Poezie
Risipirea de Sine
1 min lectură·
Mediu
RISIPIREA DE SINE
Se află o ființă, un loc adânc, o clipă,
în care parcă totul se destramă.
Spațiul rămâne desigur nemișcat pe o aripă,
doar eu, când trec prin el, mă spulber ca o scamă.
Și ora cea mai clară pe ceasul neclintit,
în loc să curgă, explodează sec
și-n loc să bată, moare, îndeplinind un rit,
secundele ca anii nedumerit se trec.
Și însumi mă împrăștiu ca praful de pe drum,
căci trece o femeie străină și ușoară,
dar care-mi șterge fața cu jaruri și cu scrum.
Nu știu de ce acestă treime vrea să doară,
nu știu de ce îmi cere să mor aici și-acum,
cu moartea peste viață călcând mă înfioară.
014.760
0
\"Gară peticită de lumini,
șine verzi sub luna de venin,
câmp în ceruri înțepat cu spini,
ce tăcere, suflet pal și mut,
trenurile toate au trecut.
Vântul rupe rufe de mătasă,
gândurile au fugit din casă,
vino, rece mână de mireasă,
pune-mi clopotei la gât
ca să-ți treacă de urât\" un poem scris la 1915. Partea mai trista este aceea ca dati impresia ca va ingrijiti atent poeziile... ma intreb doar de ce preferati o estetica datata... epuizata...