viorel gongu

Parabola, dacă o fi o parabolă, îmi pare lipsitî de poezie. O idee ar putea fi dar e foarte departe de ...Pe lângă asta mi-a sunat prost acel mă voi digera în carnea lui.

Poate că-n urmă am rămas
Cu-aprecierile-n măsură,
În alte timpuri, după gură
Cătam femeile și as
Era bărbatul cu măsură
Cu cât mai mare...pe la nas.

Mi-a plăcut faptul că îți pui întrebări. Absolutul, despre care vorbeai, există sub diferite forme, la diferite paliere, numai că, adesea țelul e cuprins în drum. Rațiunea nu e un instinct pentrucă ea este cea care, adesea, anihilează instinctele prin hotărâri antiinstinctuale. Așezând alături ideea de absolut și de instinct, vom constata că prin educație, cu fiecare generație ce trece, ne depărtăm de acea capacitate de cunoaștere și înțelegere ce ne-a fost dăruită prin naștere. La vârste mici, copii comunică printr-un limbaj de mirosuri și semne transmițând stări și idei care nu sunt tributare formelor materializate în cuvinte. Cu ani în urmă, fiica mea, la circa un an, avea un prieten olandez cu care comunica perfect. Noi, părinții eram nevoiți să comunicăm verbal dar ei nu au resimțit nici o clipă acest handicap. Nici despărțirea lor nu a fost o tragedie, s-a petrecut firesc, așa cum s-a petrecut și intersecția lor.

O altă rugăciune pe un site de literatură. Nici măcar nu ai citit regulile de scriere pe site. Ar fi bine să te temperezi, zic și eu, na!

Ca rugăciune ar fi acceptabilă. Folosirea majusculelor este regretabilă și nerecomandată. Dacă mergem pe ideea că poezie este în tot ceeace ne înconjoară am putea ghici și ceva poezie ăn această rugăciune. Nu am nimic cu cei credincioși, probabil am și eu un loc în rugăciunile lor dar există pericolulca, prin abundența textelor postate de d-l Genes George-Silviu, doamna cu romanul biblic și cîți or mai fi, ca acest site să fie deturnat de la rațiunea lui de a exista. Dumnezeu este în fiecare din noi, așa cum în fiecare din noi este o biserică, dar a ieși în stradă și a mărturisi tuturor, îndiferent de credința acestora, crezul tău religios, mi se pare că nu respectă dogmele ortodoxiei.

Proza asta care ar avea loc la personale mai degrabă, este o filă dintr-un jurnal de domnișoară de clasa a șasea. Pe lângă faptul că o lălăi într-o ciorbă fără logică devii și incoerentă sau greu de înțeles. Observație...în ceafă nu simt răsuflări prietenoase.. e aiurea. În ceafă poți simți răsuflări reci, gâfâituri fierbinți etc.

Dragostea e mai puternică decât moartea. Dragostea ta pentru frumos însoțită de o lectură intensă te poate apăra de toate relele lumii. Citește mai mult și experimentează scrisul de orice fel.

Sensibilă încercarea de pastel. Am înțeles că tu ești fiul. Dacă și tata a comis poezie roagă-l să te îndrume. Sensibilitate există.

moarte, gheață, plumb, sânge, rânjet, răsuflare rece, văl de doliu. Această enumerare reprezintă ceva decor pentru o zicere dar n-ai zis nimic! Doar ai devenit recunoscător morții și atât. Wști incoerent pe un subiect pe lângă care glisezi jenant.

Nu este musai să scrii cu rimă. Dacă optezi pentru o asemenea variantă respectă genul. De dragul rimei comiți stângăcii cum ar fi ...viața-nainte va trebui s-o redai...
Mi-au plăcut expresiile amândoi într-o acoladă, umbră alergând.

Cu toate că mi-a dat senzația participării la un joc pe computer, scritura nu rea, poate cam încărcată, cam prea explicativă. După modul de abordare aș ghidona-o mai mult spre poezie. Cred că ar putea rezulta un poem după pieptănarea pletelor și a bărbilor.

Cu excepția faptului că folosești nejustificat majusculele, lectura textului, ca formă, realizare și conținut, te recomandă ca un potențial epigramist. Am să te mai caut.

Sentimente frumoase, trăiri intense cu urmări firești, adică încercăm să punem totul în poezie. Nu e rău dar va trebuisă ținem seama de oarișce rigori. Voi fi pragmatic referindu-mă la lungimea versurilor pe strofe astfel:
Strofa 1. 12, 13, 12, 13.
2. 13, 13, 13, 13.
3. 12, 13, 13, 13.
4. 13, 12, 13, 12.
Ai folosit de două ori cuvântul târziu, în strofa a doua ai rimat...eu cu eu.., ai o inconsecvență în ritmul versurilor, fapt ce taie din muzicalitatea rimei.Desparte cuvintele fiecărui vers în silabe, apoi pune accentele și ao să vezi că nu te mint!

Discursul acesta, asemănător predicilor, este animat, probabil, de dragoste de cele sfinte dar nu are poezie în el. Întărirea trăirilor, în scris, nu o faci prin majuscule ci prin conținut. Apropos, și eu am trecut prin aceleași greșeli, așa că te îndemn, cu drag, să citești atent cerințele afișate pentru a scrie pe site.

Probabil că se pot numi rime și cele dintr-o singură literă dar muzicalitatea rimei se va pierde.

