Poezie
Tot infern
1 min lectură·
Mediu
Tăceam într-o surditate infernală
ce-mi prelua ființa din piatră cioplită-n scârbă.
Gravat cu lacrimi din marmură
pe poarta adăpostului meu scria
să uiți de speranțe de intri... Dante știa.
Rămâneam fără blesteme pentru zei
când nășteam rugi fără început.
Strigătele altora îmi împungeau tăcerea
și iar alunecam în valuri fără sens de vise.
012.280
0
a doua strofa : stadiul in care se regaseste omul in prezent si anume fara sperantza
a treia strofa : apogeul de suferinta in care omul blestema si Faptura care l-a facut
a patra strofa : sperantza unui viitor mai bun
Poezia este o descriere superba a \"starii de ananghie\" in care omul contemporan se afla datorita superficialitatii de care este inconjurat. Oamenii de azi sunt niste roboti care tac si fac ce li se spune fara sa auda chemarea esentei. Acest lucru duce la maxima denaturare a trupului uman creat dupa chipul si asemanarea lui Dumenzeu conform Bibliei, el devenind din \"tarana din pamant cu suflare de viatza\" in \"piatra cioplita-n scarba\".De aici se mai intelege: omul uraste ca s-a nascut, are traume ca parintii lui nu i-au oferit dragosta parinteasca.Totusi in interior omul are un adapost care pentru fiecare este sufletul sau. Aici il gasim datorita suferintzei extreme sentiment care umple tot interiorul \"adapostului\" nelasand loc sa se nasca si altele pe langa el.
Toata aceasta suferintza se elibereaza printr-o explozie de cuvinte rele adresate divinitatii care lasa loc unei sperante. Aceasta sperantza este creata prin faptul ca explozia a eliberat constiinta omului si ii permite sa vada starea amara a celor din jur.