XYZ

Dan Coman nu e liber de contract ?

De ce ma rog este mai intai postmodernismul si apoi modernismul ? Si de ce modernitate ? intreb si eu

Hamat dar nu a zis nimeni sa ignori numele date de tine sa te apuci sa citesti douamiistii ! Insa un tanar cult ca tine care are pretentia de a fi respectat intr-o polemica literara ar fi trebuit sa treaca macar artificial atat prin numele pe care le enumeri cat si prin celelalte forme de scriere ! Ori tu iti permiti din postura unui adevarat Gatti sa dezlegi mistere. In cazul de fata iti permiti sa atribui unui Dali excentric niste caracteristici absolut ridicole si nu ridicole in stilul delirant, paranoic dalinian ! Dali nu poate fi personajul tau pentru ca tu esti exact notarul din cartea sa care are impresia ca stie ce e dali [sau inginer era, nu mai retin]. O sa gasesti acolo si o anecdota faina privitoare la snobism, cu cranii vs. brazi ! O sa il gasesti pe dali nu pe putoiul asta amnezic [wtf ?? Dali exploatand amnezia ? ] !
Asa ca, tanarul meu fat al luminii, nu am zis niciodata ca nu am trecut prin numele enumerate de tine ba chiar mai mult decat atat. Insa las-o moarta pe viitor cand te apuci sa explorezi teritorii straine fara sa te intrebi macar ce e acolo. Asta tine de snobism, prostie si in ultima instanta ignoranta. Snobismul apare aici, in comentarii, incercand sa iti acoperi lacunele cu niste nume pe care sunt convins ca nu le-ai asimilat. Ignoranta apare in text cand scrii despre cineva fara sa il cunosti sau sa stii cu ce se mananca dar sa pretinzi ca e \"personajul tau\". Iar prostia, in mirobolanta ei invaluire mistica, apare in reamintirea si exemplificarea doomiismului. E rusinos, zau asa, !

Scuza-ma dar pentru a scrie despre cineva trebuie sa stii cine a fost cu adevarat altfel nu faci decat sa fii penibil acoperind niste subiecte la fel de penibile si sa raspunzi printr-o maniera de asemenea penibila. Adica e penibil in general si particular totul, tu, textul, raspunsurile, pana si faptul ca nu iti poti inchipui in text un cal galopand pe o rosie. Si despre asta stii ce spune Breton ? Cat despre Avida Dollars nu te-ai prins, nu ma mir, dar Breton spune ca e un idiot cel ce nu poate face asta :) ramai cu Visniec fatul luminii

Citeste jurnalul unui geniu si o sa intelegi. Daca l-ai citit pune iar mana pe el si rasfoieste-l fiindca nu ai inteles nimic.

fii mai explicit, stiu ca poti :)

nu l-ai prins deloc dar absolut deloc pe avida dollars ! !

Nu cred ca pot fi aduse in discutie criterii de catalogare, nici macar valorice. Cert este ca exista o granita intre text si poezie, intre scriitura scriptica si cea faptica. Bunaoara exista o granita a trairii afective, cea care ne impinge preponderent spre emotii [trairi s.a.m.d.] si tehnica in sine [aici vorbim de estetica, de necesitatea unei voci individuale raportate sau nu la un curent sau o platforma]. Capsularea emotiilor ptr mine este cel mai important lucru, fie ca se face instinctiv, la rece sau se \"jurnalizeaza\" scrierea, tocmai pentru epatare. Desigur,in modestia noastra de poeti nu vom considera ca scriem pentru altii, dar practic asta e singurul motiv pentru care scriem. Si ca sa revin: Acele criterii valorice, care transforma ptr cititori textul in reusit sau nereusit, au la baza chiar principala motivatie a scrierii: epatarea. Subiectivitatea e singurul factor valid de acceptare sau refuzare din prisma cititorilor. Dar, iarasi, aceasta subiectivitate poate rata scopul textului. Tehnica este iarasi, pentru unii si pentru mine, un factor important. Pentru ca un text nu trebuie sa se afle doar de o parte, nu trebuie doar sa smulga prin emotivitate apreciere, ci trebuie sa si convinga. La fel si invers, tehnica nu trebuie sa suprime emotiile. Dar aici intervine exact factoriul care diferentiaza textul de un poem: Reuniunea [sau \"coagularea\"] trairii afectice cu trairea estetica. Si revenim iarasi la acea granita: Nu cred ca e corecta valorificarea unei singure parti.
Acum, asa cum arata textul, cu micile lui erori \"tehnice\", ma trimite la suprarealisti. Si am mai spus asta despre scrierile tale. Doar tata breton sustinea ca un suprarealist adevarat pune in pagina rezultatul unui automatism psihic pur si nu revine pentru corecturi sau etc. E drept, nu stiu cati faceau intocmai acest lucru daca analizezi tehnic scrierile lor. Cert este ca dezicerea ta de suprarealism, ca metoda, ma face sa cred ca nu ai incercat niciodata o stare apropiata inconstientului si halucinatiei pentru a scrie. Si tocmai de asta cred ca aici e un suprarealism cuminte dar care nu certifica dependenta de fond si forma.

