Plus Minus....

+

-

PIESÃ ÎNTR-UN ACT ȘI-O SCENÃ

„…mi-e temă să nu fim decât un vis al lui Dumnezeu!”

Einstein

VIOREL CREÞU

PERSONAJELE

VASILE

UN ÎNGER CARE CADE

UN DIAVOL CARE SE ÎNALÞÃ

UNICUL ACT, UNICA SCENÃ

O canapea pe care stau cei trei, în stânga o măsuță cu câteva sticle și pahare. Cortina se ridică pe discuțiile personajelor.

VASILE: - … și nu înțeleg. E absurd! Adică puteți să vă materializați…

ÎNGERUL: - Nu că putem. La un moment dat, o facem fără să ne oblige nimeni, e-n firea ordinii, ca și cum respirați voi, oamenii. E doar o stare tranzitorie, de la un loc, la altul. Da’ tare bătut în țeastă mai ești, tataie! Nu vă bagă ăștia-n cap, de secole, povești cu bau-bau?

VASILE: - Păi n-am văzut alții până acum, fie ei îngeri sau demoni, mă ciocnesc pe stradă cu spiritele…, mă lași?

ÎNGERUL: - Pă dracu’!

DIAVOLUL: - Te rog frumos!

ÎNGERUL: - Scuzeee! Ce, ai impresia că-i cunoști pe toți cei din jurul tău? Măcar pe ăia, nu ne întindem la scară planetară, de secole vă scoateți ochii și mai ai pretenția să vezi îngeri și demoni. Ha! Ești patetic. Și jalnic. Un experiment ratat al lui Dumnezeu, asta sunteți! V-a acaparat materialitatea dincolo de limita suportabilului. (scoate un pachet de țigări) Dă-mi un foc!

VASILE: - Fumezi?! Îngerii fumează? ( e blocat)

DIAVOLUL: - Ia de la mine, te rog! L-ai aiurit de tot pe bietul om! ( îi întinde Îngerului o cutie de chibrituri, apoi către Vasile) E doar o tatonare. În scurtele noastre treceri prin materialitate încercăm să vă cunoaștem toate poftele, patimile, obsesiile. O simplă curiozitate care ne ajută, totuși, să înțelegem de ce ați eșuat lamentabil. De fapt, Iisus pentru asta a venit, trebuia să treacă prin efemer, să vă aprecieze evoluția negativă, de ce ați ajuns aici și să vă dea Legea care să ajute Creația să intre în normal. Nu s-a reușit. De fapt, nu ați reușit. Și e regretabil. Culmea e că deși s-a dorit ca voi să fiți o treaptă superioară a Creației universale, sunteți, de altfel, singura coabitare a spiritului cu materia, din motive neînțelese ați scăpat de sub orice control și logică…

ÎNGERUL: (turnând dintr-o sticlă în două pahare)- Și d-aia nu mai poți tu! (îi întinde Diavolului un pahar)Vrei?

DIAVOLUL: (refuz categoric)- Nu, mulțumesc! Sunt în înălțare, nu pot…

VASILE (paroxistic): - Adică ăla bea și fumează iar tu faci pe sfântul! Să moară mama dacă mai înțeleg. Și nu pricep cum dracu’ v-ați nimerit amândoi aici, lângă mine, în același timp, că-mi vine să turbez,...!

ÎNGERUL (scrutând băutura din pahar)- Neeeeeee. Ce-o fi așa greu de înțeles? Unu’ pică, altu’ urcă. De la lumină, la întuneric. De la minciună, la adevăr. Navetă, frate! Cantonat într-o stare ajungi să te identifici cu ea, ajungi să spui că și fierea e bună dacă nu cunoști ambrozia. Și, mă rog, reciproca. Pentru noi e literă de lege. Mai pe bune, mai din obligație, îngerii cad, dracii se înalță, de fapt nu există două entități distincte, suntem la fel, numai că Dumnezeu nu ne lasă să lâncezim într-un loc. E bine, ne mai mișcăm, pe Pământ și în materialitate suntem la mijlocul drumului, cred că e și o lecție, deși Șefu’ nu a spus niciodată asta, un fel de metamorfoză, dragă Vasile…

VASILE:- Iar noi ce suntem? Noi ce rol mai avem, unde ne încadrăm?

