"Il pescato" – 20420 rezultate
0.02 secundeMeilisearchnu il stim
1 poezii, 0 proze
Lorenzo de Medici (zis il Magnifico)
1449-1492 Descendent al familiei de bancheri mecenați Medici, nepot al fondatorului Academiei neoplatonice din Florența, Cosimo, “Părintele Patriei”, fiu al lui Piero dei Medici și al Lucreziei Tornabuoni, Lorenzo de Medici, supranumit Magnificul, a moștenit mai mult de la bunic decât de la tată iscusința în conducerea treburilor de stat și receptivitatea față de artă și față de tot ce e frumos. De foarte tânăr a făcut studii cu iluștri învățați, împletind învățătura cu instruirea politică și călătoriile în peninsulă. După moartea tatălui său ajunge în fruntea statului florentin, pe care îl va conduce cu abilitate timp de 23 de ani. Acești ani constituie perioada cea mai strălucită din istoria Florenței pe care el a ridicat-o la nivelul de model al civilizației Renașterii și al culturii umaniste. Politician de geniu și diplomat neîntrecut, a fost totodată și un om de o vastă cultură și un mare protector al literaturii și artelor. De prețuirea și sprijinul său s-au bucurat cei mai mari...
2 poezii, 0 proze
kim jong il
1 poezii, 0 proze
Benedetto Gareth
1450-1514 S-a născut la Barcelona și a emigrat la curtea aragoneză din Neapole, unde a îndeplinit felurite funcții în secretariatul statului napoletan, sub mai mulți suverani. La Neapole și-a petrecut cea mai mare parte a vieții și tot aici a murit. Și-a intitulat Canțonierul „Endimione”, adunând, sub auspiciile legendei frumosului păstor, poezii de inspirație delicată unde modelul lui Petrarca se întrețese cu citate din Vergiliu și Ovidiu.
2 poezii, 0 proze
iulia ralia
'il pleut sur ma vie dans la ville ...'
17 poezii, 0 proze
Mario Luzi
Mario Luzi è nato il 20 ottobre 1914 a Firenze. Docente di letteratura francese all'Università di Firenze. Il 14 ottobre 2004 è stato nominato senatore a vita dal presidente della Repubblica Italiana (Ciampi). E' morto a Firenze il 28 febbraio 2005. Ha esordito come poeta nel 1935 con la prima raccolta La barca, cui fece seguito Avvento notturno (1940), testo esemplare dell'ermetismo fiorentino. La sua produzione poetica successiva fu foltissima, a scandire le tappe di un itinerario poetico tra i più ricchi e coerenti del XX secolo italiano: Un brindisi (1946), Quaderno gotico (1947), Primizie del deserto (1952), Onore del vero (1957), Il giusto della vita (1960) comprendente tutte le poesie composte fino a quell'anno, Nel magma (1963), Dal fondo delle campagne (1965), Su fondamenti invisibili (1971), Al fuoco della controversia (1978), Per il battesimo dei nostri frammenti (1985), Frasi e incisi di un canto salutare (1990), Viaggio terrestre e celeste di Simone Martini (1994). Tema...
11 poezii, 0 proze
Loredana-Suzana Golban
"Ieri am visat ca il vedeam Pe Dumnezeu si ca-i vorbeam; Si am visat ca-s ascultat... Apoi visam ca am visat." Antonio Machado
5 poezii, 0 proze
Alina Cristea
Un viitor fictiv pe care il visam si care trece. Suntem doar noi, fara doar si poate. Acum, aici.. si-atat.
22 poezii, 0 proze
Ion Iancu Vale
Sunt unul dintre cei care îl știu extrem de bine pe Ion Iancu Vale. Aș putea spune că îl cunosc ca pe propria-mi persoană. Între noi a existat întotdeauna o legătură și o încredere perfecte, totale, devenindu-i cu vremea un confident de neînlocuit. De aceea, pot afirma din capul locului că Ion Iancu Vale a fost, este și va fi un poet. Născut și nu făcut. Mai ales prin felul cum a trăit poezia. Așa i-a fost datul. Cei care nu au avut șansa unei astfel de condiții, cu greu pot înțelege în toată complexitatea lui un astfel de om. Iată ce îmi zicea în acest sens: „Datorită acestei condiții, obsedante și perpetue, bucuria și tristețea, victoriile și înfrângerile, dragostea și ura, curajul și teama, eu le-am trăit la alte cote, până la extaz. Am trăit și trăiesc încă prin și pentru poezie, cum numai prin și pentru Dumnezeu se mai poate trăi. Și nu voi regreta niciodată.” Nu a scris mult pentru că nu avea cum, datorită neastâmpărului său permanent și a unui nebunesc spirit de frondă. Din...
