"Boala mea" – 7181 rezultate
0.01 secundeMeilisearchsturzu rodica
Sunt născută în 8 februarie 1963 într-un umil sătuc din Gorj. Mama a murit când aveam trei ani. M-a crescut bunica din partea mamei o perioada lungă de timp. Copilăria mea a fost frumoasă; tristă ca a oricărui copil orfan, dar frumoasă. Am studii medii, am publicat rar în ziarele locale poezie și proză, articole cu tentă socială. Îmi place mult să citesc, mai ales poezie românească, poezie pentru suflet. Sunt operată de inimă și pensionată pe caz de boală. Utilizez foarte greu calculatorul,sunt începătoare. Simt nevoia să-mi exprim gândurile, sentimentele,o parte din suflet. Sunt un om normal cu o viață banală, un om care vibrează la frumusețile și valorile acestui neam românesc. Citesc si recitesc plângând poeme pentru mama ale domnului Mircea Micu și simt că acele versuri sunt un balsam pentru suflet
12 poezii, 0 proze
ilorian paunoiu
https://www.facebook.com/pages/Ilorian-Paunoiu/676881582388949 M-am născut în satul Meieni, comuna Popești, județul Vâlcea, pe Valea Luncavățului, aproape de Pădurea Cotoșmanei. Părinții mei, Păunoiu Constantin și Păunoiu Ioana, oameni gospodari, m-au crescut cu dragoste și într-un mod cu totul special; mama mea, care nu mai este - a decedat în 3 februarie 1999 - mi-a dat o educație religioasă bazată pe fundamentele Bisericii Ortodoxe. Acest lucru mi-a marcat viața și creația literară. Mama m-a adus pe lume în noaptea de 13 spre 14 decembrie - oficial în certificatul de naștere este înscrisă data de 14 decembrie - în anul de grație 1965. Bucuria ei de a mă fi adus în lume a fost umbrita în jurul vârstei de 7 ani, când o boala ciudată, o neputință de neînțeles, începea să-și facă apariția: la început cu febra musculară, apoi cu rămânerea în urmă la orele de educație fizică față de colegii de școală primară. A început de atunci calvarul existenței mele, calvar și mântuire totodată....
90 poezii, 0 proze
Maria Anghelescu
M-AM NASCUT INTR-UN SAT ,AFLAT LA 30 KM DE BUCURESTI,AM FOST CRESCUTA DE BUNICII DIN PARTEA TATALUI PANA LA 7 ANI.AM ABSOLVIT LICEUL ECONOMIC NR.2 IN 1973.M-AM CASATORIT IN TOAMNA ANULUI 1973.AM DOI COPII,O FATA DE 31 DE ANI,ASISTENTA MEDICALA,SI UN BAIAT DE 30 DE ANI,INGINER.AM LUCRAT TIMP DE 23 ANI,IAR ACTUALMENTE SANT PENSIONATA PE CAZ DE BOALA.AM HEPATITA C.AM O CASNICIE FERICITA.ANUL ACESTA EU SI SOTUL MEU VOM SARBATORI 33 DE ANI DE CASNICIE.AM SI DOI NEPOTI DE LA FATA MEA,MIHAI DE12 ANI,STEFAN DE 8 ANI.IN FAMILIA LARGITA SANTEM UNITI SI NE IUBIM UNII PE ALTII.SANT FERICITA CU CE MI-A DAT DUMNEZEU MIE PANA IN PREZENT.
1 poezii, 0 proze
iulian
Sunt o picatura de ploaie strivita intre pleoapele tale grele de visuri. Sunt un gand hoinar, ratacit in parul tau, roua diminetii tarzii incendiate de soare, secunda boaba de nisip cazuta in clepsidra fara de sfarsit.Sunt firul de iarba peste care treci acum grabita, sunt frunza pe care o tii ingandurata intre degete!Sunt raza de soare care iti mangaie privirea, sunt ultima silaba pe care as dori sa o rostesti inainte de a visa si primul tau gand... Iubita mea, ochii tai deschid spre mine universuri, zambetul tau ma imbata de o betie cereasca. Atingerea ta e pentru mine curcubeul, sarutul tau... sfarsitul unei lumi si nasterea alteia. Iubita mea esti vis si... durere...Daca viata mea ar fi o clipa petrecuta alaturi de tine, nu mi-as dori alta. O clipa sa ma privesti, sa-mi zambesti, sa ma atingi, sa ma saruti. Te mai astept o viata... Si ce altceva as mai putea sa iti ofer decat doi ochi caprui, frumosi si un zambet cald, care sa-ti calauzeasca pasii zi de zi! Cred ca o sa va placa...
