Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"S.U.P.R.A.(Simbolul Uman Pentru Realitatii Acceptate)"21574 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
40 rezultate
Paul ViniciusPV

Paul Vinicius

AutorClasic

Paul Vinicius (n. 24 ianuarie 1953, Craiova) este un poet român, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Absolvent al Facultății de Mecanică, Politehnica București, 1982. Membru fondator al cenaclului Universitas. Din 1990 renunță la cariera politehnistă și lucrează ca jurnalist. În prezent este redactor la Editura Muzeului Național al Literaturii Române. Poezie: Drumul pînă la ospiciu și reîntoarcerea pe jumătate, Ed. Crater, 1998; Eclipsa, Ed. Crater, 1999; Studiu de bărbat; Ed. M.N.L.R., 2003; Un poem pentru Ioan Flora, Red Pagoda Press, S.U.A., 2005. Teatru: Și noi am fost în America, Ed. Palimpsest, 2004; Colonia Graffiti, Ed. M.N.L.R., 2005 Premii Premiul pentru debut al U.S.R., 1998; Premiul A.S.P.R.O. 1998.

3 poezii, 0 proze

Liviu NanuLN

Liviu Nanu

AutorAtelier

Colaborări cu versuri şi proză la revistele: „Literatorul”, „Transilvania”, „Feed Back”, „Litere”, „Viaţa militară”, „Atitudini”, „Symposion”, „Ziua literară”, „Euromuseum”, „Singur”, „Oglinda literară”, „Banat”, „Citadela”, „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, „Cetatea culturală”, „Dor de dor”, „Caiete Silvane”, „Sud”, „Placebo”, „Caligraf”, „Meandre”, „Contrasens”, „Argeş” – octombrie 2014, „Teleormanul cultural”, dar şi la revistele: „Atheneum” (Canada), „Conexiuni” (New York - U.S.A.), „Reflexe” (Schwerin - Germania), Thymes- Timișoara, „Cuvânt românesc” - Madrid. Cărţi publicate Versuri: Îndemn la nesupunere , Apăsaţi tasta any , Vești din Utopia ; Dinozaurii au murit de plictiseală Proză: Cîrciuma lui Bicuţă şi alte povestiri , proză, Editura Brumar, Timişoara, 2008; Cîrciuma lui Bicuţă , vol. 2, proză, Editura A.T.U., Sibiu, 2011; Ziua p(r)ostului , proză, Editura Grinta, 2018. Prezent în antologiile: Virtualia - versuri, Editura Pim, Iaşi, 2003, 2004, 2005, 2007, 2008;...

701 poezii, 0 proze

Radu VermanRV

Radu Verman

AutorAtelier

Premiul 1 la Concursul National de poezie "Mihai Eminescu", Calarasi; Marele premiu la Concursul "Sport si literatura",C.O.R., Bucuresti; Premiul 1 la Concursul literar "Lirismograf", Sibiu; Premiul A.P.L.E.R., premiul editurii "Convorbiri literare", premiul revistei "Poesis", U.S.R.,in cadrul Concursului literar "Eminescu", Botosani; Premiul "Horatiu Ioan Lascu" pentru volum de debut, Ipotesti.

3 poezii, 0 proze

Virgil DiaconuVD

Virgil Diaconu

AutorAtelier

Biobibliografie VIRGIL DIACONU Sunt membru al Uniunii Scriitorilor din România. În prezent lucrez ca referent presă și publicații la Centrul Cultural Pitesti. Director al revistei Cafeneaua literară (apariție lunară). Membru în consiliul de conducere al Filialei Pitești a U.S.R. Colaborez la revistele „Convorbiri literare", „Vatra”, „Viața Românească”, „Dacia literară”, „Luceafărul", „Calende", „Echinox", „Suplimentul literar al Scânteii tineretului", „Universitas", „Tribuna", „Familia", „Argeș", „Litere", „Reflex", ,,Ardealul literar și artistic", „Provincia Corvina", „Bucovina literară”, „Axioma” etc. În ianuarie 1990 am editat la Pitești, împreună cu poeții Mircea Bârsilă și Aurel Sibiceanu, revista de cultură ,,Solstițiu" (24 p.). Ianuarie 1997 - aprilie 2002: redactor responsabil la ,,Săgetătorul" (8 p.), suplimentul literar-artistic al cotidianului ,,Argeșul", cu apariție săptămânală, pe care l-am inițiat și redactat la Pitești. Din ianuarie 2003 sunt director al revistei...

