"Scurt tratat de pierdere a timpului" – 20248 rezultate
0.05 secundeMeilisearchDan Iordache
Dan Iordache Două volume de poezie. \" Achtung maybe, Scurt tratat de înmugurire Editura Princeps Edit, Iași, 2009\" Paul Gorban scrie despre el că \"Dan Iordache, ca și Ahile, poartă în talpă IUBIREA\" iar redactorul acestui volum Daniel Corbu afirmă că \" Dan Iordache este un poet frust, nesofisticat și nealterat de cotidianul lumii postmoderne\" .
0 poezii, 0 proze
Omraam Mikhaël Aïvanhov
Maestrul Omraam Mikhael Aivanhov (1900-1986), filozof si pedagog francez, s-a nãscut în Bulgaria. În anul 1937 el se stabileste în Franta si începe sã explice esenta învãtãmântului sãu. Ceea ce surprinde chiar de la început, în opera sa, este multitudinea aspectelor în care este prezentatã aceastã unicã problemã: omul si desãvârsirea sa, omul si perfectionarea sa. Oricare ar fi subiectul abordat, el este în mod invariabil tratat în functie de folosul pe care i-l poate aduce omului, pentru o mai bunã cunoastere de sine si pentru o mai bunã îndrumare a vietii sale Ceea ce surprinde, chiar de la început, în opera sa, este multitudinea aspectelor în care este prezentată această unică problemă: omul și desăvârșirea sa. Oricare ar fi subiectul abordat, el este în mod invariabil tratat în funcție de folosul pe care i-l poate aduce omului, pentru o mai bună cunoaștere de sine și o mai bună îndrumare a vieții sale.
1 poezii, 0 proze
Boér Péter Pál
M-am născut în Oradea, acum 53 de ani. Nu pot spune că viață m-ar fi tratat cu mîini înmănușate, dar încă sunt în ring! Membrii mei de familie, mă consideră hiperoptimist, cred că au de ce. Deodată îmi place umorul - inclusiv satira, absurdul - și romantica. Sunt vesel, amar și vice-versa. Există lucruri pe care le iau prea în serios. Mă consider foarte empatic, tolerant. Toată viața mi-am trăit-o în Transilvania. Prin Mama, am legături stranse cu secuimea, dar ei, cu Tata, au luat-o deja pe calea stelelor. Ma intereseaza foarte mult teologia, filosofia, limbile străine, literatura, și multe-multe altele. In tinerete am început să scriu poezii, dar proza scurtă a devenit marele favorit. În forma tiparita (in lb. maghiara) mi-au apărut volumele "Nagyító alatt"-(Sub lupa) "Le a láncokkal"-(Jos cu lanțurile, "A nonkonformista"-(Nonconformisul"). Am publicat in Revista familia, revista Comitatus, revista Várad, antologia "7torony" si Brassói Lapok. Pe Web apar la: 7torony...
22 poezii, 0 proze
Karin Boye
Karin Boye s-a născut pe 26 Octombrie 1900, în orașul Suedez Göteborg. Ea a început să scrie și sã participe la dezbateri culturale chiar din vremea studenției, la început din punct de vedere religios, răzvrătindu-se pe atunci împotriva politicii conservatoare culturale. Poeziile din tinerețe au fost influențate de Buddhism, Schopenhauer și în cele din urmã de Nietzsche. A scris în tinerețe volumele de poezii: MOLN(1922), GÖMDA LAND(1924) și HÄRDARNA(1927). În volumul FÖR TRÄDETS SKULL( 1935) ea își schimbă stilul… Romanele și povestirile scurte pe care le-a scris au tratat dificile probleme psihologice și morale… În 1931 Boye a fondat cu Erik Mesterton revista de poezie Riwkin Spektrum, prezentându-i pe T.S.Eliot și Surrealists cititorilor Suedezi. Împreunã cu criticul Erik Mesterton, ea a tradus Eliot's Waste Land. Boye a contribuit de asemenea la revista Arbetet(între anii 1932-1933). A scris și povestiri științifico-fantastice, KALLOCAIN (1940). Torturată de...
4 poezii, 0 proze
bezna adrian robert
in scurt timp
3 poezii, 0 proze
Berariu Marcus
pe scurt: M-am nascut la Timisoara in 23 aprilie 1993,in prezent sunt la liceul teoretic Ion Jebeleanu din Sannicolau Mare.
