul 1996 este profesor pensionar și locuiește în Cenad, județul Timiș. - A debutat în anul 1989 în revista “Scrisul bănățean”. De atunci a publicat sporadic în “Scrisul bănățean”, “Drapelul roșu”, “Orizont”, “Vrerea” (Timișoara), “Caraș-Severinul” (Reșița), “Paralela 45” (Timișoara). -...

1 poezii, 0 proze

Rose AusländerRA

Rose Ausländer

AutorClasic

Rose Ausländer (numele la naștere Rosalie Beatrice Ruth Scherzer ) (n. 11 mai 1901, Cernăuți - d. 3 ianuarie 1988, Düsseldorf) a fost o scriitoare de limba germană și limba engleză originară din Bucovina. Provine dintr-o familie de evrei ortodocși, tatăl se numea Sigmund iar mama Etie Rifke Binder. După moartea tatălui, la sfatul mamei ei, a emigrat spre Statele Unite și acolo s-a căsătorit cu Ignazi Ausländer și după trei ani au divorțat. În această perioadă a început să scrie poezie în liumba germană. După ce mama ei s-a înbolnăvit grav Rose a revenit la Cernăuți ca să aibă grijă de ea și a continuat să scrie. În timpul războiului mondial se ascundea împreună cu Paul Celan în pivnița unei fabrici și acolo comparau poeziile. După război s-a refugiat în Statele Unite, unde a primit cetățenie. Experiența războiului i-a produs un desgust de germani și de germană, așa că a început să scrie versuri în engleză. Numai după 1956, când s-a reîntâlnit cu Celan și cu încurajarea lui s-a întors...

10 poezii, 0 proze

Martin Luther King Jr.MJ

Martin Luther King Jr.

AutorClasic

Fost activist politic și protestant statunitens, lider al drepturilor civile, devenind în anul 1964, la vârsta de doar 35 de ani, cel mai tânăr premiu Nobel pentru pace din istorie. Numele său se alătură pentru activitatea pacifistă celui de Gandhi, liderul pacifismului. Martin Luther King Jr. fiul lui Martin Luther King Sr. și al Albertăi Williams King, fratele mai mic al lui Willie Cristine și mai mare al mezinului Alfred Daniel Williams King, s-a înscris la vârsta de 15 ani la colegiul pentru cei de culoare și anume Morehouse College, formal, fără a fi urmat cursurile precedente. În anul 1948 își termină studiile de specialitate dorind să devină avocat; dar ca prin urmare, la sfatul tatălui său începe cursurile de teologie, inițial în Pennsylvania unde în anul 1951 ia bacalaureatul în teologie, ca apoi pe 5 Iunie 1955 să primească doctoratul în filozofie la universitatea din Boston. La 25 de ani devine preot într-unul dintre cele mai profunde orașe ale Sudamericii unde situația...

1 poezii, 0 proze

SI

Sfantul Ioan Iacob

AutorClasic

Preot Ortodox

1 poezii, 0 proze

SC

Sfantul Ioan al Crucii

AutorClasic

0 poezii, 0 proze

Sfântul Ioan al CruciiSC

Sfântul Ioan al Crucii

AutorClasic

Ioan al Crucii, (Juan de Yepes Álvarez) n. 24 iunie 1542, d. 14 decembrie 1591 a fost un preot călugăr al Ordinului Carmelitan, fondator al Ordinului Carmelitanii desculți și este venerat ca sfânt în Biserica Catolică. Născut 24 iunie 1542, Fontiveros, Spania Decedat 14 decembrie 1591, Úbeda, Spania Venerat în Biserica Catolică, Biserica Anglicană, Biserica Luterană Beatificat 25 ianuarie 1675 Papa Clement al X-lea Canonizat 27 decembrie 1726 Papa Benedict al XIII-lea Resturi pământești Mănăstirea carmelitană Segovia, Spania Sărbătoare 14 decembrie Însemne În atitudine de contemplație, scriitor Patronaje Viața contemplativă, teologia mistică, poeți spanioli Alte informații Declarat Doctor al Bisericii de Papa Pius al IX-lea în 1926

2 poezii, 0 proze

SC

Sfantul Ioan al Crucii

AutorClasic

0 poezii, 0 proze

SC

Sfantul Ioan al Crucii

AutorClasic

Sfant mistic catolic, reprezentant de marca al poeziei spaniole din secolul al XVI-lea.

0 poezii, 0 proze

Sfatul Julietei

de Gabriela Marieta Secu

Pe cand erai Romeo, Cătărător motan Si eu o Julieta Modernă, In termopan - Ti-am spus ca nu se cade Să vii ca infractorii Noaptea spargand un geam... Nu-s vinovată eu, Că tu n-auzi prea bine Că zaci...

PoezieAtelier

Popa Ciocan IV

de Lory Cristea

Exact în seara în care popa Ciocan o dusese la maternitate pe coana preoteasă, găsise și Julieta motiv să intre pe poarta lui, așa pe-amurgite, cu-o găină porumbacă într-un paner, cumpărat , desigur,...

ProzăAtelier

Am ucis, iubirea,

de Dumitru Florin Saygo

Am ucis, iubirea, proces penal, Sala e plina, grefierii alearga in dosare ravasite, Omul cu roba neagra apare, sala se scoala, Aduceti inculpatul, luati loc in sala si liniste, In lanturi grele ma...

PoezieAtelier

Slăbirea virtuților ontologice (motivul umbrei în poezia și aforistica lui Blaga II)

de Corneliu Traian Atanasiu

Pornind de la atenuarea și istovirea luminii, sugestia esențială a umbrei este aceea de slăbire a virtuților ontologice. Ea începe printr-un atentat la demnitatea morală, primă fisură în autoritatea...

EseuAtelier

Mizil

de nicolae bunduri

“175 de minute la Mizil”(reportaj de Geo Bogza) Pe Bogza-l știm un temerar Ce din Mizil, cu tot antrenul, Ar fi plecat mai iute, dar… Atâta-ntârziase trenul. Saltele Relaxa și alte...

PoezieAtelier

Sanatoriul

de Mircea Robert

1. Ce de crengi ostenite se zbat în vânt - schelete. Și ce ecouri jalnice inneacă toamna pe alei. Pașii mei,trăiesc sub parfum de proaspăt tei Profeții astupă intrarea,și adevăruri întoarse și...

PoezieAtelier

Pretul singuratatii - roman

de Bogdan Butariu

În ziua în care Mitruț Daminescu se întorsese de la piața de animale de la Arad, un vânt tăios purta pe drumuri neumblate fulgii ascuțiți ai unei ninsori subțiri, care nici măcar nu reușea să acopere...

ProzăAtelier

Buletin de știr (bire a realității) II

de florian abel

- Poliția română a demarat un program prin care garantează reducerea infracționalității cu peste 80%. Conform programului, infractorii care vor renunța la intențiile lor, vor fi recompensați. În...

ProzăAtelier

Romeo și Julieta la Fefelei*

de Gârda Petru Ioan

-O, mândră Julieta, frumoasa mea sprințară, Eu sunt Romeo, știi tu, ne întâlneam la țară Prin nouăzeci, când, mică, veneai la Fefelei; Îți cumpăram bomboane de pom de patru lei... Te-am revăzut...

PoezieAtelier

ella ai fost prima

de Panescu Octavian Alin

Ella ai fost prima Si avem un fiu irinel Ne opresc rudele noastre Este romeo si julieta Pentru mine esti o obsesie A patra oara nu se poate a zis teodosie Mi.au cutit moliftele lui vasile cel mare De...

PoezieAtelier