Alexandra, Vasile, Maria, Andreea, va multumesc mult
ps Vasile: REaparitia mea aici are la baza o solida dorinta de \"reparare\" a unor relatii deteriorate din rebelism si, bineinteles, din determinism dus la extrema.
ps Andreea: din pura neglijenta si graba.
multe succese va doresc

Nu am multe de zis si poate ca nici nu ar fi desigur prea multe
Dar tin minte un poem din volumul de debut, Pre-simtire, un poem adevarat.
Observ ca acum scrierea jurnal ofera mai multa constructie [uneori chiar inutila si deviata de la tematica] ceea ce mie imi pare ca strica. De ce ? Pentru ca ideea ia multe forme, este readusa in discutie in alt context, este supraturata uneori si alteori trairea personala insuflata in text se ofera cumva prea pe tava contrar evidentelor detasari. Bineinteles, scrierea tip jurnal presupune o astfel de exteriorizare si extindere in pagina. Le sugerez cititorilor care nu au apucat sa citeasca acel poem sa il caute negresit. Dar sunt convins ca ela este constienta de ceea ce zic eu si pana in volum textele mai pierd din structura solida.

Ce ti-am sugerat eu ? Incearca reteta macar de doua ori, detaseaza-te de trairea afectiva din text, mediteaza asupra structurii si constructiei undeva lla distanta de cateva saptamani dupa \"travaliul poeetic\", sa citesc un Poetrica adevarat, si ofera-i textului sansa unei purificari tehnice asa cum merita. Altfel il sugrumi cu o intensitate care nu numai ca face rau textului, dar ii ucide si gramul de luciditate si personalitate !

Aici sunt cateva constructii nefericite care din pacate se rup de poem. Ma refer la alergatul in spatele pleoapelor, strada aceea care isi strange vinisoarele, baleam incurajari, etc. Poate ca necesitatea de a arunca textul in lupta e de vina
insa chiar si asa justificarea poetizarii e doar un conflict interior care ar trebui condus cu iscusinta si vigilenta spre exteriorizare

cred ca e mai important sa iti placa tie
ma refer in particular la textul asta. Atunci cand iti accepti unele defecte si inveti sa lucrezi cu ele parerile celorlalti sunt pareri si atat. Nu o sa mai ai nevoie de laude, atacuri de iubire sau nu shu. Lasa tragicul feed-back-ului si ia comentariile drept pareri care sa nu te influenteze absolut deloc pe tine ca scriitor. Dar asta o sa inveti odata cu propriul stil, propria voce. Atunci o sa ai tupeu, lamentarile astea nu te ajuta, doar te lovesc la psihic. Textul este realmente mediocru, sa nu te mire.

Avem un lucru in comun: darul de a masca si devia de la subiect.
Insa nu e un lucru rau, de foarte multe ori ma gasesc in situatia in care imi place meditarea incognito. E mai rau cu criticii, nu inteleg ca toate pleaca de la freud.. sau terry, John terry :)