"Chestionar Zero" – 272 rezultate
0.02 secundeMeilisearchJean-Marie Gustave Le Clézio
Motivația Juriului Nobel: „Autor al inovațiilor, al aventurii poetice și al extazului senzual, explorator al umanității aflate deasupra și dedesubtul civilizației dominante.” Jean-Marie Gustave Le Clézio, sau J.M.G. Le Clézio (n. 13 aprilie 1940 în Nice) este un scriitor francez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2008 și câștigător al Premiul Reanaudot în 1963. În 45 de ani de activitate scriitoricească, Jean Marie Gustave Le Clézio a scris peste 50 de cărți. Opera sa cuprinde romane, eseuri și traduceri din mitologia indiană. Autorul francez a recunoscut, în numeroase rânduri, că printre scriitorii care l-au influențat se numără Hemingway și Faulkner. El a devenit cunoscut la 23 de ani, datorită romanului său, „Procesul verbal” (Le proces verbal), care a fost nominalizat la Premiile Goncourt. Într-un sondaj de opinie realizat de revista Lire, în 1994, 13% dintre cei chestionați și-au exprimat părerea că Le Clézio ar fi „cel mai mare scriitor de limbă franceză” aflat în...
0 poezii, 0 proze
Chestionar Zero
de Gabriel Nita
Prima intrebare ce-ar trebui pusa: \"Ai ceva sa ma-ntrebi?\" /24.01.2000/
Doctrină și atitudine
de Visan Tiberiu-Ioan
Motto: „Domnul este Duh, și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate“. (II-Corinteni 3, 17) Experiența poartă întotdeauna amprenta unui prezent parcurs. Pozitivă sau negativă, plăcută sau...
Înmormântări și întrebări
de Vlad Lescu
Înmormântări și întrebări Porțile se deschiseră, și cortegiul își începuse inevitabilul drum către cimitir. Mama defunctului avea inima sfâșiată de durere, și, cum se obișnuiește pe plaiurile de la...
La job
de Cucu Constantin
De când am fost chemat la ora 3 de dimineață în gardă am simțit că astăzi va fi o zi specială. Prezentarea din gardă nu a fost ceva de speriat – doar un bărbat care se hotărâse, în fine, să abordeze...
Cură de vise
de Cură Ion
Ieri în noapte m-am trezit, Ce-am mai visat! M-am hlizit! Se făcea că în comună Primar era domnul Cură! Fraților, ce-am mai clădit, O poveste de trăit! În primul rând pe consilieri i-am trimis La...
Juriul
de John Grisham
1 Fața lui Nicholas Easter era pe jumătate acoperită de vitrina de prezentare plină cu telefoane fără fir, mici și delicate, iar el nu privea drept spre camera ascunsă, ci undeva spre stânga, poate...
Chestionar
de mirela vlaica
M-am intors spre cer strigand: \'De ce ploaia cade de sus in jos? De ce vantul bate in toate partile, risipind nisipurile din visele noastre? De ce dansam goi in ploi de vara? De ce trupurile noastre...
CHESTIONAR
de Mihail Bocancea
CHESTIONAR Mă pierd în casa celui ce nu vede somat, cum sunt, de aspre chestionare. Răspunsurile mele, vechi monede, s-au înnegrit în alte buzunare. Îmi văd de cercuri pe nisip ca Arhimede; aștept o...
Chestionar
de Ștefan Petrea
nu ne mai înțelegeam întrebările răspunsul în putrefacție la picioarele copacului cerea să-i intre prin rădăcini în sevă să urce cu seva spre ram spre înalt răspunsul celălalt îmi intrase în sânge...
Chestionar
de Dorin Tudoran
Mai sparge părul tău geamurile nopții? Mai urcă el în vară armatele de tei? Mai lunecă spre seară și în dreptul porții Mai murmură mesaje, tulburi, ca-n \"Maitreyi\"? Mai devastează păru-ți ordinea-n...
Chestionar
de Daniel Aurelian Rădulescu
Și vouă vi se mai întâmplă să nu mai fiți deloc frumoși?... Să vă uitați, privirea tâmpă, în oglindă... Vă găsiți scârboși?! Și cum se face, tot atunci nimic nu merge, e împotrivă!? Nu poți ce vrei,...
Chestionar 2
de Gabriel Nita
Daca ingerii ar ajunge oameni si ar scrie si ei poezii, ce poezii ar scrie ei cu ingeri?
Chestionar 1
de Gabriel Nita
Daca iti trece calea o pisica inchisa, undeva pe cer steaua ta palpaie. De asta sa existe oare gauri negre?
Chestionar 2
de Gabriel Nita
Daca ingerii ar ajunge oameni si ar scrie si ei poezii, ce poezii ar scrie ei cu ingeri?
Chestionar 3
de Gabriel Nita
Daca fiecarei fete i-am da o floare, gradinile ar fi repede pustii. Si ele ar fi triste. N-ar fi mai bine sa ne prefacem, o data pentru totdeauna, ca nu le mai vedem?...
Chestionar 4
de Gabriel Nita
Daca aerul ar fi mai cald, cum ar putea trai atunci pinguinii rosii in el? /25.02.2001/
Chestionar 5
de Gabriel Nita
Daca as sti sa scriu m-ai lasa sa citesc scrisoarea ta?
Chestionar 6
de Gabriel Nita
Pana si un fulg de zapada se topeste daca il tin la tine in palma. Cum ar putea atunci sufletul meu sa ramana inghetat?
Chestionar 7
de Gabriel Nita
Prima dată când te îndrăgostești dai tot ce ai. Paradoxal, de dat vei mai avea și altă dată... Să însemne asta că ai primit dobândă?