DIAVOLUL: (către Înger)- Îmi dai voie? Mersi! Deci: ați fost creați, nu intrăm în amănunte, vi s-a dat pământul, materia, ca să trăiți și să o stăpâniți. Vi s-a spus să vă înmulțiți…

ÎNGERUL: - Și d-aia vă regulati ca chiorii…

DIAVOLUL: - Nu fi măgar! Revin. Mai mult, ați avut toate mijloacele de a ajunge unde trebuie și poate mai mult decât atât. Numai că la un moment dat s-a întâmplat ca stăpânirea să se transforme în asuprire, mă refer la pământ în particular și la materie în general, ori Dumnezeu nu cunoaște asta pentru că El însuși nu asuprește, El este iubire totală, pură…

ÎNGERUL: - Băăăi! Termină-te cu lecțiile teologice de doi lei. Te-a apucat iubirea de aproapele…, din toate pozițiile! Hi, hi, hi!

VASILE: (buimac) – Păi…, și înger păzitor..

ÎNGERUL: - Și drac ispititor…

VASILE: - …, rugăciunile, Biblia, mântuirea…

ÎNGERUL: - Să înțeleg că te-au interesat toate astea până acum, nu mai puteai tu de Sfânta Scriptură! Băi, ce să zic! Gândește-te la milioanele de oameni care sunt ABSENÞI, morți, roboți, și asta zi de zi, li s-a dat puterea spiritului și-și bat joc de ea. Îngeri păzitori? Că altă treabă n-om avea! Adică voi sunteți superiori nouă, aveți liber peste sentimente și trăiri pe care noi nu le simțim decât fulgurant, culmea!, voi chiar puteți FACE BINELE SAU RÃUL pe când noi suntem parte din astea, suntem în interior. Și mai vreți îngeri păzitori! (își mai aprinde o țigară) Chiar mă enervezi!

DIAVOLUL:- Te rog, frate! (către Vasile) Înțelege-l, căderea nu este un lucru tocmai plăcut. Urmează o perioadă de întuneric și reflecție, un fel de întregire spirituală, fiecare stagiu într-o parte sau alta ne secătuiește dar ne și provoacă emoția noului, a descoperirii și a saltului…, sunt momente când uităm și nu știm ce ne așteaptă.

VASILE:(dezamăgit) - E o minciună…, am trăit o minciună! Toate vorbele ălora…

DIAVOLUL: - Nu e nici o minciună. Dumnezeu nu a făcut lumea perfectă, dar a făcut-o perfectibilă. Aici, însă, era treaba voastră, și ar mai putea să fie dacă nu ați avea talentul acesta inimaginabil de a vă autodistruge. Consumați mai mult decât aveți nevoie, vă omorâți și călcați în picioare..., o instanță supremă, adevărată, vă condamna de mult...

ÎNGERUL: (continuă să fumeze și să bea)- Aha! Cam așa ceva. Dacă ajungeți să cădeți…, ales-bules! Discutați despre realitatea care vă înconjoară încât ați uitat cu totul de SINELE care o determină, a devenit intangibil prin omisiune…

VASILE:- Am mai auzit vorbele…, și ce pot face? Voi aveți eternitatea…

ÎNGERUL: (vădit oripilat)- Băi, ști ceva? Nu te mai strofoca atâta cu scuzele! Ai auzit… Și? Ai făcut ceva? Nu! Ai continuat să alergi ca bezmeticu’ după bani, avere, haleală și ceva nou de tras pe pix...! Instincte, instincte, mândrie, lăcomie, egocentrism, buricu’ universului, materieeee…

DIAVOLUL: - Trebuie să recunosc că bunul meu coleg are dreptate!

VASILE: ( se ridică în picioare, face câțiva pași, se așează )- Ispita, diavolul…, suntem robi ai păcatului, poate că suntem slabi și cedăm, asta e! Oricum vine judecata și…

ÎNGERUL: - Adică tu crezi că acolo, sus, e cineva care se spetește să aprecieze ce și cum ați făcut voi cu viața voastră și după aia să vă repartizeze la locu’ de muncă? Mă faci să plâng! Nu, nene! Te duci șnur, așa cum ți-e inima, în lumină sau întuneric, poa’ să vină tot soboru’ de preoți să se roage, să ți se facă sute de pomeni, nu te mai scoate nimeni din rahat! A! Și dacă nu știai, voi oamenii nu faceți ce facem noi acolo, chestia cu căderea și înălțarea ciclică. Sunteți țepeni, fixați, probabil asta e reversul existenței materiale, nu știu, nu mă întreba! Acolo nu mai sunteți..., liberi...

DIAVOLUL: (doct) – Cred că e mai bine, dragă, să nu dramatizezi. Umanitatea are, în schimb, darul libertății depline, posibilitatea alegerii..., măcar aici, pe pământ! Noi? Cu ce ne alegem? Veșnicia poate fi o povară imensă, monotonia te poate rupe în bucăți.