19 poezii, 0 proze
ION-CRISTIAN STEFANESCU
SANATATE GOALA-BOALA CURATA!...zicea tata , inainte sa moara.
2 poezii, 0 proze
marius cormos
Nascut in martie 1983, cu o boală la cap. gândirea. Doctorii au spus că cei care se nasc cu această boală, ori ajung primari până la 19 ani, ori vor fi nebuni. Eu am 23 de ani si nu sunt primar.... Este greu de descris un sentiment in cuvinte. Cu atat mai greu este sa-l descrii in poezie. Poate ca acest fapt ma atrage pe mine spre poezie... Prima poezie am scris-o in 1992 daca-mi amintesc bine.. oricum mai am acele foi de hartie doar ca nu sunt aici. Trairile te marcheaza, visele te influenteaza, perseverenta te face mai bun... Contact: cormos.marius@personal.ro yahoo mess: purpurestormpoet
23 poezii, 0 proze
Arhip Cibotariu
Au innebunit salcamii De atata primavara, Umbla despuiati prin ceruri Cu tot sufletu-n afara Si l-au scos de dimineata Alb si incarcat de roua Cu miresme tari de ceruri Smulse dintr-o taina noua Au innebunit salcamii Si cu boala lor odata S-a-ntamplat ceva imi pare Si cu lumea asta toata Pasarile aiurite Isi scot sufletul din ele Pribegind de doruri multe Calatoare printre stele S-a-mbatat padurea verde Nu mai e asa de calma, Tine luna lunguiata Ca pe-o inima in palma Nu-mi vezi sufletul cum iese In haotice cuvinte, Au innebunit salcamii Si tu vrei sa fiu cuminte?
0 poezii, 0 proze
cristiana pricop
n.20.02.1962(ora 6:30 a.m.) -moldova romania-langa tanacu casatorita si mama a doi fii am avut o revelatie cu 10 ani in urma (4-5 Iulie 2001) si, dupa asta, am inteles Ideea principala a Bibliei complet diferit de toate religiile lumii Biblia vorbeste despre o Separare Finala (Judecata de Apoi) intre "cei buni" si "cei rai" si eu am primit intelegerea ca aceasta separare nu va fi INTRE categorii diferite de oameni unii "buni" si altii "rai" ci va fi o separare INTERIOARA in fiecare suflet, in fiecare individ ( care va fi vindecat de boala pacatului si va ramane numai esenta sa divina, chipul si asemanarea lui Dumnezeu) astfel noi, toti oamenii, (fiecare barbat si fiecare femeie) vom fi mantuiti, salvati, si vom merge in Imparatia cerurilor exact opusul a ceea ce actualele religii predica email: cristianas43@yahoo.com
38 poezii, 0 proze
Leonard Tuchilatu
"Despre feciorul meu, poetul Leonard Tuchilatu, se stie mai putin, pentru ca s–a stins de tanar. A scris si el, dar nu a mai dovedit sa scrie totul, murind, fiind rapus de o boala grea." (Nadeja Tuchilatu, mama poetului) A fost fratele poetei Leonida Lari "... Este unul din cei mai subtili poeți români din Basarabia, un mare poet român din secolul XX. Am fost prieteni, deși nu am mers cu el la vânătoare de lei și nici nu l-am biruit împreuna pe Humbaba. L-am cunoscut când s-a întors din Armata Sovietica, unde se și imbolnavise grav. Am discutat mult cu el despre poezie si barbație. Susținea că arta poetica este cea mai bărbată din toate manifestările omenești și tocmai de aceea poetul trebuie să decimeze necruțător formele (rimele), ritmurile, armoniile, influențele și metaforele prea frumoase. Am discutat mult cu el despre poeții moderni și poeții clasici. Hotărâse ca poezia este destinul lui dupa ce l-a citit pe Eminescu. Eminescu, spunea Leonard Tuchilatu, este torentul care înaltă...
