viorel gongu

smulgem rădăcini la fiecare plecare ele ne însoțesc umile cu amintiri la subțioară lumea cântă soarele culorile dragostea pământul discret și cald naște lumina prin trompete de

un trandafir purtat de flutureîn gheare ca o inimă pentru un transplant iminent inutil necesar cădere spre stânci parcă auzi icnetul ciocul pescărușului rănește încă o dată o nouă

Adam a rămas în America așteptând reântoarcerea mea. Baloo avea să traverseze, din nou, oceanul. Parcă știa!După ce am terminat toate celelalte preparative, înainte de plecare, i-am deschis ușa

Cocorii din adâncul cerului începuseră, după ce zburaseră haotic, să formeze stoluri mari ce se roteau ca apele în bulboană, îngroșând rândurile pentru a putea desena acele „V”-uri ce aveau să îi

joi seara. Mă trezesc și văd un imens buchet de flori. Asistenta mă avertizează că va trebui să le scoată din rezervă. Nu întreb cine le-a adus pentrcă ...știu! Femeia în vârstă are încă un corp

picioare gârbovite poartă guri cusute cu sârmă ghimpată spre locul în care degete de cenușă rup pala din flacără se naște gelul pentru lipit temeri în urmele de pași cristale de vise

când fi-voi umbră mă voi întoarce pe seara mirosind a iarbă câinii neliniștiți amușinând cozile mișcându-se neâncrezătoare între bucurie și teamă boturile ridicate din cărare vor lătra om

Cu Dumnezeu la o bere Doamne Te-ai așezat în fața mea la o bere m-ai invitat la o lungă tăcere Ți-ai întins brațele de aer mi-ai oferit în tăcere un caer m-ai îndemnat cu-o privire să fiu

Când te-am văzut, o crisalidă Purtam în suflet, un cocon, N-aveam nici cheie să deschidă, Iar vraja\'n cântec, n\'avea ton. Din vânt și pană de erete Mi-ai scris descântul, care, azi A spart

Am săpat în durere fântână Cu scară ce duce-n adânc Și cuțitul l-am prins, strâns, în mână, Cuțitul ce-l port la oblânc. Am tăiat disperarea în două, La corbi am lăsat-o zălog, Am zdrobit și

amiaza se oprește cu teama de noapte pădurea în rugină presimte a huiet doar liniștea morții se crește în stâncă un cerb obosit așteaptă și ascultă gonaciul bătrân cu hainele sure de o viață

Eram băiat mare, cu valiza de lemn, la Comisariat și urma să plec militar. Bunicul, care mă înfiase, m-a adus cu tramvaiul și, înainte de a fi îmbarcați în camioanele cu prelată m-a privit atent și

uneori noaptea apa aduce la țărm forma ta rămasă în unde picătură jertfită în alunecări dureroase te mângâi apoi abur te pândesc la încheietura mâinii să-mi treci din sânge în

scotocesc prin memoria focului rugi de cenușă fumegă fredonând începuturi sfârșituri mă găsesc embrion strângând în cercul trupului clepsidra cu aripi zid între mine și

Pentru a putea ierta trebuie să avem capacitatea de a întelege, a iubi și...a uita. Iertarea poate fi acordată atât celor care o cer dar și celor care nu o fac. Iertarea nu se condiționează. Este