"Că tot ce-a fost..." – 21985 rezultate
0.02 secundeMeilisearchdespre-teatru-si-poezie
Teatrul ca poezie si poezia ca teatru
de jkloungsuh
Bebeisme-şi-şosete
Bebeismul este definit ca lingușeală și gângureală
de sophie polansky
CSF
Ce înseamnă a te scrie într-o biografie? Nu e nimic altceva decât a-ți resemna trecutul, a semna un contract, oarecum, declarându-l - pe el, trecutul - trecut. Ce-a fost a fost și așa a fost, zică-se. Scrisul, ca pasiune, nu a trăit decat în mod temporal în mine. Nu am cunoscut încă atemporalitatea acestui amor. E greu, sincer, fiindcă nu le este multora "la'ndemână". Pentru asta e nevoie de ceva mai mult. Din punct de vedere lumesc, sunt absolvent al liceului Nikolaus Lenau și am pus de-un BSc de la Imperial College London în studiile management-ului aplicat. De când scriu, am dat cu condeiul pe la mai multe competiții, agățând pe ici, pe colo câte o remarcă mai amiabilă și câte un premiu. Dintre cele trei graiuri principale în care sunt fluent, le iubesc pe toate pentru ceea ce îmi oferă: româna o ironie tandră, germana un cinism flegmatic/contemplativ și engleza un sarcasm copilăresc. Cuvinte rotunde, dar presărate cu bune intenții, ca tot în lume.
39 poezii, 0 proze
Raoul Weiss
Raoul WEISS s-a născut la Saverne/Zabern, deci în Alsacia, și evenimentul respectiv a avut loc întâmplător după 1945 (în 1975, să fim preciși), deci s-a născut în Franța, deci e francez, cum arată foarte bine și numele lui. A studiat la Școala Normală Superioare din Paris (rue d'Ulm, pentru intimi) și reținut foarte puțin, slava domnului, din tot ce a auzit acolo. A fost lector de limba franceză la Universitatea Carlos III din Madrid, profesor la Universitatea Lorand Eötvös din Budapesta și bursier la Freie Universität din Berlin. Este european adevărat și trecut ca atare în evidența bolilor spirituale grave la C.I.A.. În iulie 1999 a absolvit Cursul de vară de Limba si Civilizația Română organizat de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, și de atunci a rămas acolo (sufletesc cel puțin) permanent. Este autorul -- unei traduceri franceze ale poemelor din cartea In marea trecere (Lucian Blaga), care rămâne perfect identificabilă sub stratul de praf format pe ea de când a băgat-o în...
10 poezii, 0 proze
rusoiu raluca
Textele mele...sa ma gandesc ...ce pot sa spun despre ele?!Sunt cuvinte rupte din suflet,scrise in urma unei lovituri demonice.Cicatrice am inca si azi...tot ce am scris am simtit pana in adancul sufletului,am trait pana in adncul maduvii si am gandit ...poate... pana in adancul neuronului.Acestea reprezinta "Moartea unui inger" dupa cum am si o proza, trecerea d la speranta la deznadejde,suferinta, dezamagire, si, in sfarsit, la moarte.Poate suna prea dur moarte, dar nu ma refer la moartea trupeasca, ci la cea sufleteasca, ceea ce este si ma dur.Poeziile mele sunt lopeti d pamant puse una peste alta pentru a-mi ingropa viata.Prin poeziile mele si proze sper ca lumea sa invete ceva din ele si sa nu faca aceleasi greseli ca acele "personeje lirice".Totul incepe frumos, la inceput cuvinte frumase, inaltatoare, dar treptat, treptat duc spre morminte , demoni, iad etc.Insa in spatele acestor cuvinte se afla cel mai amar sentimet-dragostea.Ce a fost dragostea pentru mine?!moartea ingerului...
60 poezii, 0 proze
Ion Pribeagu
Poetul humorist Ion Pribeagu s-a născut la 27 octombrie 1887 în târgușorul Sulita, cu numele Isac Lazarovici. Din tinerete, fascinat de meșteșugul poeziei, posedând talent din belșug, înzestrat cu o extraordinară putere de muncă, reușea întotdeauna să înveselească pe cei care îl ascultau. A scris foarte mult în viața lui: piese, reviste, cronici, proză, dar îndeosebi versuri. Ca poet și umorist a fost deseori tentat să scrie mai liber, mai fără perdea, așa cum au făcut la vremea lor Eminescu, Alecsandri și alții. A scris și el "pentru sertar", dar aceste realizări le ținea numai pentru el, strânse într-un dosar și ferite de priviri indiscrete. Rareori, citea câte ceva conspirativ și poznaș vreunui prieten bun. În decursul a peste 60 de ani de activitate fecundă, a publicat aproape tot ce a realizat în afară de aceste creații, intitulate chiar de el "IMPERTINENȚE". În ultima parte a vieții sale, a intenționat să le publice, dar i-a lipsit curajul. Conștiinciozitatea și etica lui...
