"Băi!" – 3170 rezultate
0.01 secundeMeilisearchBai Qiu
Bai Qiu s-a născut la 8 iunie 1937 în orașul Taichong din Taiwan. În anii cincizeci se apropie de poezia modernă, pentru ca în 1955 să fie distins cu Premiul Național pentru creațiile sale poetice. A făcut parte din Societatea poetică "Steaua albastră". Este membru al Școlii moderniste și redactor la societatea epocii poeziei. De asemenea este unul din fondatorii Societății poetice Li. A publicat nouă volume de poezie, printre acestea numărându-se: Moartea unei molii (1959); Trandafirul vântului (1965); Simbolul celest (1969); Târgul de poezie (1983).
1 poezii, 0 proze
Gogata Dumitru-Ionut
1 poezii, 0 proze
spider girl
bai, gata, nu mai sunt clona. acum sunt chiar eu. spiderman4u10x@yahoo.com
1 poezii, 0 proze
Vâță - Diénes Andrea
Născută și crescută, am încercat marea cu mai multe degete simultan. Cuvântul și muzica sunt marile mele pasiuni. Creez maidegrabă, stochez prea puțin în schimb și din acest motiv mi se mai întâmplă să reinventez roata. Sunt un focar de energie, tot timpul în mișcare. Ceea ce creez e departe de a fi desăvârșit fiindcă deseori nu am răbdare cu mine, cu lumea pusă pe hârtie. Aș fi fericită dacă în locul paginii de autor aș putea să pun câte un film despre fiecare zi din viața mea, fiecare fugă de-a mea, fiecare oprire și fiecare întrebare: "Până când? Jusqu’ à quand, băi nene?"
145 poezii, 0 proze
Băi!
de Daniel Aurelian Rădulescu
Băi, țara vă-i ca și vândută Și prime luați de murături Toți ce-i cu palma nebătută, Manifestanți... de înjurături! Băi, țara-i toată o hârtoapă Și porcul vi-l tăiați din primă, Orbi vă săpând,...
băi
de Folea Maria
fragmente de neliniște picurau uniform în chiuveta din baie “cine ești”, întrebau picăturile “băi omule, băi fraiere” clipoceau altele, sunetele lor se întretăiau agresiv nu apucam să...
Bai, mai uitati-va si voi la televizor !
de daniela benea
Ce păcat că nu mai trăiește mama! Sa-și puna ea capotul de diftină Ala care mirosea veșnic a ostropel De pui. Si să deschidă ea televizorul (Ce păcat !) Cu farfuria de semințe prajite in poala ei de...
Bai, adica de ce?
de Stamate Palnie
motto: “să vedem ce facem și astăzi, să vedem ce facem și mâine” (Nicolae Vacaroiu) Printre altele, ma intrebi fara ezitare: -Ce ne facem cu politica asta? -Ce facem in caz de cutremur? -Ce facem cu...
băi de sunet în atomi de liniște...
de Gelu Bogdan Marin
m-am născut departe departe de voi bineînțeles cînd veți privi în zare puteți vedea placenta fluturînd ca o flamură pe țărmul unui fluviu curgînd imprevizibil
Bai Mirceo!
de Ciprian Ciuciu
Gretoasa lume… lumea asta in care ne complacem, ca daca as spune ca traim, m-as contrazice de unul singur… Urata lume avem… in ansamblu… Lumea pe care am ajuns sa o cunosc mai mult sau mai putin, in...
Bai, Ioane...
de Sabina Hondru
Băi, Ioane... Multe băi cu faianță ciobită Și hărti din mucegai Arătându-ne drumul spre bunici, Morminte de aburi pentru fiecare dintre noi, Spălându-ne de amintirea Focului mâncat de omizi, Lavoare...
Băi moromete!
de Marinescu Victor
asta are legătură cu Olanda lui Uiuiu să fraternizăm oameni buni să fraternizăm să le spunem că ne ascundem țara doar e firesc rahat aici rahat acolo shit shit peste tot dar noi noi am săpat o groapă...
băi! nu știu dacă am mai spus asta
de Marinescu Victor
dacă am mâinile așa e doar nivelul meu de zgomot dar asta nu înseamna să taci doar pentru că te-am mușcat cât un umăr gol vreau să închizi ușa și într-un colț să ai același timp cu cinci degete...
băi bulangiule
de Leonard Ancuta
trupul meu este o pasăre congelată cu tot sîngele scurs sub cuțitul uriaș ce-a coborît pe gît și s-a întipărit mai adînc decît o amintire mai pregnant ca o vină camera se mișcă prin pieptul meu...
băi și jocuri
de Florentin Cristian
nu mă mai joc de-a hoții și vardiștii am să mă joc de-a bicicliștii pe dune mici de câmpie unde nu au loc nici ceferiștii și dunărea e frumoasă e un loc înconjurat de pădure unde ți-ar place să zici...
băi nimeni
de Oancea Sorin
băi nimeni, te-am cunoscut într-o piață publică din centru, băi nimeni, alb peste norii albi de cer senin. băi nimeni, uscai vântul de miros de trandafiri copți, băi nimeni, cu o pompă în buzunarul...
băi pre voi nu vă doare gaura din drapel
de Calotescu Tudor Gheorghe
nu vi se fâlfâie nicidecum inima la cât nimic crește în lumea asta ca dintr-un imens corn al abundenței generalizate doar dintr-o minte pe cale să se fută singură sau doar dintr-o ambiție de...
Băi și jocuri
de Florentin Cristian
Nu mă mai joc De-a hoții și vardiștii Am să mă joc de-a bicicliștii Pe dune mici de câmpie Unde nu au loc nici lunetiștii Și Dunărea e frumoasă E un loc înconjurat de pădure Unde ți-ar place să zici...
băi și jocuri
de Florentin Cristian
Nu mă mai joc De-a hoții și vardiștii Am să mă joc de-a bicicliștii Pe dune mici de câmpie Unde nu au loc nici ceferiștii Și dunărea e frumoasă E un loc înconjurat de pădure Unde ți-ar place să zici...
băi, tăntălucilor
de Leonard Ancuta
dragostea e o pînză de păianjen care vrea să prindă un elefant cu toate că la un moment dat s-a întîmplat ca inima mea să prindă bătăile inimii tale și să le sărute să facă dragoste cu ele și apoi să...
