o

să-ți spun acum
o poveste despre
piciorul meu drept care
din păcate
nu prea mai este nu mai

ține de mine
bucata lungă din carne și
oase pe care
la o vreme mă sprijineam vai
atât de sigur și bine
băi tănase atât de

mult îmi
plăcea să stau într-un picior cu
stângul lipit parșiv de vreun zid
uitându-mă pe sub geană la
tipele în minifuste din piața obor la
sigle de partid
tramvaie la
șuste și

atât de puternic trăgeam cu
șutul în minge încât se
rupeau plasele se
dărâmau porțile iar
mie
fanii din tribune îmi dădeau cu porțiile
nevestele lor grase în
bluze de ie s-au

dus însă vremile astea s-au
dus chiar demult piciorul
meu drept a devenit probabil
obiect de cult reprodus
fidel într-un
muzeu baban lângă
o oarecare vază ming și
pot of primroses & fruit
de cezanne ce

țăran odios am putut să fiu cu
membrul meu mereu credincios mă
slujea săracul
mai ceva ca un frate ca un
bun fiu iar
eu îl târam apăsat după mine
pe jos prin
șanțuri cu smoală și sticle crăpate țin

minte de parcă
ieri ar fi fost ziua
când am vrut să-l rup complet de mine
ca un prost să-l
smulg cu cheia franceză
direct din bazin (tocmai văzusem
\"piciorul meu stâng\" și actorul principal mi se păruse
divin) credeam că

după operație o să devin
puțin mai abil mai
talentat și
tablourile mele pictate cu nasul (apoi cu piciorul rămas)
o să mă facă un extrem de gras
dar simpatic magnat doar

câteva minute a durat deci
procesul
manevra de-a dreptul dureroasă prin care
cu câteva mișcări de chirurg educat într-o țară cu altitudinea mult prea joasă
(dar mare) am
reușit să tai mușchi după
mușchi tendon după
tendon și fibră
după fibră (resturile fiind mâncate desigur de-o
biată vidră crescută într-o cutie
de carton) doar

câteva zile am stat pe patul de spital
refăcându-mă
mâncând și bând
lapte de migdal visând
la zilele bune în care
critici de artă bună mă vor poza
pictând chestii abstracte și scumpe tare
peisaje cubiste și mâzgăleli ca de pollock spre
ciuda și falimentul sigur al rivalilor mei cu
destul de puțin sau
făr’ de noroc am

visat multe și
mai multe am vrut
băi tănase
atunci când am rămas fără
bucata mea lungă din carne și
douăzeci și șase
de oase
frumoase (curând aveam să aflu că
acolo
afară
artiștii ciungi nu aveau bani
nici pentru o amărâtă
de papară
chioară) m-am

mutat în cele din urmă la mare
la mult și fierbinte soare unde
portretele în creion
făcute cu ziua turiștilor de pe faleză
sunt într-adevăr la
foarte mare
căutare (se pare) iar

despre un
pictor nebun și
amator de prea funeste (dar oneste)
manifeste
n-ar mai fi multe de zis
acum că piciorul lui drept
pur și simplu
nu mai este

ce poveste!





trubadurul cretz