Poezie
Migdale amare
1 min lectură·
Mediu
Miresme ciudate sparg norii albi de smog
Alunecand printre case brune, evitand garduri maron
Depasind inchisoarea trupurilor noastre
Si lovindu-ne in interiorul sufletelor noastre de lemn
Precum frunzele roscate moarte asfaltul inca nedemn.
Miroase dulce si amar, a viata si a moarte,
A abur emanand caldura si gheata-n acelasi moment
Miroase precum mirosea odata, in timpuri stravechi
Taraba unui vechi negustor de castane uitat de timp si de moarte
Ce-si rumenea la tava inexorabilele migdale
Spre bucuria vesnicilor copii, inocentilor nemuritori
Preschimbandu-si maruntii pe pungi de hartie
Pline cu o minunata si delicioasa marfa
Amara si dulce precum insasi puritatea spiritului lor.
Miroase a cianura azvarlita de un criminal
Asupra lumii, victima nevinovata si atat de vinovata
dintr-un univers de roman politist, de crima fara sange
Miroase a migdale amare prajite, miroase a dualitate
A vesnica opozite, a ying si yang, a existenta si inexistenta
A lumina si intuneric, a viata si moarte,
miroase-a gust de migdale... amare sau dulci,
Ce mai conteaza, viata si asa a fost este si ramane
Doar o aruncatura de zar, un joc al hazardului, doar un risc ...
013.516
0
mi-au placut intotdeauna migdale amare, si ale tale cu-atat mai mult.