Ca un cant de inviere

Întorcîndu-mă de la mare, am trecut spre Vadul Oii. Toate satele erau cuprinse de fum. Un fum gros, usturător, de iarbă neuscată . Țînțarii si lacustele năpădiseră locurile pe care le-ai descris atît de frumos, de parcă numai Valeria își mai aduce aminte ce frumoasă era viața de țară. Oamenii pîrjoleau locurile de parcă dădeau turcii. Oameni triști, păcăliți de o vară atît de potrivnică pentru ei... Copii nu am văzut... ci numai oameni muți și gîrboviți. Mulțumesc, că mi-ai amintit Valeria! Drag FLORR!

Multumesc pentru trecere, e doar o incercare de a reda viata satului de azi.Pentru cel ce a trait in lumea mirifica a satului romanesc cu sufletul acesta va ramane mereu precum metafora pentru poezie, precum diamantele la gatul femeilor frumoase, mai frumos decat toate nestematele lumii deoarece acolo era viata, era suflet, era frumusetesi inca pe alocuri mai este.
Cineva imi vorbea odata pe irc despre imputitii de tarani
si vorbele-i curgeau adunanand in ele toata mizeria lumii.
Eu am trait mereu printre oamenii satului si nu am observat ceea ce distinsa intelectuala blama.Exista si uscaturi e adevarat si acolo ca si pretutindeni dar si o pioasa puritate a sufletului, un bun simt nealterat si multe alte lucruri la prima vedere marunte dar de stralucirea clestarului.Pe unde a supravietuit satul romanesc mai exista iar in unele localitati plecarea spre alte orizonturi a tinerilor si spre alte lumi a batranilor a golit satele.Dar acolo unde Dumezeu le-a avut in grija e bine sa mai trecem sa mai deschidem portile caselor , sa le mai trecem pragurile si sa ne mai bucuram sufletele.

pentru cei ce nu au unde mai trage la tara, ramane muzeul de etnografie, unde, din fericire, aerul tremura inca si acum printre obiecte care-si poarta istoriile caselor in care-au locuit, prin cotloane de pluș al ocrurilor coapte de vreme..

nu cred ca exista ceva mai tihnit pentru suflet, ca o plimbare pe margine de apa, dincolo de sat..
emotionanta aducere aminte, aici..
numai bine..

Linea