Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

În ograda la bunici

1 min lectură·
Mediu
În ogradă la bunici
Printre ierburi și urzici,
Oaspete azi de onoare,
Este țeposul arici.
Când apare pe cărare
Cărând ace în spinare
Toți ai casei mari și mici
Îl privesc cu încântare.
Doar Grivei treabă îi are
Si îl latră înciudat
Că-n ograda noastră mare
Se credea favorizat.
Cum el latră neîncetat
Micul ghemotoc de ace
Se oprește speriat,
Dar Grivei hapsân, nu tace.
Câinele, cam rea potaie
Sare iute la bătaie,
Ariciul ne-având ce face
Îi serveste-n bot trei ace.
Să lase ariciul în pace
Bunicul de altfel bonom,
Câinelui pe spate-i arde
Lovituri cu un baston.
Când tăcere-i în ogradă
Speriat și tremurici,
Cu pasi mici o ia spre casă
Bietul oaspete-n târlici.
Grivei șade întristat
Cu codița-ntre picioare
Și priveste vinovat
Cerându-și din ochi iertare.
Ce-am avut de învătat
Din această întâmplare?
Oaspetele-n curtea ta,
Se tratează cu onoare!
006222
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
143
Citire
1 min
Versuri
36
Actualizat

Cum sa citezi

valeria tamas. “În ograda la bunici.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/valeria-tamas/poezie/44847/in-ograda-la-bunici

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.