viorel gongu

Sunt muritor de rând, epavă tristă, Un vagabond pe-al fericirii drum. O stea a fericirii mele nu există Și chiar de-a fost a ars și-acum e scrum! Un dram de fericire și surâs dacă găsesc Îl

M-am cuibărit în inima de jad Ce-am priponit-o-n lanț de fire albe Ca ziua-ceasta-n șirul unei salbe, Să ți-o ofer ca pe-o-nalțare-n grad. Să mă așezi cu dragoste pe glezne Când nu te vede

În curtea mare, în fața casei colorate în bleu deschis, se înalță doi brazi crescuți până la nivelul streașinei. În laterala casei, doi nuci falnici, crescuți unul lângă altul, se întreceau cu un al

Clepsidra, grațioasă si severă, Discret se trage într-o lumânare Să poată plânge lacrima ce-o doare, Rotund-prelins ca ciobul dintr-o sferă . Nisipul se transformă-n ceara caldă Ce crește,

Anul acesta sau poate cel care vine va trece din nou prin preajma mea acel\"luni zi de intii\" pe care nu l-am \"Abordat\" la nici o trecere. Acea zi rara imi ofera posibilitatea sa imi fac ordine

Primește\'n dar, de primă întâlnire, Simbolul care poartă o scânteie, Ce se ascunde-n fiece femeie, Când are, poate-o clipă de oprire, Un lacăt, ce păstrează porți închise, Un anotimp, un an,

Stau tăcut și culeg flori de sin Dintre piei tăbăcite cu dor, Mă arunc jos în cer și cobor Pe un drum fără nori sau senin. A pălit steaua mea,steua sin Într-o ceață de stea care nu-i, N-o

Polenul zilelor, acele, În gene-l port ca pe un scut de lemn Să mă păzească, pururea, de rele, Să-mi amintească veșnic ce insemn Erai pe bordul unicei nacele, Când pentru mine tu erai îndemn Să

Blestem de dragoste bastardă Se urcă-n cer, cătând prin stele, Cu foc bătrân dorind să ardă, În scaldă, dorurile mele. Cobor din stele și din lună Prin foc, pe pietre, în pământul Ce mă

vestea nașterii tale a adus-o o porumbiță albă de atâta zăpadă am crezutcă e înger am spus că nu sunt Fecioara ea a clipit și mi-a spus că voi fi un pic de Iisus.

poeme cu carne de aer râul încă tânăr zei dezbrăcați mă priveau transparenți de atâta lumină și eu luminam neânceput cu apele la picior ce purtau salamandre de argint pe ploape.

Nouă ce șanse ne dai, Doamne? Să fim, în zbor, doi pescăruși Și misionari ai alte toamne Să fim, ai zilei cărăuși. Îngenuncheați, cu fața-n lună, În umbra ta să mă așez, Să-ți rup a liniștii

șperaclu austrul descuie muguri apoi se târăște șarpe călduț în viroage să roage rodul pământului să se arate ca o mireasă din frumoase palate s-o sărute dintâi ca apoi la căpătâi să

Rotunjim aceeași lacrimă în care ne temem să intrăm de mână fulgere lente luminează prelung ca pe câmpul de luptă apa timidă se strânge sub talpă drumurile se mânjesc pierzându-și

Acoperiți oglinda ca pe o gură de fântână să nu iasă harpii sau visele altora din adâncul nevisat apoi așezați-mă în rama ei ovală cu aiurări de sepia auriți marginile înainte de a păși în

ghidul mă privește împinge adierile vizitatorilor din perimetre tavanele aplecate șoptesc adunând colțurile spre podele în clătinări aurite șărmul se autodefinește babale își pipăie

izvoarele tac și așteaptă omul și timpul potrivit visând și imitând vieți așezându-se în ele copiindu-le forma puritatea pietrelor luminate de raze prin clar de

sunt o turlă cu lilieci și o buhă vă veghez prin cadran pe fiecare vă alung grijile cu porumbeii mei vă catifelez somnul cu aripi de liliac insomniac pregătiți-vă să auziți clopotul meu.