Poezie
A FI
2 min lectură·
Mediu
A FI
Între Creație, Potop și Înviere
Se cam lăsase beznă și tăcere...
În tot acest răstimp, gol, prin omăt,
Ecoul făcu drumul îndărăt –
Ecoul Celui-mai-Dintâi Cuvânt
Ce-a fost ’nainte-a toate câte sânt –
S-a-ntors ’napoi la Tatăl cu răspuns,
Purtând chemarea vieții. „FIAT LUX !”...
O, lume ce te spulberi ca un vis,
Ecoul tău s-a stins în manuscris,
Aripa vorbei a apus în slovă
Și te-ai întors în țărână, gârbovă...
Tu, tristă-mpărăție de o clipă,
Între chemare și ecou fost-ai risipă,
Clădită pe nisipul curgător
Dintr-o clepsidră spartă zisă „dor”.
Iată, de-acuma s-a făcut târziu,
Se-nchide-n sine asfințitul sângeriu
Și Duhul Domnului pe ape Se preumblă
În dunga orizontului de foc și umbră.
El, Ce cândva cu glas chema „SÃ FIE”,
Cu mâna tremurândă-acuma scrie
În Cartea Vieții de la capăt răsturnată
Primul cuvânt nemairostit. „A FOST O DATÔ...
Descătușat, totul învie, se întoarce;
Lumea-n oglinda Cărții se reface:
Deschis în file, Mormântul Cuvântului Înviat
Încape-n sine lumea înc-o dat’.
După Creație, Potop și Înviere
Se țese-un ultim Basm, o încheiere –
Cât să ne amintim să ne venim în fire
Și să mai fim o zi Copii, în nemurire.
Iată, Împărăția Cerului e-aproape:
Bate la uși și se-ascunde sub pleoape,
Încet pătrunde-n noi, în fiecare
Și se aprinde-n pace și-mpăcare.
Va mai fi timp încă o Primăvară,
Apusul soare încă-o să răsară.
Vor înflori în Paradis toți merii
Și-o Voce va umbla-n răcoarea serii
Prin inimi răscolind la temelie
Ea, Ce cândva pe toate le chema „SÃ FIE”,
Ea, ce la urmă-a spus „A FOST O DATÔ
Te va pofti la Nunta minunată
Acolo, unde moartea nu mai este,
În Grădina veche din poveste,
Te va chema pe nume să trăiești
Oftând cu dor: „Adame, unde EȘTI?”...
001515
0