Poezie

Iubită de un demon

1 min lectură·20 mai 2005

Mediu

Și-acum când arșița-l apasă,

Doborât, el în genunchi se lasă.

Aripile-i se topesc, arzându-l.

Nu i-a mai rămas nimic, doar gândul.

Ale lui lacrimi otrăvite,

Îl rod întruna, nevăzute.

Și spre pământ-și deschide ochii,

Murind tăcut în vântul nopții.

Dar, din negrile adâncuri,

Același demon iese,

Rupând ale lui timpuri,

Lumea-ntreagă să o verse.

Neatins de-ale vieții buze,

Necuprins de-al morții tremur,

Întunecând soarele si luna,

Murind, născând, întotdeauna.

Mut plutea deasupra oazei -

Eternul chin în ochiul apei.

Și-n umbra lui ardea deșertul,

Și ochii lui vedeau sfârșitul.

Încet se-apropie de ea, și-l vede.

Clipa se oprește, gândul ei îngheață.

Răsuflarea-i caldă pătrunde dulce-n ea,

Dezrobindu-i firea, alinându-i setea.

Þipăt după țipăt vibrează pieptul lui.

Dar lin spre ea se-apleacă, ochii-i închizându-i.

În cruda-i nemurire, un strop de-amor se-aprinde.

Și furându-i visul, cu-a lui aripi o cuprinde.

001.262

Vasile Vasile. “Iubită de un demon.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-vasile-0013034/poezie/122635/iubita-de-un-demon

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.