Constat, la acest moment, că au fost 40 de vizionări. Mă îndoiesc de faptul că, măcar jumătate, au reușit să pargurgă integral textul. Am o părere bună despre răbdarea mea în a citi. Dacă am reușit să citesc integral romanul În căutarea timpului pierdut... Dar să trecem la tema comentariului.În textele vechi, călugării franciscani obișnuiau fraze de cîteva pagini. Fraza este atît de stufoasă și atît de greoaie încât, spre finalul textului te întrebi ce era la intrarea în subteran.Nu a reușit să mă facă să pot răspunde la întrebarea:\"de fapt ce a vrut sa zica\". Oare ce pot înțelege din expresii cum ar fi...pridvorul de demult al patriei... sau.. rotocoale de emoție...sau a împrizona pornirile. Aici mă opresc. Concluzia mea este că autoarea are o oarecare ușurință de exprimare dar stilul e mai potrivit pentru realizarea unor discursuri evanghelice. Acest delir prozodic trebuie sublimat, condensat , reformat.Eu sper că voi putea să spun și lucruri bune cu altă ocazie.

Ciudat îmi pare faptul că și eu, ca și domnul Rodean, suntem: băbați, de vârste apropuiate, foști ofițeri și dornici de a ajuta un june în a comite poezie în vers clasic.
Subscriu celor spuse de dl. Rodean și mai zic:
Lungimea silabelor e aiurea
1. 8, 8, 9, 9.
2. 8, 8, 8, 8.
3. 9, 9, 8, 8.
4. 9, 9, 9, 9.
ps. 8, 8, 8, 8.
Chestia cu valul de la marea ta e frumoasă dar rima ...
Ar mai fi chestii ce se apropie de poezie dar luminița e departe.
Șanse consider că există. Mesajul e prea explicit, cam sărac în metafore și se apropie , ca stil, mai mult de un plugușor.Dragostea pentru iubita matale o împărtășesc, realizările poetice mai puțin. Oare ea știe că îi scrii? Oare ea e aptă să priceapă o metaforă? De obicei noi stricăm orzul pe gâște iar cele care ar merita dragostea și atenția noastră se află lângă noi, neștiute, cuminți, iubitoare, sensibile și tăcute.

Am citit cu răbdare și până la capăt. Îmi vine să mă pup dar va trebui să-mi fac și treaba până la capăt. Urmează comentariul.
Trecând peste faptul că, o atare întâmplare, dacă ar fi reală, ar justifica haosul din text, scrierea e realizată superficial nereuindu-se o introspecție reală în tipologia personajelor. Nu știu ce vîrstă are autoarea dar o bănuiesc a nu avea experiența de viață nici măcar ridicată la o a doua deziluzie în dragoste. Îi recomand să meargă în vizită la spital, să umble printre bolnavii, mai mult sau mai puțin recuperabili, să încerce să intre în pielea lor și va vedea ce înseamnă dragostea de viață. Textul e atît de slab încât nici măcar o telenovea nu-l înghite. Citește mai mult, trăiește mai intens, ține un jurnal, scrie la -personale- apoi încearcă proză.

o primă observație ar fi că pe dl de mai sus îl cheamă Budurișan. Superficialitatea ce vă caracterizează e prezentă și aici.Am vaga senzație că v-am mai comentat vreun material dar să trecem în prezent.
Cele șapte strofe reușesc performanța de a nu fi douî la fel din punctul de vedere al lungimii versurilor astfel
strofa 1. 13, 13, 12, 12.
2. 12, 10, 13, 13.
3. 12, 14, 14, 12.
4. 14, 14, 14, 14.
5. 11, 10, 10, 11.
6. 13, 13, 14, 11.
7. 12, 13, 13, 13.
Acum s-o luăm pe părți.
În strofa 1 mi-a plăcut asocierea ulcele-izvor dar acel redorit e ca nuca în perete.Aceeași plăcere a reluărilor neavenite o reîntâlnim în strofa a 2-a cu acel ...restrigi chemarea-
În strofa a treia avem o rimă nefericită, chiar tristă, -locurivs. cioburi. Aici pare interesantă, chiar frumoasă, ideia cu refacerea din cioburi dar asta nu-i treaba olarului. mi-a plăcut probabil și pentru că mi-a amintit de acea minunată romanță ce zicea...
Din cioburi de iubire...etc.
Mai la vale mi-a plăcut acea joacă de-a luminadar ai reușit să stingi lumânarea cu retreyirea și acel...tace dar oftează ce talonează cu grație scrâșnetul mut.
Se pare că am damblaua memoriei asociative pentrucă mă faci să-i amintesc niște versuri ale unui ilustru anonim ce sunau cam așa
Pe o stradălată-ngustă
Un om se ducea venind
Și-n tăcera lui profundă
Se-auzea bolborosind etc..
Dragule , ești inepuizabil! Acel -nu vrem la revedere- este un plural de majestate sau erați doi iubiți părăsiți simultan . Probabil că era prima variantă pentrucă îi spui-te prelingi de mine suspinând- cred din tot sufletul în suferința ta pentru că o femeie-la multe sau puțini închiriată- nu te merită neam! Slavă Domnului că în ultima strofă ești ferm -nu-ți opresc plecarea ta-
Probabil că repetarea acelui frig din strofa finală era datorată lungimii poemei.

scrie titlurile cu litere mici. Textul acesta l-ai putea încadra la personale. Mi-a plăcut - respirația rece asupra unei răni-
Te invidiez pentrucă mai poți să pui cârje universului.