14 poezii, 0 proze

Scarlat CallimachiSC

Scarlat Callimachi

AutorClasic

Scarlat Callimachi (n. 20 septembrie 1896, București - m. 2 iunie 1975, București) este un scriitor român în vecinătatea mișcării de avangardă, cultivând o poetică între constructivism și expresionism. A fost licențiat în drept și a fost gazetar în presa comunistă, colaborând la Facla, Chemarea, Clopotul și altele. A fost redactor-șef la revista Punct și director al ziarului Glasul nostru din Botoșani. În 1933 a fost închis pentru pamfletul Căderea Babilonului. Opera Frunze, 1920 Tăceri imobile, 1921 (copertă și ilustrații de Dall Zamphiropol) Alb și negru, 1927 Erotice, 1933 Octombrie 1917, Colecția Orizont, București, 1946 (cu un portret și două desene de Aurel Mărculescu) Căderea Babilonului, E.S.P.L.A., București, 1956 Un călător prin U.R.S.S., Editura de Stat pentru literatură și artă, București, 1960 Ritmuri de clopote, Editura pentru Literatură, București, 1968 Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Scarlat_Callimachi_(scriitor)

5 poezii, 0 proze

Caraman VladCV

Caraman Vlad

AutorAtelier

Nascut in satul Horjesti, raionul Hancesti. Scoala medie din satul natal 1984/2004, studii superioare Universitatea Pedagogica de Stat "Ion Creanga" din Chisinau, Facultatea Filologie, Limba si literatura romana/latina. Doctorat la A.S.M. Institutul de Literatura si Folclor. Doctor in filologie 2003, Teza Poetica romanului "In preajma revolutiei" de C. Stere (naratiune, personaj, topos). (2000/2007) - Doctor conferentiar la Catedra de Literatura romana si comparata a U.P.S. "Ion Creanga". (2003/2008) - Cercetator stiintific la Institutul de Filologie al A.S.M. Secretar stiintific la Consiliile de discutare shi sustinere a tezelor de doctor shi doctor habilitat in filologie la specialitatea 10.01.08 - Teoria literaturii (din 2008). In 2009 publica monografia „În preajma revoluției” de C.Stere. Elemente de poetică a Bildungsromanului. Obtine premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru debut pe anul 2009. Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova (din 2010). Sef catedra din 2015.

2 poezii, 0 proze

Iv MartinoviciIM

Iv Martinovici

AutorClasic

n. 10 mai 1924, Ploiești d. 24 iunie 2005. Poet și traducător. Volume: ”Cercul de aur”, poezii, E.P.L., 1966; ”Ca să fii stea”, poezii, E.P.L.1969; ”Ochii și ploile”, poezii, Ed. Cartea Românească, 1972 / Premiul A.S. Brașov; ”Pe sub arcada porții negre”, proză, Ed. Albatros, 1972; ”Antologie din lirica românească modernă”, Iugoslavia, 1973; ”Euridice”, poezii, Ed. Cartea Românească, 1976, Premiul A.S. Brașov; ”Am lăsat graurii să zboare”, proză, Ed. Militară, 1979; ”Întoarcere la Nausicaa”, poezii, Ed. Eminescu, 1979; ”Albastrul flamingo”, proză, Ed. Militară, 1979; ”Eterna auroră”, poezii, Ed. Cartea Românească, 1981; ”Spre Delfi”, poezii, Ed. Cartea Românească,1986; ”Eupalinos”, versuri, 1996, Verlag Munchen, premiul revistei ”Observator” din Munchen; ”Avatar”, poezii, Ed. Signata, 1999; Traduceri: Rabindranath tagore, ”Grădinarul”, poezii, E.L.U., 1961; C. Aimatov, ”Primul învățător”, proză, E.L.U., 1964; Fr. De la Motte-Fouque, ”Undine”, proză, Ed. Minerva, B.P.T, 1968; Antoine...

1 poezii, 0 proze

Kemalettin KamuKK

Kemalettin Kamu

AutorClasic

Kemalettin Kâmi Kamu (d. 1901, Bayburt - ö. 6 Mart 1948, Ankara) gurbet șairi olarak tanınan Türk șair ve siyasetçi. 1901 yılında Bayburt\'ta doğdu. 1910\'da dıșardan sınava girerek orta birinci sınıfta öğrenim görme hakkı elde etti. Erzurum\'da bașladığı ortaokulu Refahiye\'de bitirdi. Erzurum\'un ișgal edildiği haberini alan babasının kalp sektesinden ölmesi üzerine annesiyle önce Sivas\'a sonra Kayseri\'ye göç etti. Bulduğu her iște çalıșıp, bir yandan da eline ne geçerse okuyan ve șiirler yazan bir gençti. Bir süre Bursa, daha sonra İstanbul\'da bulunan ve İstanbul Erkek Öğretmen Okulu\'nda okuyan Kemalettin Kamu, ișgal güçlerinin șehre girmesi üzerine Ankara\'ya gitti. Kemalettin Kamu, Ankara\'da Matbuat Genel Müdürlüğü\'nde çalıștı. Kurtuluș Savașı yıllarında yazdığı șiirler okul kitaplarına girdi, yurt genelinde...

