Ultima tacere

Ultima tăcere e un cuțit împlântat pe vecie, Între vena stângă a inimii si gustul dulceag de sărut Din diminețile în care te-nveleam înainte de a pleca, Exact așa cum o făcea bunica. Cu dragostea și zâmbetul ei Și tehnica pe măsură... Ultima tăcere e o explozie de stea În absență. Steaua aceea pierdută pe cer lângă lună, De când visam la mai mult, Ne-nveleam în zâmbete sincere, Și inocență, Iar în ochii tăi apăreau râuri-lacrimi de copil. Ultima tăcere e reversul luminii din noi Ce isi caută încă salaș în trecut. E amorțeală sufletească. E minciuna si teama. Nu e iubire. Iubirea există Undeva între stea,sărut si căldura plapumei. În versuri scoase din inimă cu forța... O ultima tacere... Tot ce conteaza e iubirea!