Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Amantul meu, Soarele"1058 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
31 rezultate
Dimitrie S. Panaitescu - PerpessiciusDP

Dimitrie S. Panaitescu - Perpessicius

AutorClasic

Perpessicius - Dumitru S. Panaitescu (n. 21 octombrie 1891, Brăila, d. 29 martie 1971, București) a fost un istoric și critic literar, folclorist, eseist și poet român, cercetător și editor al operei eminesciene, membru titular al Academiei Române. S-a născut la Brăila, la 21 octombrie 1891, ca al doilea fiu al lui Ștefan Panait, muncitor, originar din Ianina, și al Elisabetei Panait, născută Daraban, originară din Cucora (Putna). În 1898 a fost înscris în clasa întâi la școala primară numărul 4 din Brăila, pe care a absolvit-o în 1902. Din anul 1907 a studiat la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Brăila. Până la terminarea liceului a fost secretar general al societății culturale „Avântul”, a elevilor de la liceul Nicolae Bălcescu. În vara anului 1909, petrecându-și vacanța la mănăstirea Agapia, l-a cunoscut și s-a împrietenit cu Titu Dinu, elev al lui Ovid Densusianu, la Facultatea de Litere din București. În 1910 absolvă liceul și devine student al Facultății de litere, la secția de...

4 poezii, 0 proze

Amantul meu, Soarele

de Mariana Tanase

Eu sunt născuta unor altor spații Venită pe aici din veșnicie Care nu are cum ca să mai știe Drumul spre-napoi la constelații. Sunt o hologramă cu conștiință Lumina de la Soare curge-n mine...

PoezieAtelier

Amantul fals

de Daniel Adin

Mergeam pe stradă scurgându-mi ochii pe toate clădirile și toate chipurile de nimfe, eram un pic distrat, însă puneam asta pe seama caldurii. Þineam mâinile adânc împlântate în buzunare, și-mi plăcea...

ProzăAtelier

scrisori filigranate

de bianca marcovici

Rolul meu în viața ta e probabil scurt Amăgirea fericirii împrumutate. Chițibușuri de om nesatisfăcut de incerte chemări, defulare? Labirintul cobaiului în cautare de marunte artificii, zaharul...

PoezieAtelier

Aplaudă cine vede și mai aplaudă cine poate

de Marius Marian Șolea

Aplaudă cine vede și mai aplaudă cine poate Unui om obișnuit am spus: să fii amantul depărtărilor din noapte... și cel mai bine în lumea aceasta este să exiști cînd pesonala neființă rîde de...

PoezieAtelier

poftiți în vagoane!

de bianca marcovici

*** nu-mi amintesc de vagoanele de clasa 3-a bate vântul prin amintirile mele. doar \"daradaica\" de Dorohoi mi-o amintesc și staționările prin gările plictisite de aburul locomotivelor, iar aburii...

Atelier

după 15 ani, din Haifa

de bianca marcovici

improvizație pe o coardă mă leg la cap zilnic îmi caut pantofii cu fundițe și-mi împletesc părul cu carunte amintiri de dimineață îmi desfid planurile de Șabaton* și mă urc în caleașca frivolă de...

PoezieAtelier

Nevroza de sfârșit de toamnă

de Alexandra Onofrei

Mușchii toamnei se atrofiaseră în jurul unei grămezi de scrum imense. Sălciile plângeau și trecătorii le ștergeau lacrimile. Nicio frunză nu mai zbura pe traiectoria propusă de vânt, ci se tolăneau...

ProzăAtelier

arithmos

de Vasile Munteanu

ά (πρώτος) a-stăzi mereu o altă zi identică sieși capul meu imprimat fiecărei semințe a lucrurilor pe care le voi înfăptui nu le voi înfăptui prima oară β...

PoezieAtelier

Părinţilor noştri – între esenţial şi etern

de Camelia Oprița

Printr-un joc ciudat al luminii, soarele cucereşte cerul, simbolizând avântul implacabil al vieţii care rezultă după marile purificări ale flăcărilor din interiorul lui. Dar adevărata purificare...

PoezieAtelier

lasa iubito...

de silviu dachin

lasa iubito, nu mai fi trista asa cum esti de obicei... maine poimaine va fi ziua ta si eu te voi dezamagi, dar fara intentie, doar asa din dragoste... poate ca soarele stie ceva de ne-a lasat...

PoezieAtelier

Umbra pantofilor

de tania ramon

Verdeața se întinde jur împrejur, agățata de culori prin florile mirosind reavăn. E atâta liniște aici la fel cum e gălăgie în altă parte unde se împart trofee și orgolii. Păsările zboară simțind...

ProzăAtelier

Adam și Eva

de Monica Filar

Evei, Mi se închide sufletul și aud zgomot de boltă spartă înăuntrul pieptului meu. Culcat pe pământ, strâng în pumni singura mea bucurie, durere, singura mea taină... Cânt în amurgul meu: sunt...

ProzăAtelier

Cartea lui Rafael XX

de Ionut Acrudoae

XXV Cezara se rătăcise. Cezara ajunsese departe, mult mai departe decât dorise la începutul călătoriei. Închise cartea și o îndesă în rucsac. Băuse toata apa din sticlă și privea în jur după o sursă...

ProzăAtelier

Egoismul

de nonciu dragos

Egoismul Nesimțirea se instalează repede. Te apropi tiptil, de cel pe care îl iubești și uiți că mai există. Pui preț pe ultima ta relație și o ți tot înainte, fără nicio grujă, că ar putea fi...

EseuAtelier

JUDEC , OLECUÞÃ

de Emil Judea

În ziua a opta, Mnezeu cel sfânt, Cel ce a creat acest pământ, Cu cer, stele, lună, soare Și cu multe animale; Ca să-și încunune opera măreață, A chemat în lumina, ceață, Toate viețuitoarele în...

PoezieAtelier

Franturi de stele

de Ureche Dinu

Sună trâmbițele pentru judecata de apoi și n-am apucat încă să mor! * * * Timpul este ochiul lui Dumnezeu. * * * Sunt secunda nulă ce desparte doi ani. Aparțin celui vechi? Aparțin celui nou?...

Atelier

Povestea mormintelor arse

de Mandra Ana-Maria

Povestea mormintelor arse - cimitirul nou – Undeva, nu departe de Câmpia Fericirii, acolo unde pașii se aud doar după miezul nopții, am pătruns și eu, ca un reporter ce se respectă și respectă...

ProzăAtelier

printr-un lanț de ferestre

de Ottilia Ardeleanu

În fiecare zi, traversez. La ce v-ați gândit?! Nu, nicidecum. Nici nu poate fi vorba. Ar fi prea comun. Și-apoi, pe acolo poate trece orișicine. Oricând. Ferestre. Mari, albastre, rotunde, de lemn,...

Atelier

Editura

de Pisicaru Denis

Autobuzul se oprise pe Calea București, în locul monoton unde oamenii își așteaptă plecarea după o perioadă crâncenă de muncă. Stăteam pe locul din dreapta,văzut din perspectiva intrării, lângă un...

ProzăAtelier