Dimineți cenușii

M-am trezit înghețat, într-o încăpere strâmtă și întunecoasă. Am ridicat storurile, iar lumina cenușie mi-a pătruns în casă; a pătruns și a rămas acolo, agățată în colțuri, până ce mi-am băut cafeaua. Apoi, a ieșit cu mine odată pe stradă și s-a cuibărit în privirile oamenilor. M-a însoțit, astfel, tot drumul până la serviciu. Nu a vrut să rămână la ușă, s-a strecurat înăuntru și a rămas acolo, până seara. Seara, m-a însoțit înspre casă; undeva, pe drum, am pierdut-o, a înghițit-o intunericul. Nu pentru mult timp, însă; știam că ne vom regăsi dimineață. O altă dimineață, identică cu cele dinainte și cu cele ce vor urma. Zeul plictiselii mi-a alterat simțurile.