Poezie

poem

1 min lectură·9 ianuarie 2006

Mediu

Lacrimile tale m-au întors din drum

înflorisera în spatele meu alb

dar intre cer si pământ aerul se transformase

într-un zid peste care nu mai putea trece nici gândul.

prea târziu mi-am spus

clipele uneori se adună piatră pe piatră

și nimic nu poate sa spargă timpul zidit.

as plânge, dar lacrimile se transformă în fire de iarbă

de căte ori îmi apari în gand o alta floare-mi înflorește în cale

uită-mă mă rogi, uită-mă poate așa durerea va dispare.

pășesc.sub pasul meu aud zvâgnind inimile părăsite

întoarce-te îmi spun , numai iubirile pot sparge zidurile

pe care uitarea le îngroașă clipă de clipă.

mi-am pus pe mine armuri de frunze

triluri de păsarăi ma-nsoțeau pas cu pas

iubește, iubește îmi șoptea pământul uscat

numai iubirile pot scoate apa din piatră.

inima mea creștea, creștea ca un munte se făcea

și prinse să bată să bată zidul de piatră

și întâmplare ciudată piatră cu piatră zidul se desfacea.

Lacrimile tale m-au întors din drum.

Nu stiu cum se făcea, când ne-am întâlnit

inima ta bătea bătea și inima mea bătea bătea

și-n drumul noastru, miraculos,

piatră cu piatră nu se mai întâlnea.

001.653

valeria tamas. “poem.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/valeria-tamas/poezie/159500/poem

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.