24 poezii, 0 proze
Aurelian Iuliu Bizo
Nascut in Cluj Napoca....dar la spital doar....ca orasu meu unde locuiam era Borsa maramures. Acolo am si copilarit primii 8 ani din viata. Practic perioada cea mai importanta, cand iti formezi imaginea despre lumea aceasta si ....despre cea de dincolo.... De la 8 ani familia s-a mutat la Dej, spre marea mea tristete...dar fiind copil, am trecut peste...si doar acuma pot sa judec lucid partea buna si cea rea a mutarii.....strict sufleteste...eu zic ca a fost o alegere mai putin inspirata.....dar....e viata mea...si atunci tot ce s-a intamplat a dus la formarea mea de acum, si toate amintirile ce mi le-a lasat Dejul , fac parte din mine, deci sunt fericit cu ce s-a intamplat.... Iar de la terminarea liceului si pana dupa terminarea facultatii si pana la intrarea mea in servici.....(o mare dezamagire personala)....si de fapt..pana in prezent....traiesc in Cluj Napoca...M-am intors in locul unde am vazut lumina zilei...unde am intrat in lumea asta si am facut cunostinta cu toate...
3 poezii, 0 proze
Theodor Zeiss
Originar din Alba. Scolit in Ardeal. Facultatea de Arte la Timisoara. Citeodata ma gindesc ca am facut prea multe scoli. :-) Altadata simt ca nu am invatat tot ce trebuia cind a fost vremea, si a trebuit sa invat mai tirziu. Si m-a costat mai mult. Sint un optimist convins, un suflet de entrepreneur cu inspiratie in momentele melancolice. Citeodata prea romantic.
16 poezii, 0 proze
Roxana G
Sunt nascuta pe 30 decembrie 1990(motiv pentru care iubesc extrem de tare ,,luna cadourilor"),la Timisoara. In prezent sunt eleva la C.N.I.C.Bratianu din Pitesti,la Filologie,pentru ca iubesc extrem de tare tot ceea ce ține de literatura,istorie,limbi straine,adica materiile mai ,,visatoare"(la fel cum sunt si eu). Nu prea am ce sa zic despre mine pentru ca nu prea am realizat nimic important pana acum(in afara de ceva olimpiade și cateva scrieri).Unul dintre visurile mele este sa ajung scriitoare,dar pentru asta trebuie sa ma descopar mai bine,sa ma desavarșesc si stiu ca mai este foarte mult de munca pana atunci...Inca de mica m-a fascinat lumea magica a carților,iar ceea ce m-a indrumat inspre scris a fost o vorba inteleapta de a lui Nicolae Iorga :,,Scrie,ca sa nu pierzi florile gandului tau,pe care altfel le ia vantul." Iubind foarte mult florile,nu mi-am dorit ca acestea sa fie risipite de vant si astfel am inceput sa le adun,una cate una,si sa le asez frumos pe o foaie de...
1 poezii, 0 proze
Arthur Schnitzler
Arthur Schnitzler (n. 15 mai 1862, Leopoldstadt - d. 21 octombrie 1931, Viena) a fost un scriitor și dramaturg austriac, precum și cel mai important reprezentant al Modernității vieneze. Arthur Schnitzler, fiul unui proeminent medic laringologist evreu, Johann Schnitzler, și al fiicei doctorului vienez Philipp Markbreiter, Luise Markbreiter, s-a născut la Viena, pe Praterstraße 16, Leopoldstadt. Viena era pe atunci capitala Imperiului Austro-Ungar. Și-a început studiile în medicină la Universitatea din Viena în 1879. Își obține titlul de doctor în medicină în 1885 și profesează la Spitalul General din Viena (Allgemeines Krankenhaus der Stadt Wien, AKH), dar abandonează medicina pentru a se dedica scrisului. Operele sale a fost adesea controversate, atât datorită francheței în descrierea sexualității (într-o scrisoare către Schnitzler, Sigmund Freud mărturisea chiar : "Am impresia că dumneata ai dobândit în mod intuitiv - ca rezultat al unei introspecții - tot ceea ce eu a trebuit să...