3 poezii, 0 proze
Cristian Lisandru
Un om normal, o viață normală, speranțe, gânduri, eșecuri, câteva bucurii... O căutare continuă prin labirintul care sunt... CRISTIAN LISANDRU Jurnalist. Poet. Prozator Născut în București, la data de 18 iulie 1968. Fondator al Cenaclului de Poezie și Proză „Amprente Literare”. Volume publicate Volume de autor Poeme - „Gânduri așezate unele sub altele” - Editura Pim, Iași, 2013. Articole, eseuri, pamflete - „Boală lungă, moarte sigură” - Editura Pim, Iași, 2013.• Poeme – „„Ca o femeie despletită, neliniștea...” - – Editura Pim, Iași, 2012. • Poeme – „„Te iubesc pentru că ești”” (alături de Geanina Lisandru), Editura Pim, Iași, 2012. • Proză umoristică – „„De-ale chefliilor””, Editura Pim, Iași, 2012. • Articole, eseuri, pamflete – ”„Cu zvonul pe țambal””, Editura Pim, Iași, 2011. • Roman – „Romanul care se scria singur”, Editura Pim, Iași, 2011. • Proză – ”„Frig””, Editura Pim, Iași, 2011. • Poeme –...
30 poezii, 0 proze
Boala mea
de Daniela Slapciu
Dragostea e boala mea Inima mi-o sparge-n țăndări Mii și mii pleacă spre tine Deghizate-n fluturi Ca o ciumă m-a cuprins Și în ziuă și în vis Te iubesc halucinant Și visez că te ating Urlă dragostea...
vorbesc de boala mea cu zâmbetul pe buze
de Andrei Forte
I astăzi e ziua în care dumnezeu nu mai privește în jos e următoarea zi după ce primii oameni l-au uitat în parc s-au spânzurat toți castanii plantați lângă discuțiile pe care le purtam anul trecut...
boala unicat
de Miclăuș Silvestru
nici nu-mi vine să cred că sunt bolnav cu ochii văd umbre în culori și-i destul de avansată boala mea a depășit alb-negrul televizorului veacului trecut ca fapt divers totuși de ce trebuie să văd...
boala grea...
de Vlad Alexandru Ionut
sufar de o boala rara.... ma ruineaza complet.... e ceva pe dinauntru..... un dezastru mare ......... este boala cea mai grea... de ea nimeni nu se vindeca..... este singura boala......... ce se...
Viața mea între lacrimă și cântec
de ilorian paunoiu
Viața mea între lacrimă și cântec M-am născut în satul Meieni, comuna Popești, județul Vâlcea, pe Valea Luncavățului, aproape de Pădurea Cotoșmanei. Părinții mei, Păunoiu Constantin și Păunoiu Ioana,...
sinceritate
de adi dadi
boala mea e certa iubesc oamenii dispretuindu-le existenta urandu-i pentru limitarea ce ma face sa-i cuprind in ale mele intelesuri ma destind asemeni unui resort in dementa si caut in mimica lor...
poeticește
de Lory Cristea
voi nu pricepeți boala mea ne-am luptat până să-i accept numele junghiurile respirările clipele în care mă ia mă lasă curviștina asta de boală are cea mai frumoasă simptomatologie și se strigă ușor...
monstrul blând
de Ciupureanu Dan
"când scriu boala mea e ca o vioară care plânge pe malul unui râu unde păsările vin să asculte ca un monstru blând care își apleacă fruntea să fie mângâiat când nu scriu boala devine un coșmar și...
EA
de Vlad Alexandru Ionut
sufar de o boala grea mai grea decat iubirea EA este boala mea si acum e departe din cand in cand imi mai zambeste o stea ce aduce aminte de EA sufar de o boala grea boala asta -i dragostea sufar de...
Nu-mi mai trimiteți invitații la nuntă,
de Bot Eugen Iulian
sunt căsătorit cu sărăcia – păcatul meu divin boala mea capitală. Nu-mi mai trimiteți invitații că vă trimit … 05.07.2015 08:37
