Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Proză

Confuzie

2 min lectură·
Mediu
Numele lui electronic era H.N.R. În poza făcută la întâmplare apărea un bărbat între două vârste cu un început de chelie pe care încerca să o mascheze cu părul rămas, cu ochii adânciți în pungi și fața buhănită prinsă într-o expresie de neplăcere. La o furtună electronică însă H-ul de la începutul numelui și-a întins atât de mult puntea încăt cei doi pereți exteriori ai literei au ieșit să protejeze conținutul și până la urmă puntea s-a rupt tocmai în momentul... I.N.R.I. La o căutare simplă după inițiale, specialiștii au rămas uimiți de schimbarea imaginii lui, care dobândise o expresie de suferință iar capul îi venea înconjurat de niște pixeli aranjați într-un fel de coroană. Cercetâtând cazul în profunzime lumea științei a ajuns până la urmă la concluzia că pixelii au apărut ca urmare a spulberării punții literei H, pe care de altfel n-au reușit să o repereze nicăieri altundeva. Presupunerea nu a fost adeverită nici în ziua de azi, dar între timp H.N.R a fost șters din baza de date cu identitatea lui adevărată și a fost lăsat în afara ei. Cei care l-au întâlnit ultima oară – cu ceva timp în urmă – spun că l-au văzut doar de departe și că era înconjurat de un nimb de lumină, că fluturii roiau în jurul lui, iar albinele îi culegeau polen de pe mâini și nas.
001.901
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
227
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

varro izabella. “Confuzie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/varro-izabella/proza/14015688/confuzie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.