6 poezii, 0 proze
bizau
Povestea unei fete de 16 ani A fost odata o fata,care avea un prieten stabil,erau impreuna de aproape 1 an....Dar acest baiat era extrem de gelos,si nu ii permitea sa faca absolut nimic.Fata se certa tot timpul cu el....Deci sa zicem ca fata se numeste Alina,ea avea probleme cu mama sa,din cauza prietenului ei..deci sa zicem ca el se numeste Marian.Alina sa saturat de atatea probleme,de atata suferinta,probleme,lacrimi..etc... Ea a decis sa se inchida in sine...sa nu mai vorbeasca cu nimeni.....Din acea zi Alina a devenit o fata..cu care nu se mai putea vorbi......ea plangea,suferea ..dar nimeni nu stia.... Tot asa a durat un timp,de suferinta,si lacrimi.Alina se gandis-se ca sa fuga de acasa...si..chiar asa a si facut.....!!Fara sa stie nimeni intr-o domineata cand ea trebuia sa plece la scoala,si-a pregatit ghiozdanul cu haine si tot ce ami avea nevoie...si a plecat....A plecat de acasa... unde ea avea tot ce isi dorea...!A ales sa plece pe un alt drum...deoarece ea nu a mai putut...
1 poezii, 0 proze
Ligotchi Ovidiu
Am aparut din iubire si am fost intampinat in primele zile de viata cu un covor multicolor de frunze uscate, intr-o frumoasa zi de septembrie, langa aleile Copoului lui Eminescu. Adolescenta mi-am petrecut-o iubind tot ce era frumos in jurul meu:prieteni,parinti,scoala,natura. Pasii sortii m-au purtat pe multe meleaguri, care de care mai frumoase si mai primitoare, dar freamatul reantoarcerii la locurile in care ai inceput sa iubesti nu l-am simtit decat in Iasul plin de istorie si poezie, oras in care e foarte greu sa nu scrii o poezie si sa nu admiri toamnele aburinde de deasupra Colinelor Cotnarului si primaverile exuberante ale livezilor de meri ce inconjoara orasul. Facultatea si tot ce a insemnat studii tehnice le-am desavarsit in Iasi, lucru de care sunt mandru. Poezia a ramas in sufletul meu ca reflexia iubirii pe albul colii de hartie.
8 poezii, 0 proze
Că tot ce-a fost...
de ALEXANDRU OLTEAN
Că tot ce-a fost... Am fost acasă la Micesti, În satu-n care m-am născut; În casa cu podea de lut, Pe pat covoare țărănești... Văcuțe două-n grajd aveam Și uneori și doi vitei, Ne minunam privind la...
Dragostea ce ea a fost…..
de Sucila Ovidiu
In anii nostri Dulci,frumosi Mintim non stop si fara rost “Eu te iubesc,esti tot ce vreau” Si dupa :”Pleaca!,nu te vreau! Degeaba tu,un om iubitor Iubesti cu drag si fara rost Fara rost tu o iubesti...
A murit iubirea...?
de Cristina Tomosoiu
E greu s-accept ca tot ce-a fost S-a terminat si nu mai e; E greu sa cred ca fara rost A fost orice stradanie... E si mai greu sa recunosc Ca imi e greu sa te urasc - Cum as putea sa reusesc Atata...
Vreau tot
de Jan Lulu Stern
Vreau tot Vreau tot , sa stiu ca tot mi-e cunoscut Cu tot ce-a fost , ce este si va fi Sa mi se-nsire-n fata , zi cu zi , Enigmele de-acum si din trecut . Vreau Sfinxul sa-si dezlege-al lui secret...
De ce-o iubesc?
de Valentin Vrabie
Ca să m-alunge-mi spune că e rece, Când o privesc simt un fior de ghiață Și ochiul ei cel rece mă înghiață, Dar o iubesc căci are suflet cald. Și mai îmi zice că eu sunt prea blând, Că tot ce-a fost...
În timp ce noi nu eram
de Constantin Buduleci
Și Dumnezeu a așezat candelabrul numit “Calea Lactee” între celelalte candelabre. S-a uitat la ele și toate luminau pe fondul întunecat. S-a plimbat între ele. Le-a vizitat pe toate, unele mai...
Schimbarea la față a României
de Emil Cioran
Adamismul românesc Doamne! ce vom fi făcut o mie de ani?! Toată viața noastră de un secol încoace nu este decît procesul prin care am ajuns să ne dăm seama că n-am făcut nimic... Comparația cu ce s-a...
Elevul Dinu dintr-a XII-a
de Rodica Stanila
Elevul Dinu dintr-a XII-a Rareori mă uit la OTV, emisiunile dumnealor nefiind genul meu. Ca să nu mai spun că, după ce am trăit într-o dictatură a proletariatului, mă îngrozește o nouă dictatură a...
