Poezie
Poveste cu scaune
2 min lectură·
Mediu
Al patrulea picior al scaunului
S-a pierdut
Intr-o joaca de copii,
Ce se fugareau intre scaune vechi,
Risipite prin casa.
Intre rasete si gafaieli
S-a pierdut si al patrulea picior
Al scaunului.
Si l-au cautat sub pat,
Si sub masa,
Si la scaunele vecine,
Si intre lemnele din soba…
Dar, ca un facut,
Al patrulea picior al scaunului disparuse,
Nici macar scaunul cu trei picioare
Nu reusi sa-si aminteasca unde-l pierduse,.
Se numarara toate scaunele
Si, pentru ca erau destule,
Si-n aceeasi seara nu erau invitati,
Se hotara, in unanimitate de voci de
oameni si scaune,
Ca scaunul cu trei picioare
Ocupa prea mult loc.
Fu ridicat
Si aruncat pe un maidan.
Singur pe maidanul gol,
Scaunul cu trei picioare
Zambi induiosat,
Cu gandul la copiii ce se-alergau intre scaune,
Gemu de durerea piciorului pierdut
Si ofta.
Nimeni nu va mai sta pe el, obosit,
Nu-l vor mai pune langa masa,
Nici intr-un colt,
Nici langa soba.
Si, ostenit si el,
Scaunul inutil,
Scaunul cu trei picioare,
Adormi pe veci,
Visand mereu acelasi vis,
In care el,
Scaunul cu trei picioare,
Avea toate picioarele intregi;
Si, invelit in catifea,
Ii odihnea pe regi,
Statea in capul mesei,
Sau in colt,
Sau langa soba…
Iar copiii, jucandu-se pe maidanul gol,
Priveau din cand in cand scaunul vechi.
Si, intre vanatai si zgarieturi,
Se bucurau:
Ce bine ca scaunul cu trei picioare
Nu s-a mai trezit,
Si doarme mereu,
Visand visul scaunului cu patru picioare…
Si ce bine
Ca scaunul cu trei picioare
Nu va vedea nicicand
Ca langa el doarme,
Aruncat si el,
Visand acelasi vis,
Un picior de scaun…
din \"In noi e un cer mai adevarat\"- Tel-Aviv-1984 (C)
003.416
0