2 poezii, 0 proze
steliana vaduva
Pe scurt:m-am nascut in Teleorman,Rosiori de Vede,la 15 octombrie 1975.Parintii mei au copilarit si s-au nascut in satul lui Marin Preda,Silistea Noua,fosta Gumesti.
5 poezii, 0 proze
mayia iusuff
"Plictiseala" - scenariu scurt metraj "Ce s-a intamplat!?" - short story "Gradina rosie si Nuca cea verde" - poveste copii
1 poezii, 0 proze
ANELE
nume de cod: anele vicii: marlboro roșu scurt, cafeaua, coca-cola, 3 în 1, ciocolata ..pe scurt dependentă de cofeina motiv pentru care sunt, nebunã, neastîmpãratã, paranoicã, irascibilã, într-un continuu du-te vino groaznic de blazat. vise; croaziera pe Nil în țara faraonilor *******************************
21 poezii, 0 proze
Mihaela Vladucu
M-am nascut in Constanta,dar in foarte scurt timp parintii au venit in Bucuresti si eu odata cu ei; aici mi-am facut studiile terminand in 1980 Fac. Mecanica , sectia Ut. Tehnologic la Institutul Politehnic Bucuresti si apoi REI la Universitatea Romano-Americana. Am doi copii mari si un nepot mic
1 poezii, 0 proze
Scurt tratat de pierdere a timpului
de Adrian Firica
– Ce-i de făcut? – Mai dășchidem niște “moalle”, se omoară-ntre ele, și restabilim prețul corect al mașinilor de găurit conform legilor pieții. Până trece campania înmormântărilor, ne urcăm pe...
Apt de înnebunire sau Fals tratat de pierdere a facultăților mentale
de Cosmin Dragomir
Apt de înnebunire sau Fals tratat de pierdere a facultăților mentale Ceaiul fierbinte pare fără gust. Þigara - uitată în scrumieră. Cartea, nouă lenevește desfăcută pe birou arătându-mi coperta....
Cugetari asupra vietii si a timpului
de Huzum Bogdan
Cugetari Nulitatea lumii ma inconjoara.Este pretutindeni asemeni aerului, ma inunda si ma sfarseste.Presiunea aceasta constanta a unor intrebari existentiale imi macina gandurile si credinta.Incerc...
Tratat despre om
de marius nițov
Avem un timp scurt, foarte scurt! Nu-mi vine să cred cum zboară zile și nopți, le vezi cum se înalță cu aripile prin raze, nori și apoi se adăpostesc în apus. Nu ne dăm seama, suntem în mașinăria...
Apel la intrare
de Monica
Am plecat din tara de aproape un deceniu si m-am stabilit in Canada, la Ottawa. Am incercat sa mai pastrez o urma de lagatura cu viata din tara prin lectura ziarelor Romanesti. In ultimul an, am...
Crimă și pace bună
de Marius Marian Șolea
13 În cele ce urmează, îmi este aproape teamă că veți considera, probabil, că iar ați fost obligați să suportați un aspect al frivolității mele, descriind aici o întâmplare care, cu siguranță, ar fi...
Șarpele de aramă (XIX)
de Sorin Coadă
Tatăl lui Druțu Alini se chinuia de mai mult de un an la pat. Lăsa impresia că-i învinuia pe toți ceilalți de suferința sa, refuzând să le vorbească. Nu-i suporta pe copii Lacedemonei în preajmă și...
Cartea amăgirilor
de Emil Cioran
JURAMANT VIETII: Niciodata nu te voi trada de tot; desi te-am tradat si te voi trada la fiecare pas; Cand te-am urat, nu te-am putut uita; Te-am blestemat, ca sa te suport; Te-am refuzat, ca sa te...
Fantome ale existenței noastre - Trecutul
de Munteanu Marcela Doina
Fantome ale existenței noastre - Trecutul Trecut, prezent, viitor… Cele trei instanțe la care ne raportăm existența, trei ipostaze ale ființei noastre în raport cu atât de neînțelesul concept al...
Incursiune realistă printre vestigii romantice
de Marian Malciu
Iată-mă la finalul lecturării celui de-al doilea roman al scriitorului Marian MALCIU. Sunt și altele de citit, mă așteaptă, dar… timpul mă încorsetează… Ambele sunt romane care pot fi raliate, fără...