ÎNGERUL: - Daaa... N-o să înțeleg niciodată ce l-a apucat pe Șefu’ în clipa aia; bine, pământul, apele, lumina și întunericul făcute, animalele..., e purgatoriul nostru, clipa noastră de trecere, da’ să scoți pe felie și oamenii..., nooo, niciodată n-o să accept! Ba să le dai și efemerul și eternitatea.... (se ridică, îl ia pe diavol și fac câțiva pași) Poftim! Uită-te la ăsta! Discutăm de nemurirea sufletului și lui îi flutură mintea la țâțele lu’ aia de aseară și la câți bani o mai avea în pantalonii kaki. Sau pe card. Je-nant!

DIAVOLUL: - Probabil că abia când vor termina ce au de distrus, oamenii se vor întoarce, cu adevărat, spre SINELE etern. Mi-e frică să mă gândesc la ce ar putea ajunge creaturile astea, atunci,...

ÎNGERUL: - Scuză-mă te rog! ( se retrage spre fundul scenei și urineaza ) Oauuuu! Ce plăcere! E nedrept, până și în gestul ăsta mizerabil au o trăire incomparabilă..., mmm.... Să mă spăl pe mâini după ce termin?

DIAVOLUL:(se așează din nou lângă Vasile ) – La ce te gândești? Știi,... n-am vrut să te supărăm, e doar, recunosc, o întâmplare că ne-am nimerit amândoi, aici, în același timp, nu avem un traseu prestabilit, de fapt cine spune că există destin, predestinare, greșește rău de tot. Suntem la voia întâmplării...

VASILE: ( își ridică capul din mâini, acolo unde zăcuse în ultimul timp)

Auzi? Săăă... înțeleg că voi... nu aveți nici o legătură cu oamenii, adică nu aveți nici o influență, că toată istoria cu ispita și păcatele e o găselniță de speriat copii și conștințe...

ÎNGERUL: (vine din spate ștergându-și mâinile de haine)- Iar discutați discuții ? Cred că e timpul s-o ștergem maestre! Să lăsăm neamul omenesc cu rahatul lui de neliniști și nebuloase existențiale. Hi, hi, hi..., ce-mi plac glumele altora! (se îndreaptă către măsuță și-și mai pune în pahar ceva băutură)

DIAVOLUL: - Nu cred că se supără cineva dacă mai zăbovim căteva clipe... (se ridică și vine lângă Înger) Știi? Mi-e târșeală să-l lăsăm chiar așa pe omul ăsta...

ÎNGERUL: - Așa, cum? Adică te freacă grija de problemele lor, nu e de-ajuns că Șefu’ le trece cu vederea toate alea, că au, dincolo de efemer, posibilitatea unor experiențe care nouă ne scapă. (soarbe din pahar) Mmmm..., auzi, Vasile dragă, nu te mai sufoca cu probleme care te depășesc, trăiește și tu cum naiba poți și cum ți-e bine, asta e tot ce contează. Pentru tine.

VASILE: (se ridică și el) – Și Dumnezeu? Păcatele? Pedeapsa supremă? Și voi? Voi, ce mai căutați în istoria asta?

DIAVOLUL: - Mi-e teamă că ne învârtim în jurul cozii, despre astea am discutat mai devreme...

ÎNGERUL: (vădit enervat)- Băi, lăsați-mă-n durerea mea! Voi oamenii ați fost creați după chipul și asemănarea Lui, ...ce asemănare? Dumnezeu nu poate să urască, e IU-BI-RE! Iubire totală, infinită, neînțeleasă de nimeni, puteți să trăiți toată viața în rahat, să faceți toate tâmpeniile, la final, dacă ai puțină minte, sau conștiință, îți ceri iertare și e O.K. Te-ai scos! N-am să înțeleg niciodată de ce Iisus a făcut chestia aia, pe cruce, cu ticălosul din dreapta..., de fapt înțeleg, am spus, e iubire, pe când voi, oamenii, puteți să urâți, să dușmăniți, să luați viața altora, unde e chipul și asemănarea cu El? Ã? Aveți meschina apucătură a mândriei, ești ticălos, vine cineva și te întrebă: „ Băăă’, de ce ai făcut aia?” și nici măcar nu recunoști, zici că dracu’ te-a pus, ți-a întunecat mințile, nu că ai vrut tu să FACI cu de la sine putere...

VASILE: (îl apucă de guler pe Înger)- Băi, ia mai du-te-n... Hai, căreaua, gata! N-am nevoie de lecțiile voastre! Luați autobuzu’! La naiba cu toată firea ordinii și iubirea infinită! La urma urmei trăiesc cum vreau, acum, aici. Parcă așa spuneai. Hai, roiu’, că m-am săturat! Văd că și pe tine te cam încearcă ura....

