"Duplicitate" – 441 rezultate
0.01 secundeMeilisearchUrmuz
Urmuz, pseudonimul literar al lui Demetru Demetrescu-Buzău, s-a născut la 17 martie 1883 în Curtea de Argeș. Visa o carieră de compozitor, citea literatură științifico-fantastică, descrieri de călătorii. Face studii de drept și, după luarea licenței, funcționează ca judecător în județele Argeș, Tulcea și la Târgoviște. După campania din Bulgaria (1913), la care participă, este numit grefier la Înalta Curte de Casație. Începe să scrie, aparent fără conștiința că produce literatură, numai pentru a-și distra frații și surorile, parodiind cu niște false automatisme academismul prozei curente. Textele lui îi atrag atenția lui Tudor Arghezi, care îi găsește pseudonimul și îi publică, în 1922, în două numere consecutive din Cugetul românesc, Pâlnia și Stamate, "antiproză" intitulată ironic "roman în patru părți", în care face o serie calambururi de esență sofistică prin duplicitatea de sens a cuvintelor: oamenii coboară nu pe scări, ci din maimuță; o masă fără picioare bazată pe calcule și...
4 poezii, 0 proze
Duplicitate
de Andrei Horia Gheorghiu
Îmi cereai să simt capetele sforilor. Dansau legate de gâturile noastre libere, așa, ca noi, adânciți progresiv în noroi sau noroc, obișnuiam să fac diferența între cele două. Uite, plouă....
Duplicitate
de Niculae Stanescu
Membrilor PDL, care renunță la un membru de partid, dar nu și la un parlamentar. Cu Dan Păsat, s-a lămurit Problema. Acum e clar Nu mai e membru de partid Rămâne doar parlamentar. Un vot contează-n...
Duplicitate
de nicolae bunduri
Duplicitate Nu-s creștin și nici ateu Dar conform săracului, Cred și-n Domnul Dumnezeu, Și-n Drăcia…Dracului.
duplicitatea, între sfințenie și destrăbălare
de Macovei Costel
spune-mi că mă iubești. devedește-mi-o. fă-mă să te cred. dovedește-ți-o te iubesc. mai mult decât orice pe lume. mai mult decât viața dacă e așa cum spui atunci mori. ridică-te prin moarte dar te...
Lumile spirituale 1, Duplicitatea 1, Întâmplările 1,2,3
de razvan rachieriu
Lumile spirituale se cristalizează, evoluează și se multiplică prin conectarea la liberul-arbitru și substanța lor este superioară substanței terestre, telurice și mundane. Lumile spirituale sunt...
Domnului Klaus Iohannis, care dă dovadă de duplicitate
de Niculae Stanescu
Președintele Iohannis, De „amici“ zis și Ciolanis, Se străduiește în zadar S-ascundă că-i duplicitar. Nu poți ca să-l crezi și pace, Una spune, alta face: Declară, pe un glas mieros, Că nu este...
disensiuni
de Anisoara Iordache
flori de celosia acoperă duplicitatea trădării; feșe roșii stacojii aruncate-s pe dealuri. ÷ reper pentru o scurtătură: ephialtes. înțepătoare parfumuri de salvie domolesc pornirile.... de un violet...
Da, pe asta a iubit-o Cristian Neagu
de Cristian Neagu
Când mă gândesc că te-am iubit ca orbul La duplicitatea de care ai fost în stare, Sub mărul lui Adam îmi vine să-mi leg nodul, Dar iute mă trezesc și spun:"Ce rost mai are?" Fără prejudecăți în ceea...
Sînt trist
de Liviu Nanu
sînt trist... dar pentru asta nu acuz pe nimeni și mă îndrept într-o obscură duplicitate pe cele trei cărări păcătoase ca un milog ce soarbe vrînd-nevrînd din călimara sfîntă a destinului sînt...
poetica spiralei simple
de Virgil Titarenco
embrionul orb al gîndurilor sărea peste litere vorbind cu el însuși se împiedica în păienjenișul sunetelor lăsa un fel de adormire între el și lumea vinovată cu zumzetul ei cu nevoia de duplicitate a...
Orientarea pisicilor
de Julio Cortazar
lui Juan Soriano Când Alana și Osiris mă privesc, nu mă pot plânge că disimulează ceva, nu există pic de duplicitate. Mă privesc în față, Alana cu lumina-i albastră și Osiris cu razele-i verzui. La...
Onorabilitate
de Niculae Stanescu
De când este lumea lume Avem și război și pace Pentru că una se spune Însă altceva se face. Această duplicitate Pentru mulți da ne-nțeles Se întâmplă, din păcate Azi din ce în ce mai des. Dar una-i...
Onorabilitate
de Niculae Stanescu
Celor care nu-și respectă promisiunile făcute. De când este lumea lume Avem și război și pace Pentru că una se spune Însă altceva se face. Această duplicitate Pentru mulți de ne-nțeles Se întâmplă...
Valoare
de Daniel Aurelian Rădulescu
Un standard, de cotație în baremuri stricte, Probat numeric în reguli acceptate De-o masă-țintă, evitând delicte De impostură, fals, duplicitate. În plus, e merit ipotetic, sau palpabil; În minus,...
sila
de florian stoian -silișteanu
scrie și tu un poem, lasă politica pentru facebook. atâta duplicitate văd în jurul meu, încât, mi se face silă! e campanie electorală, și, începe să se strângă orzul prin pătulul presei- scrise sau...
nu poți desface binele de rău...
de viorel gongu
Nu poți desface binele de rău, Nici dragostea s-o lași fără păcat, Nici piscul nu e-nalt fără un hău, Nici cercul nu-i supus unui pătrat. Duplicitate-i tot, nimic nu-i pur, Curatul nu-i curat fără...
Percepție asupra evoluției sufletului uman
de Hirtan Alexandru Ionut
Fragilitatea sufletului uman este percepută ca o cauză a dezechilibrului dintre cele două existente: fizică și energetică. În decursul anilor umanitatea a încercat să înțeleagă principiul legăturii...
Părerile proprii și adevărul. Dacă am fi nemuritori
de razvan rachieriu
Fiecare crede că părerile sale formează adevărul însă se înșeală amarnic căci adevărul se caută nu se rostește în vorbe încolțesc minciuna, falsitatea, ipocrizia și duplicitatea adevărul nu-i același...
Sinele 1,2. Conștiința și conștiența 1
de razvan rachieriu
Sinele superior empatizează și se sincronizează cu sinele spiritului, iar sinele sufletului depistează sinele fals și îl înlătură transformându-l într-o stare artificială, neplăcută. Fără sinele fals...
