poezii de dragoste

Aproape plâng, aproape râd, aproape-mi este dor de tine, Deși covorul fără flori, destinul l-a pierdut prin univers, Această pată de culoare, ce noi credeam că ne-aparține, Durerea altor pași pierduți, de-a lungul anilor a șters. Zadarnic fruntea câteodată, se-ncruntă când apare-un rid, Dorind să fie neschimbată, ca tu s-o recunoști când ai să vii, Ar fi de-ajuns ca pleoapele întâmplător și lin să le deschid, Și vei afla cât ai pierdut, de când mă uiți, de când mă știi. Mi-ai construit din umbre o cetate să pară totul ca un vis, Și-ai dat nemărginirilor un sens, un capăt de iubire, Lăsând închisă poarta către suflet, uitând ce mi-ai promis, Iar treptele ce duc la el, au putrezit în trista-ți fericire. Aproape, toate-mi sunt aproape, doar tu pe undeva mai plângi, Pe gene-mi nige vântul, chemarea brațelor ce m-au pierdut, Te rog, redă-mi destinul și vino, gesturi vechi să-mi strângi, Fără covor, fără culoare, te rog din nou să-mi redevii trecut.