Secretul Anei

A tras o linie abia vizibilă cu briceagul pe veranda din lemn, o urmă care nu avea nimic special pentru un ochi neavizat, pierzîndu-se printre celelalte urme de cari. A intrat pînă în camera mare ca să vadă de Tania, sora ei de nouă ani, și a gasit-o dormind, gemînd ușor și mișcîndu-și unul dintre picioare de parcă ar fi vrut să scape de ceva, o insectă invizibilă care nu-i dădea pace. A ieșit și s-a așezat ghemuită pe prag. Știa, sau mai degrabă intuia ceea ce avea să se întîmple. Gînduri violente proiectate pe cerul capului, și imagini vîscoase în care plutea odată cu respirația. Era toată un spasm, era toată durere în stare pură. Și acolo, cumva pe nesimțite, și-a făcut loc și plăcerea, o plăcere plină de răutate, o plăcere plină de răzbunare și moarte. Nu-și mai amintea exact cînd el a ajuns acasă. În seara aceea nici măcar n-a mai plîns, n-a mai bocit, nu s-a zbătut deloc. Îl știe doar cu pălăria într-o rînă, aproape căzută de pe cap, fața roșie și rictusul care emana mirosul fetid de carne macerată în alcool. A simțit o durere rece a țesuturilor și apoi un val de plăcere care o ducea spre inconștiență, spre liniște. Deși nu protesta, el a lovit-o cu palma și i-a spus ce-i spunea de fiecare dată: eu te-am făcut, eu te omor, curvă. Acum se făcuse dimineață, și auzea găinile făcînd un zgomot nerăbdător prin cotețe, soarele palid de septembrie invada grădina. Începea o nouă zi.