Poezie
Rochia neagra
1 min lectură·
Mediu
Rochia neagră
Străina ești și-mi pari ciudată,
De veșnic neastâmpăr ești mistuită parcă.
Te agiți într-una și inima ți-e deșirată
De acea fermecată rochie neagră.
Nerăbdătoare, așteptai clipa misterioasă
Ca sub al tău farmec sa cadă lumea-ntreagă,
Căci știai ca ești frumoasă
Imbrăcată cu acea rochie neagră.
Când noaptea cu pricina se lăsa alene,
Spre asfințit, in acea zi de vară,
O pată de lumină aluneca sa se așterne
Pe despicata-ți neagră rochie de seară.
Și acel oranj apus de soare
Se chinuia, agățându-se cu lumina-i gheară,
Să admire din intunecata-i zare
Acea fată cu rochia neagră.
001719
0