Poezie

Naștere

1 min lectură·2 aprilie 2008

Mediu

Îmi alătur ființa,

rândurilor șerpuite,

ce-și așteaptă sentința.

Voi rămâne, înrădăcinat,

în aceste câmpuri pustiite,

să-mi privesc peste zacere,

cu ochii lungi, încoronați,

de cearcane?

Voi fi condamnat,

la aceea lume,

de robi, înlănțuiți

de propriile lor fapte?

Aceste holuri, îmbrăcate

în negură și plânsete de teamă,

sunt carcere, aruncate în neant.

Ești liber să cazi, în libertate.

Îmi alătur ființa,,

celor ce au pășit, fără a ști,

peste trupul pruncului etern.

Nu-mi dau crezare minții

și-mi asum pedeapsa cuvenită.

De amintire, o să-mi fie milă,

și-am s-o las in viață,

căci sunt la fel de neputincios,

și de pământean,

ca orice mort de aici.

Și ne-am ridicat, de sub băncile mânjite,

De miile de suflete spălate,

și ne-am ascultat sentința.

N-am fost iertat, și M-a trimis,

înapoi, să mă înfrupt din suferință

și să mă ung cu răni de păcat.

Mi-am alăturat ființa,

muritorilor veșnici

și m-am născut.

001.233

Vicleanu Mihai. “Naștere.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vicleanu-mihai/poezie/1776380/nastere

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.