"Detergent" – 861 rezultate
0.01 secundeMeilisearchCristian Duma
Vreo zece ani de luat masurile celor mai ferventi cumparatori de detergenti (advertising, media). Lector compulsiv, colectionar de madlene sinestezice, de texte de pe ambalaje amestecate cu sunete, mirosuri si pasaje intregi din Atonement, Saturday, Chesterton, Bulgakov, Celine, Proust, Roth, Wittgenstein, Borges, Glasperlenspiel, Cehov, Kafka, Florian, Golding, Zauberberg, Marquez, Leibniz, Bergman, Kundera, Wharton, Kurosawa, Arabian Nights, Cartarescu, Isherwood, Calvino, Fellini, Cimpoiesu, C.S. Lewis. Lista asta n-are insa nici o relevanta, deoarece pe langa un deficit de fantezie, in ultimul timp ma confrunt cu o acuta lipsa de simt al umorului.
7 poezii, 0 proze
Daniela Luminita Teleoaca
Volume publicate: Lingvistică: Terminologia religioasă creştină în limba română, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2005 (374 p.); Semiotica discursului religios. Probleme de poetică, stilistică şi retorică, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2016 (504 p.); Limbajul bisericesc actual între tradiţie şi modernitate. Literatura didactică şi literatura beletristică, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2017 (410 p.); Verbele psihologice: similitudini vs divergențe în context romanic. ʽA (se) miraʼ în română, franceză și spaniolă, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti/Bucharest University Press, 2020 (360 p.); Proverbe cu termeni religioși în română și spaniolă, București, Editura Academiei Române, 2025 (778 p.) coautor la Inventar de cuvinte și sensuri noi atestate în mediul online (ICSO), volumul II (coord. Ana-Maria Barbu), București, Editura Academiei Române, 2022 (531 p.); coautor la Istoria lingvisticii româneşti (coord.: Marius Sala, Nicolae...
1665 poezii, 0 proze
Detergent?
de irina serban
Vreau cuvinte noi, albe si proaspete, m-am saturat de astea refolosite si banale In toate si-a suflat deja nasul cineva O sa iau creionul si o sa-l infig in hartie Cu ura Sa-i perforez inima de...
Detergent
de Ioana Camelia Sîrbu
și-am venit să mai povestim despre cum voi fi descarnată de suflet: toți mă vor vindeca și mă vor îmbolnăvi cu euri destrămate pe șiraguri de perle… toți în afară de mine vor cuprinde lumea, voi fi...
Detergentul Ics
de Mihai Cucereavii
Când reputația-i pătată, Mereu de lume el se teme. Cu detergent dacă-i spălată - Obrazul gros n-are probleme.
Detergentofilu\' 29.02.2004
de Bica Marian
Dedic aceste versuri proaste Acelui om care ma fură, Sincer i-aș rupe vreo trei coaste, Și poate chiar dinții din gură. El are un vis și îl urmează, Să-mi fure mie detergentul. Metoda lui chiar ma...
nu s-a inventat încă detergentul...
de dumitru cioaca-genuneanu
eu mi-am trimis la spălare gânduri ce te-au deranjat dar ști\'du-ți trupul dotat ele-mi revin tot murdare p.s. după atâta spălare gând murdar, verde ca prazul, dragă-mi zice c-ar fi cazul s-avem o...
text5
de pop eugen
-detergent vase(Copou) 20.000 -cremă de mâini 60.000 -cremă pantofi 35.000 -pastă de dinți 40.000 -absorbante-groase -subțiri 140.000 -perie de pantofi 20.000 -zahăr,sare 40.000 -blugi 450.000 -trusa...
3 bule de săpun de casă
de juu
în detergent se îmbăiau scafandri, uscau cu grijă perlele prinse-n izmene cârpite de bunici ce comandau pe-un tanc în casă... fără mașină de spălat. luptau cu infanteria de furnici, cu generalii...
de Alexandra Panait
Timpul e un detergent ieftin, iar din păcate pentru amintirile mele, nici eu nu sunt mașină de spălat. Așa mă-nec cu praf de ceas în fiecare dimineată... Adevărul e un nudist pe o plajă eupopeană....
Dresaj national
de Iosiv Basarab
Intre reclamele la detergent si bere au aparut in ultimul timp si unele, suportate de catre guvern, uniunea europeana sau diverse fundatii, menite sa ne educe compatriotii. Fiindca e vorba de...
Ce ar spune vodă
de Ioan Postolache-Doljești
voi îmi spălați cu detergenți statuia lăturile se scurg în șanț lăsați să stea sub găinaț că e de porumbel și e mai bine conștiința voastră s-o spălați că ați dus țata în ruine voi mînă-n mînă ați...
triptrick
de dan mihuț
maieutică și chiloți rup ancora reclamelor-detergent din respect față de grila de chiloți curați care plutesc în jur reclamele luate de briză navighează precum parapantele un fel de chiloți mai mari...
el te caută
de ștefan ciobanu
când ai de ales între detergent și piatra ponce îți înfigi în inimă un pai și o umbreluță doar pentru că așa se poartă și te duci la plimbare pe bulevard /te văd printr-un telescop de la fereastra...
oase de înger
de Ștefan Petrea
sufletul pătat nu-l poți spăla cu detergentul bunicii pitirea de Dumnezeu n-are izbîndă trebuie să te claustrezi în tine pînă la oase să-ți mănînci măduva liniștea vine cînd e furtună afară e o...
Victor si Ingrid
de Savin Corina
Mi-a surprins gandurile cand imi savuram cafeaua (cu gust de detergent *%$#%@*! Iar nu ai clatit canile, Teo?) intr-o dupa-amiaza racoroasa. Patura groasa ce ma gazduia ca-ntrun cocon si balansul lin...
toaca este acum în perioada sistolă
de ștefan ciobanu
deci ca să rezolvăm totul așa cum rezolvă un detergent petele prototip din reclame gen compot de piersici cu pastă de tomate să râcâim cu sârg steagurile iarba tot ce ne aduce aminte de vânt nori...
balada câinilor sugrumați de soldații visători
de daniel i simion
câinii sugrumați de cauciucurile frânate sunt curățați cu detergent anti-ne-poluant de pe asfaltul amețit de saliva lor turbată. au fost loviți ieri. au fost loviți ieri de un camion neîndemânatic,...
Duminică – upload
de Valeriu D.G. Barbu
Tu frunza mea de aur Eu ramul aplecat Mirosul de detergent – vecina pesemne a spălat… La tine totu-i roz (Nu pricepi că nu există risipă de iubire) eu unul îmi mai fac o cafea tu n-ai schimbat...
Mein Damf
de George Asztalos
mă lupt cu mirosul meu nathural obișnuiesc uneori mă spăl cu detergenți care scot e-te na pînă și petele albe de hîrtie alteori nu sesizez uit pur și simplu ca atare miros a mine așa de mult încît mi...
