Poezie
Nu, dar...
1 min lectură·
Mediu
Nu sunt frunze pe pământ
Sau nisip în toată lumea
Câte regrete pe cuvânt
Și cuvinte aiurea
Nu sunt petale suflate de vânt
Sau sentimente pierdute
Nici flori pe vreun mormânt
Câte vise nenăscute
Nu sunt minuni în tara lui Alice
Dar e iubire-n triste personaje
Câte foi zac strivite de scris
Și câți nori sunt lipsiți de peisaje
Nu e lumină-n univers
Cât soare e în piatră
Și câta cerneală înc-apasă pe vers..
Cristalină, nu albastră
N-au refuzat lumi să existe
Nici n-au plâns atâția îngeri
Câte nopți de valsuri triste
Fără scop, fără atingeri
Nu e Luna-tât de singură
Cum suntem noi îmbrățișați
Și nu e flamândă vreo gură
Ca noi de sărut însetați
N-au căzut atâtea ploi
Câte lacrimi mi s-au spart
În iluzia dintre foi
Și nu mai știu să le despart
Nu e biroul plin de praf
Cum e gândul meu de tine
Sunt pe podea, nu pe cearșaf
Și nu-i nici perna lângă mine
Nu sunt minciuni aruncate
Câte nopți ți-aș fi furat
Nici nu s-au pierdut șoapte
Câte nopți aș vrea să fi uitat
Dar sunt atâtea amintiri
Exact câte momente
De vorbe, atingeri și priviri
Am trăit noi, două fragmente
00849
0