"Sfântul Valentin...încornorat" – 6246 rezultate
0.01 secundeMeilisearchSfantul Irineu din Lyon
Născut la Smirna (135) l-a ascultat pe Policarp; studiază la Roma; în 177 se găsește la Lyon, în Galia; ales episcop de Lyon, luptă împotriva gnosticismului lui Valentin și Marcion; în timpul papei Victor intervine pentru a-l aduce la înțelegere cît privește data Paștelui în Orient; 197-202 moare.
0 poezii, 0 proze
Francisco Brines
S-a născut în Oliva (Valencia) în anul 1932. Licențiat în drept la Universitatea din Salamanca. Licențiat în Filosofie și Litere la Universitatea din Madrid. Este deținătorul Premiilor Adonais (1959) și al premiului Critica (1966). A semnat mai multe cărți de poeme care l-au consacrat ca unul dintre poeții remarcabili ai generației lui Claudio Rodriguez. Printre cărțile care i-au adus renume figurează: Jeraticul (1960), Sfîntul inocent (1965), Cuvinte pentru îmblînzit întunericul (1966) ș. a. E membru titular al Academiei Regale Spaniole. Într-o cameră imensă păstrează cărțile cele mai vechi, multe dintre ele fiind ediții rarisime din sec. al XVIII-lea. De cîțiva ani încoace, Francisco Brines s-a retras în Sudul Valenciei, acolo unde își are casa solitară, în Oliva, loc în care ființa lui se contopește cu liniștea. Adoră acest mod de viață și aceste ținuturi sacre: " Am venit aici ca să mor, zice Francisco Brines. Acum nu-mi doresc altceva, decît niște ani ca să mai pot citi cărțile...
5 poezii, 0 proze
Sfantul Ioan Iacob
Preot Ortodox
1 poezii, 0 proze
Sfantul Ioan al Crucii
0 poezii, 0 proze
Sfântul Ioan al Crucii
Ioan al Crucii, (Juan de Yepes Álvarez) n. 24 iunie 1542, d. 14 decembrie 1591 a fost un preot călugăr al Ordinului Carmelitan, fondator al Ordinului Carmelitanii desculți și este venerat ca sfânt în Biserica Catolică. Născut 24 iunie 1542, Fontiveros, Spania Decedat 14 decembrie 1591, Úbeda, Spania Venerat în Biserica Catolică, Biserica Anglicană, Biserica Luterană Beatificat 25 ianuarie 1675 Papa Clement al X-lea Canonizat 27 decembrie 1726 Papa Benedict al XIII-lea Resturi pământești Mănăstirea carmelitană Segovia, Spania Sărbătoare 14 decembrie Însemne În atitudine de contemplație, scriitor Patronaje Viața contemplativă, teologia mistică, poeți spanioli Alte informații Declarat Doctor al Bisericii de Papa Pius al IX-lea în 1926
2 poezii, 0 proze
Sfantul Ioan al Crucii
0 poezii, 0 proze
Sfantul Ioan al Crucii
Sfant mistic catolic, reprezentant de marca al poeziei spaniole din secolul al XVI-lea.
0 poezii, 0 proze
Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici
15 poezii, 0 proze
Sfantul Tihon din Zadonsk
0 poezii, 0 proze
Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici
Unul dintre scriitorii cei mai prolifici din istoria Bisericii Ortodoxe Sârbe
7 poezii, 0 proze
Sfântul Valentin...încornorat
de Eugen Galateanu
În tril de păsărele De sfântul Valentin I-a pus coarne frumoase Să-i placă, cel puțin
De sfantul Valentin...
de Ioan Ivașcu
te vor iubi,iubito,Feti-Frumosi cu gura plina de sacaz si broaste, cu buze-ncercanate de urdori, cu marginile sufletului flasce si,ispititi de-atata frumusete, te-or impusca in coapse cu brocart...
De Sfantul Valentin
de Roca Gabriel
S untem doi mici indragostiti F urati de vraja acestei zile, A sa suntem de fericiti, N e-mbratisam plini de iubire. T e-ncant, ti-ofer buchet de floricele, U n mic sarut si iar te pierzi frumoasa-n...
De Sfântul Valentin
de Ion Diviza
De ajung, înamorat, În această zi la groapă Oare fi-voi îngropat Tot cu popă, sau cu papă?
De Sfântul Valentin pentru I.C.
de MIRCEA POPA
Tu de Sfântul Valentin Să te bucuri pe deplin Cu un zâmbet cristalin Clar ca și izvorul lin. Dragostea-i un dulce vin Alb și proaspăt ca un crin Neiubirea e pelin Iară ura e venin. Să fii tot mai...
Azi e sfântul Valentin,
de Eugen Galateanu
Azi e sfântul Valentin De cu dimineață Tocmai am trecut pe vin Să-mi pari mai frumoasă
Noaptea de Sfântul Valentin
de Ujog Marius
E noaptea-n care fi vei Contopită cu lumină E noaptea-n care va arde Flacăra dorinței tale De-a cunoaște acel mister. E noaptea-n care cauți umbra Acel mister neștiutor Ce poartă doar cunună-n minte...
Florilegiu de Sfântul Valentin
de Maria Tirenescu
Am primit informația prin intermediul unei scrisori primite din Franța și cred că sunt și în România doritori să participe la această lucrare. Cu ocazia Sfântului Valentin, Jurnalul de Sajat...
femei-idei furate de sfântul Valentin
de Ștefan Petrea
la menstruația ideilor pătez cu sânge de vin hârtia de scris omul lor eram eu cu o inteligență infradotată, aproape artificială și superficială iubeam o păpușă de paie, focul dragostei ei nu ținea...
Fostelor mele iubite, de sfântul Valentin
de Cucu Constantin
În viața mea pe toate le- am iubit Intens, ratat, emfatic, cabotin Și am ajuns același mereu înzăpezit Uitat și singur, de sfântul Valentin Am căutat mereu iubirea de o viață Dar viața mea pare că e...