16 poezii, 0 proze
Alda Merini
Alda Merini è nata a Milano il 21 marzo 1931. Ha esordito giovanissima, a soli sedici anni, sotto l'attenta guida di Angelo Romanò e Giacinto Spagnoletti. La sua prima raccolta di poesie, La presenza di Orfeo, uscita da Schwarz nel 1953 con una presentazione di Spagnoletti, ebbe un grande successo di critica. Si sono occupati di lei, fra gli altri, Oreste Macrì, David Maria Turoldo, Salvatore Quasimodo, Pier Paolo Pasolini, Carlo Batocchi, Maria Corti, Giovanni Raboni. Successivamente furono pubblicati: Paura di Dio (Scheiwiller 1955), Nozze romane (Schwarz 1955), Tu sei Pietro (Scheiwiller 1962). Le quattro raccolte di versi sono state riunite con il titolo La presenza di Orfeo da Secheiwiller nel 1993. Dopo vent’anni di silenzio, dovuto alla malattia, sono apparse: La Terra Santa (Scheiwiller 1984), Testamento (Crocetti 1988), per Einaudi Vuoto d’amore (1991), Ballate non pagate (1995), Fiore di poesia (1951-1997) (1998), Superba è la notte (2000), Più bella della poesia è stata la...
15 poezii, 0 proze
Vania, Gina, Sașa, Nety
de Dragoș Vișan
Aflarea adevărului vieții nu-l preocupase foarte mult pe Vania. N-a făcut decât Liceul Naval. Îl începuse pe cel de marină, însă evenimentele din decembrie au dus la desființarea Liceului de Marină...
Pianista, beatnikul și submarinul drogat
de felix nicolau
Ca să ierți un submarin el trebuie să fie la fel de frumos fasonat ca un ou de Carl Fabergé, ori silențios și puternic ca un rechin-ciocan. Submarinul iertat , Editura Brumar, 2007, construit cu...
Labirint
de Burlacu Ioan
Umbra acelor netede dimineți ne aducea din fuga ochilor lipiți cumsecade ca un laț coborînd spre a prinde o trapă deschisă în remorca albastră a comunalului acolo unde transpirația rece a nopții...
Cumnatul meu
de Toth Arpád
Banu-i este Dumnezeu Și nu cunoaște vreun Zeu. Nu crede-n reîncarnare, E bolnav când bani nu are! Dacă are bani pe masă, Toți cei șapte ani de-acasă Pentru el nu au valoare: Azi e drac, mâine-i o...
Dumnezeul inexistent – personaj în teatrul lui Eugène Ionesco
de Ioana Petcu
Mic preludiu în anii dramaturgiei postbelice Contemporan cu alte nume sonore din domeniul teatrului anilor ’50 – ’60, Eugène Ionesco este cel care se plasează în perspectiva absurdului, alături...
Ficțiune cu Asi și lumea ei neîngrădită
de Tatiana Gradinaru
M’ro era un sălbatic. A intrat în încăpere cu privirea plecată, dar zgomotul dinăuntru l-a făcut să tresară. A dat mâna cu câteva persoane din incintă, apoi s-a așeazat într-un colț aruncând priviri...
Crucea din sticlă .I.
de Emil Dumitru
. I . În port, viața se desfășurase normal până în această zi a anului 1992, fără a bănui cineva că începând de azi, portul avea să devină martorul unor evenimente ieșite din comun. Acestea aveau să...
scrisoare din Albert Heijn
de emilian valeriu pal
bargelaan 190 prima dimineață în Haga m-a prins în fața hostelului încleștat de geamantan ca o caroserie contorsionată în lumina călâie un afro-american cu părul rasta fugea de pescărușii pe care...
Întîlnire cu un... scriitor
de Grig Salvan
Tocmai terminasem a unsprezecea de liceu, era vară, era vacanță dar… eu de ani buni nu mai aveam vacanță „școlară” pentru că în vacanță munceam pe rupte nu numai în gospodăria alor mei ci mai cu...
Ranita de soldat
de mihai traista
– ’tu-i ceapa mamii ei de viață, că m-o udat de totu’ totului!... Ptiu!... Da ce mai toarnă măi frate... potop nu alta!... De parcă s-or rupt toate izvoarele adâncului celui mare și s-au deschis...