DIAVOLUL: (intervine timid)- Vasile, te rog, calmează-te. Așa e, nu suntem legați de nimic în mod direct, iar dacă este să gândim logic, ne sunteți superiori. Nu vă influențăm, nu vă stăm în cale, alegerea este a voastră. Numai că, și vreau să mă înțelegi, sunteți trăitori ai clipei și altceva nu vă mai interesează. Vine unu’ și-i face un rău copilului tău, ești în stare să mori cu dinții în beregata ăluia, da’ nu realizați că urmare a felului vostru de a fi, de robi ai materiei și bogăției le lăsați în viitor un rău mult mai mare. O societate înrăită, dominată de individualism, pământ secat, lipsă de perspective. (Vasile îl lasă pe Înger și se reașează) Aveți mașini, vile, metropole, avioane, aer condiționat, ați ajuns pe Lună, aveți artă și neartă, aveți TOTUL. Și? Þi se pare că oamenii sunt mai buni cu sufletul, sunt fericiți? Aiurea! Nu mai spun nimic!

ÎNGERUL: (își mai aprinde o țigară)- Ba, zi-le domnu’... Zi-le, că parcă văd că o iei înapoi cu mine... Nu vezi că e de căcat? Păi asta ne mai lipsea, întorc ăștia totu’ cu curu’-n sus!

VASILE: (amenințător, încă)- Să ști că eu tot îți trag una!

ÎNGERUL: - Tragi pă mă-ta! În viața ta n-ai fost în stare să iei o decizie ca lumea, toate situațiile de criză ți-au demonstrat lașitatea. Mai întâi te-ai ascuns după fustele lu’ a bătrână, după aia a venit nevastă-ta și amândouă te-au suportat cum au putut. Asta până când una a murit scârbită și-ailaltă și-a luat lumea-n cap! Ce te uiți așa la mine? Sigur că știm, știm atât de multe încât voi ați lua-o razna..., dacă ați ști.

DIAVOLUL: - Crezi că e cazul să-i aduci aminte?

ÎNGERUL: - Normal! Ãsta-i un alt defect de-al lor, uită mult prea repede, mai rău, își amintesc doar ce vor!

DIAVOLUL:(șușotit) - Și, totuși, e o schimbare, trebuie să înțelegi. Nu e ușor să te trezești că toate punctele tale de sprijin se duc naibii dintr-o dată. Sau măcar unele dintre ele, credința în Dumnezeu, așa cum ți-au băgat-o unii în cap. Poate ar fi fost mai bine să lăsăm lucrurile așa cum erau, să anulăm amintirile recente...

ÎNGERUL: - Păi, ce? Crezi că o să se dea de ceasu’ morții, acuma? Aiurea! O să plecăm și ăsta o să sară-n sus de bucurie. Asta dacă n-ar afla că...

VASILE:- Ce să aflu?

ÎNGERUL: - Ãăăăă..., nimic, nimic. Era doar o vorbă între mine și el...

VASILE: - Vroiam să vă întreb, totuși, ceva..., până la urmă..., dacă istoria pe care o știam eu despre îngeri și demoni..., care e rostul vostru în existență, care e firea, scopul, finalul, care este drumul, unde se duce iubirea voastră, unde se duce ura voastră, pe cine așteptați, cine vă supără și cine vă dezamăgește, cine vă iubește și vă dorește, când vă este frică și când plângeți, când râdeți și sunteți fericiți? Îmi păreți săraci, tare săraci..., dacă puneți preț atât de mare pe trăirile noastre..., de ce vreți să le înțelegeți? Vreți să experimentați păcatul? Aveți idee de asta? Aveți idee de ce înseamnă să trăiți cu stigmatul în suflet, aveți idee ce înseamnă să-ți dispară iubirea, să sece, să moară lângă tine, să te trezești dimineața și să spui că mai bine nu te trezeai, să nu ai nimic în afară de tine..., știți ce-i deznădejdea, disperarea, ura..., și voi veniți, acum, să-mi spuneți că Dumnezeu e DOAR iubire și nu implicare și nici judecată? Suntem mici, materiali, mândri, individualiști, răi, poate chiar exponenții răului, dar unii dintre noi își asumă păcatele, încearcă să se schimbe..., voi ce vă asumați? Naveta între două stări? Voi sunteți patetici!

(tăcere destul de lungă. Se aude un tunet. Îngerul se ridică și privește spre culise. Lasă capul în jos.)

ÎNGERUL: ( aproape șoptit, ca pentru sine )- A început să plouă. E timpul să plecăm..., unii cad, alții se ridică..., precum ploaia, precum lacrimile... Haide, frate..., să mergem, e timpul.

VASILE: ( mult mai liniștit )- Și, totuși. Ce trebuia să aflu?

DIAVOLUL : ( se ridică și el ) – Poate nimic important, poate copleșitor..., ar fi bine să nu mori înainte de a te naște....

CORTINA