1 poezii, 0 proze

DM

Don McLean

AutorClasic

Famed for -- and ultimately defined by -- his perennial \"American Pie,\" singer/songwriter Don McLean was born October 2, 1945, in New Rochelle, NY. After getting his start in the folk clubs of New York City during the mid-\'60s, McLean struggled for a number of years, building a small following through his work with Pete Seeger on the Clearwater, a sloop that sailed up and down the eastern seaboard to promote environmental causes. Still, McLean was primarily singing in elementary schools and the like when in 1970 he wrote a musical tribute to painter Vincent Van Gogh; the project was roundly rejected by a number of labels, although MediaArts did offer him a contract to record a number of his other songs under the title Tapestry. The album fared poorly, but Perry Como earned a hit with a cover of the track \"And I Love Her So,\" prompting United Artists to pick up McLean\'s contract. He returned in 1971 with American Pie; the title track, an elegiac eight-and-a-half-minute folk-pop...

1 poezii, 0 proze

Kay RyanKR

Kay Ryan

AutorClasic

Kay Ryan was born in California in 1945 and grew up in the small towns of the San Joaquin Valley and the Mojave Desert. She received both a bachelor\'s and master\'s degree from UCLA. Ryan has published several collections of poetry, including The Niagara River (Grove Press, 2005); Say Uncle (2000); Elephant Rocks (1996); Flamingo Watching (1994), which was a finalist for both the Lamont Poetry Selection and the Lenore Marshall Prize; Strangely Marked Metal (1985); and Dragon Acts to Dragon Ends (1983). About her work, J. D. McClatchy has said: \"Her poems are compact, exhilarating, strange affairs, like Erik Satie miniatures or Joseph Cornell boxes. She is an anomaly in today\'s literary culture: as intense and elliptical as Dickinson, as buoyant and rueful as Frost.\" Ryan\'s awards include the Ruth Lilly Poetry Prize, a Guggenheim fellowship, an Ingram Merrill Award, a fellowship from the National Endowment for the Arts, the Union League Poetry Prize, the Maurice English Poetry...

6 poezii, 0 proze

S.U.P.R.A.(Simbolul Uman Pentru Realitatii Acceptate)

de Timothy Iargo Miguel

Personaje:-Dealerul -Un barbat in costum -Un cersetor -O gasca de trei persoane -Un politist -O fata in uniforma scolara -Doi copiii mici Décor:-Un tron plasat in partea dreapta a scenei Se ridica...

Atelier

Între admirație şi desconsiderare

de heghedus camelia

“Nu renunț la gândul de a publica o carte asupra umanismului indian.[...]; adică asupra acelor valori eterne indiene, create ca să înalțe, să mângâie sau să mântuiască omul.”...

Atelier

Banii

de Antoaneta Radoi

Din bătrîni,circulă zicala: \"banul e ochiul dracului\".M-am tot întrebat:oare de ce,ochiul dracului?Eu,nu-l concep așa.Și argumentez:dacă ai bani și esti un om generos - în fond,s-au...

Atelier

Un semnal

de Valerian Ciobanu

Am sugerat că pericolul pentru firava putere democrată din spațiul românesc, inclusiv cel de peste Prut, mai aproape de Nistru, dar şi de Tisa, Dunăre, Olt e aici, între...

EseuAtelier

Numarul destinului

de Roxana Cioclu

Numerologie Numarul destinului Una din indraznetele incercari pitagoreice (anul 500 I HR) a fost intocmirea unui sistem de deslusire a regulilor fundamentale vitale. Prin incropirea acestora, rezulta...

PoezieAtelier

Crăciunul – copilul revoluției?

de Denis Zavorotnîi

Şapte – cinci litere într-o cifră, număr prim, impar, pozitiv… Dacă aş gîndi doar condus de rațiune şi de un rece pragmatism, ar trebui deja să finisez...

Atelier

TAINE

de Haiducu Elena

O, Tată, ce eşti Tu? Cum eşti? Şi unde? Din stânci în stânci, ca Moise pe Horeb, încerc să urc prin ceața ce Te-ascunde. Şi am atâtea, Doamne, să Te-ntreb....

PoezieAtelier

Liu Tianlong

de Kristiansson Maria

Liu Tianlong Dedicat celor executati pe stadionul Chengdu-Sichuan China Nu-ti plinge mamå fiul urgisit e prea scurt timpul mai am o clipå doar o clipå de tråit si-n ea am strins...

PoezieAtelier

Kievul patinează pe muchie de cuțit...

de Denis Zavorotnîi

O nouă competiție, noi promisiuni, noi iluzii… şi aceleaşi probleme, conflicte, datorii în Demo-Kraina vecină. Alegerile prezidențiale care i-au înviorat un pic pe...

Atelier

Curaj, rezistență, speranță...

de Lupu Rodica Elena

Razele sorelui de dimineață mângîie „Oraşul florilor”, Timişoara. Ridicând privirea peste izvorul cu apă termală, nu poți să nu remarci clădirea cu lei înaripați,...

EseuAtelier