Poezie
Ardere
1 min lectură·
Mediu
Pămîntul îmi pare acum
rugul sfînt
pe care am pășit
prima dată,
despuiată,
așa cum sînt:
un miel hărăzit dezrobirii,
un Nessus cu chinu-i cu tot, căci,
nu vreau să mai iubesc,
să mai fiu, să mai pot.
Cum flacăra fierbinte
îmi arde orbita
ce pe-o coajă de ou,
nisipul sterp din tine
îmi macină gîndu-n fărîmituri,
din nou.
Sînt o patimă din carne
și dorința ești tu.
Ești o ploaie ce cade,
dar nu stinge rugul. Nu!
001589
0