Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Diviziunea muncii la rromi"186 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
32 rezultate
Emile DurkheimED

Emile Durkheim

AutorClasic

Emile Durkheim s-a născut pe data de 15 aprilie 1858 la Epinal, (Franța).În familia lui Emile Durkheim a existat o puternică tradiție religioasă iar el a studiat ebraica și doctrina talmudică. Emile Durkheim și-a susținut doctoratul în filozofie iar titlul tezei sale a fost "Despre diviziunea muncii sociale". Teza principală a fost însoțită de o teză complementară redactată în latina. În anii 1885-1886 studiază la Paris științele sociale și continuă în Germania sub îndrumarea lui Wundt.În Germania publică trei articole: „Studii recente asupra știintelor sociale”, „Știința pozitivă și morala în Germania” și ”Filosofia în universitățile germane”. Din anul 1882 predă la două licee din provincie, iar în 1887 este remarcat de Louis Liard (director al învățamântului superior în Ministerul Instrucției Publice) și astfel devine profesor de pedagogie și știintă socială la Universitatea din Bordeaux - acesta fiind primul curs de sociologie predat într-o universitate. În toamna anului 1887, se...

0 poezii, 0 proze

Dan Ion NastaDN

Dan Ion Nasta

AutorClasic

Domenii de competenta Limba si literatura franceza; Educatia lingvistica si interculturala; Didactica limbilor moderne; Politici lingvistice in domeniul educatiei. Experienta profesionala Doctor in literatura franceza moderna si contemporana (Universitatea Paris IV, 1979) Experienta profesionala in invatamantul secundar (1976-1986), inspectie scolara (1986-1989), invatamant superior (1990-1998), cercetare (1990-2005) si in dezvoltare curriculara (1995-1999, 2003-2005) Formator si conceptor de suporturi de curs in cadrul programului „Le francais des relations europeennes" (Centrul European pentru Limba Franceza, CELF, Bruxelles, 1998-2002) Corespondent national pentru proiectele de dezvoltare si difuzare a politicilor lingvistice educative in favoarea plurilingvismului (Diviziunea Limbi Moderne a Consiliului Europei, 1996-2003) Autor de programe si manuale scolare in domeniul limbii franceze (1983-2005) Publicatii recente Trait d`union,Bucuresti, Editura Sigma, 1999 La Formation...

1 poezii, 0 proze

Diviziunea muncii la rromi

de Sorin Olariu

Au ieșit de dimineața Din căsuța cu zorele: Ea, să facă cică piața, El, să facă...portofele.

PoezieAtelier

Liber impuse la Cluj - 2013

de Laurențiu Orășanu

Tema: Secera și barosul Diviziunea muncii în comunism O seceră – pentru țăran, Baros – să bată muncitorii, Iar pentru pană, scriitorii Aveau, la ușă, un curcan . Steagul P.C.R. Pe steagul lui a pus,...

PoezieAtelier

Date pe nimic la Urziceni 2011

de Gârda Petru Ioan

Preotul și prostituata Precauție Poftelor trupești cedase Preotul, cu toată frica, Dar a vrut întâi să-l lase Să-i sfințească păsărica. Benzinarul și prostituata Își punea nervos vecinul, O-ntrebare,...

PoezieAtelier

Scrisoarea unui functionar

de Mihaela Rascu

Stimate contribuabil, Înțeleg că solicitarea dvs. este cea mai urgentă și trebuia rezolvată încă de ieri și bineînțeles că știu că trebuie să vă stau la dispoziție în orice moment ca să vă rezolv pe...

Atelier

Ascensiunea modelelor de negândire

de Ionut Popa

Un merit de necontestat al noilor tehnologii (care se află într-o continuă schimbare și îmbunătățire din punct de vedere tehnic și, astfel, sunt tot timpul „noi”) este acela de a ne fi pus sub lupă...

EseuAtelier

FABRICA DE ROMANE

de Giovanni Papini

Chicago, 2 martie De câtva timp sunt unul din principalii acționari ai Societății Novel’s Company; trecând prin Chicago am vrut să vizitez atelierele societății noastre. Dintre toate produsele...

ProzăClasic

Balcanismul altfel

de Cristina Andrei

Obsedați de balcanismul specific, privit ca un cancer integrat organic în ființa românească, răspunzător de cele mai cumplite tare ale poporului român, ne punem tot mai des întrebarea: “Cât de...

ArticolAtelier

Metoda arborilor de impertinență

de Adrian Firica

Bine că s-a făcut ora cinci, după-amiază – oră potrivită începerii unor activități încărcate de noblețe, cum sunt cele ale descoperirii-descrierii, cercetării-dezvoltării și...

ArticolAtelier

Sintonie astrală

de Alexandru Ciobanu

(225) Notă: Trimiterile bibliografice pot fi găsite la adresa: http://www.miracol.ro/bibliografie.txt \"Sintonia este egalitatea în frecvența oscilațiilor a două sisteme fizice oscilante, ca:...

EseuAtelier

N-aduce anu’, ce-aduce o vorbă dulce

de Adrian Firica

Consultându-mi oasele, apoi numărând punctele tele-vizionare de audiență marcate de către Președinte prin studiourile ne-mogulice – chipurile! – am citit viitorul țării, cu ochii deschiși, ca-n...

ArticolAtelier

Bill Gates pariaza pe albina-spion de la Iasi

de remus radu

Bill Gates pariaza pe albina-spion de la Iasi Patru studenti din Iasi impreuna cu profesorul lor au pus la cale un program de calculator prin care albinele sint transformate in iscoade, menite sa...

Atelier

Însemnări aforistice VI

de Corneliu Traian Atanasiu

Cea din urmă mare diviziune a muncii. Arta se desparte de meșteșug făurind podoaba sufletului. Propunere de amendament la legea vocației. Chemarea să nu acopere glasul omeniei. Pe alese. Unei...

Atelier

Recording

de radu-ilarion munteanu

RECORDING Istoria Artei e inseparabilă de permanenta tendință a fiintei umane de a-și extinde tehnologic memoria. De la mamuții desenați pe pereții peșterilor la autoportretul pointilist, de la...

ProzăAtelier

Ajută-te singur! sau Strângeți cureaua!

de george geafir

După manifestația din Piața Prefecturii, prin care sindicatele au protestat împotriva măsurilor de austeritate luate de guvern în detrimentul celor nevoiași, adică și în paguba unui bugetar ca mine,...

ProzăAtelier

Despre desteptii-destepti

de Ovidiu Radulescu

Nu mi-a fost niciodată prea clar cum s-a transformat calificativul ”deștept” într-o insultă. Când și cum s-a produs saltul calitativ? Ironia joacă un rol important aici dar nu este suficientă pentru...

EseuAtelier

Bacalaureatul la români

de Cucu Constantin

BACALAUREATUL LA ROMÂNI Una din tradițiile nescrise ale poporului nostru, în varianta postdecembristă, este lamentarea cu care acesta, prin trompetele, tromboanele și celelalte alămuri care îl...

Atelier

Cercul pătrat

de Ion Cogan

(1988 – 1989) Capitolul 1 Orășelul își trăia liniștit viața hărăzită de mai marii lui , care pentru un mandat în plus se făceau luntre și punte să fie văzuți și remarcați permanent de superiorii lor....

ProzăAtelier

Primejdia cea bună (II)

de Corneliu Traian Atanasiu

(continuare la: Primejdia cea bună (I) ) În schimb, prietenia, tot prin bunele oficii ale limbii, se va regăsi întru elementul ei: priința, prielnicia . Căci numai din această nebuloasă inițială, din...

EseuAtelier