Proză
Chipul tău
1 min lectură·
Mediu
Suntem unul în fața celuilalt
și totuși atît de departe.
Te privesc,dar nu deslușesc în privirea ta decît nostalgie,
ca și cum te-ai privi în oglindă,
poate tu nu mă vezi sau îți sunt necunoscut.
De ce nu mă strigi,de ce nu îți strigi iubirea?
Chipul tău îmi alunecă printre pleoape.
Îmi oglindesc chipul în mare,
Nu credeam că poți fi atît de aproape.
Te mîngîi,te risipești în zeci de imagini concentrice.
Chipul tău îmi dansează pe retină.
Nu te mai recunosc,te-ai schimbat,
nu pot să cred că un simplu gest de-al meu te-a putut schimba atît de mult.
Am nevoie de răbdare,...începi să-mi zămbești din nou.
Îmi era dor de puritatea buzelor tale.
Aș vrea să te smulg din brațele mării.
De ce marea are ochii tăi?
Nu înțeleg de ce mă privești țintă,poate te întrebi de unde mă cunoști.
Îți răspund eu,mă cunoști din totdeauna.
Te strig,...
De ce nu-mi răspunzi?
Aș vrea să te mîngîi,
întind mîna.
Cu același zîmbet de roză te risipești în zeci de imagini concentrice
002437
0