Poezie

Pasărea asimptotă

[poem vechi]

2 min lectură·10 februarie 2013

Mediu

Eram o pasăre imperfectă.

mă născusem cu o singură aripă, incapabilă să mă ridice de la pamânt

ba chiar mai mult

cu timpul, aripa a început să crească tot mai mult în mine

spre sufletul meu.

dar aveam un gol, un loc liber unde așteptasem să apară cealaltă aripă.

și n-a apărut.

unele păsări săreau de pe munte.

majoritatea mureau, sau așa credeam, nu aveam voie să ne gândim la ele.

știam că eu rămăsesem aici,

nu puteam zbura, dar mă puteam târî.

și ei au zâmbit când au aflat.

coaja oului în care am crescut rămăsese acolo.

îmi amintea de mine însumi, de izbânda mea

de cum frânsesem o lume de unul singur.

am evadat din timp și spațiu, de ele

nu mai aveam nevoie.

îmi creasem dimensiuni noi, ale mele :

erau moi si miroaseau ca penajul

păsării mamă.

dar m-am trezit într-o dimineață răcoroasă

cu lanțuri în locul liber, lanțuri care mă țintuiau la pământ,

după o vreme, oamenii au venit să se uite la mine ca la o ciudățenie.

dar oare nu asta eram?

ajunsesem să mă întreb asta în fiecare seară

vesperul însemna pentru mine o ploaie de lacrimi

oricât de mult am încercat să frâng lanțurile,

nu erau la fel de subțiri precum coaja oului

pe acestea nu le mai puteam crăpa.

și miroseau

a rugină și mucegai, dar fără flori, mamă, fără florile tale...

lanțurile mele erau lanțurile tuturor

dar eram singurul care vedea lanțuri.

ceilalți vedeau centurile de siguranță…

și nu avem aripi de rezervă…

nimeni nu are.

002.199

Vlad Surdea-Hernea. “Pasărea asimptotă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vlad-surdea-hernea/poezie/14023925/pasarea-asimptota

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.