Poezie
Suflet Gol
1 min lectură·
Mediu
Îmi vine să strig și sufletul mi-e gol,
Pe câmpii surde sunetul cristalizează,
Numai ziduri, numai uși, un hol,
De lumină, orbitoare fără pic de rază.
Privesc în el și nu se mai aude,
Nici un tremur, nici un munte,
E liniște și nu mai știu de unde,
Simt cum o căldură sufletul mi-l unge.
Unde sunt, unde mă duc, de unde vin,
Nu mai știu nici eu, dar doare!
Doare așa asurzitor, e destin!
Dintr-o dată sufletul e plin și gol de oroare.
00581
0