Poezie
Codrule, codruțule
natura
1 min lectură·
Mediu
Codrule, codruțule,
frunza-ți stă la poale.
Te-au dezgolit vânturile
ce bat în rafale.
Nu mai ai nici cuc
nici mierlă să-ncânte
și gâștele-au trecut, se duc,
parcă-s gonite.
Pițigoii-mi stau la geam,
privind zgribuliți în casă
pâinea când frământam.
Resturi de la masă,
știu că le voi da și lor
și se strâng în grabă.
Îmi va fi atât de dor...
Am inima slabă.
Îmi va fi dor de verdeață
de căldură și-alte multe,
vântul iară se înalță,
parcă vrea să mă insulte.
Pregătind tărâmul iernii
i-așterne covor uscat,
va sosii curând cu renii...
Dar întâi, ne-a înghețat.
*
Frumos ești codrule vara
dar acum îmi ești pustiu
mă petrece sănioara,
la tine n-am să mai viu.
Când vei înfrunzii ușor
să-mi trimiți cucul de veste,
reveni-voi călător,
spunându-ți șoptit poveste.
* *
Reveni-voi desculță,
cu părul bălai,
te voi lua de crenguță,
mireasmă, să-mi dai.
002.482
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 146
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 38
- Actualizat
Cum sa citezi
Virginia Elizabeta Chereches. “Codrule, codruțule.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/virginia-elizabeta-chereches/poezie/13963503/codrule-codrutuleComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.