Lingușitorii 25/26

25 - Felicia, cât de bine ești tu cu Marian? - Poftim? - Hai, lasă, că nu vreau să te descos. Trebuie să vorbesc ceva cu el, și m-am gândit că îmi aranjezi tu o întrevedere. - Da, cred că se poate. - E un tip deștept, nu? Vorbește-mi despre el. - Ce te-ar interesa să afli? - Aș vrea să știu dacă Marian are capacitatea de a privi de pe margine o situație, și de a înțelege perfect acea situație. - Te gândești să-i ceri sfatul într-o problemă? - Crezi că am făcut o alegere bună? Hai, spune-mi despre el. Ce fel de inteligență are? Melania Domazic sorbi din ceașca de cafea, atentă să nu verse nici un strop pe farfurioară. Felicia Zârlete luă și ea o înghițitură. - L-am cunoscut într-o împrejurare… în sfârșit, eu apreciez că n-aș regreta dacă mi-ar acorda consultanță într-o problemă oarecare. Te rog să-mi spui și ce crezi tu, doar îl cunoști mai bine decât mine, spuse Melania, aranjând ceașca pe măsuță. - Ai făcut o alegere foarte bună, cred eu. Marian Gogaru e un tip care, atunci când privește ceva, străpunge, nu contemplă. Își obligă creierul să țintească exact în nucleu, asta-i impresia pe care mi-a făcut-o. - Scapă amănunte? - N-aș zice. Mai degrabă, cred că procedează selectiv, reușind să dea la o parte ceea ce nu-i e de folos. - Îți place, nu? - Da, îmi place, dar aș prefera să nu simt așa. - Altfel, cum e? - Cum să fie, mi-e ciudă pe mine că-l iu… Felicia puse O țigară în gură și o aprinse cu mâinile tremurânde. Melania o mângâie pe cap. - Fii cuminte… eu te înțeleg… hai, te rog, aranjează-mi tu să vorbesc cu el. 26 Melania Domazic îl primi pe Gogaru într-un birou elegant, cu fotolii capitonate. Între cei doi, o masă solidă, pe care nu seafla decât un telefon, de o formă cât se poate de ciudată. Alături,o bibliotecă micuță, cu rafturi pline de dosare. - O cafea, un suc, ceva tare, domnule Gogaru? - O tărie, dacă nu vă supărați, ceru Gogaru încruntat, țuguindu-și buzele și clătinând capul în sus și-n jos, de parcă ar fi aprobat ceva. - Doamna Domazic apăsă pe un buton, făcu comanda, și peste câteva clipe apăru secretara, o tânără cu figură comună, îmbrăcată decent. Adusese o tavă cu un pahar de limonadă și unul umplut pe jumătate cu whisky, în care se scăldau două cuburi de gheață. Secretara plecă. Gazda și musafirul sorbiră concomitent, privindu-se – Melania cu o față deschisă, dar protocolară, fără zâmbet, Marian încruntat. - Domnule Gogaru, ați fost mulțumit de felul cum v-a bărbierit soțul meu? - A fost pentru prima oară când un frizer m-a ras și mi-a mai dat și bani pentru asta. Dar, de atunci a trecut ceva timp, spuse Gogaru, scărpinându-se alene în barba abia mijită. - Dacă mai doriți, Aurelian vă stă la dispoziție, oricând și în aceleași condiții. - Nu, mulțumesc, refuză Marian, încruntat. Dar nu despre problema asta v-am chemat să discutăm. Domnule Gogaru, nu știu dacă știți, domnul Gheorghe Crasnaf ocupă o funcție importantă în holdingul domnului Dăbănoiu, partenerul de afaceri al soțului meu. În ultima vreme, însă, tot mai multe persoane se consideră îndreptățite să-i ia locul domnului Crasnaf. Domnul Crasnaf însuși se crede capabil să-și continue activitatea pe post. E concurență, trebuie făcută o alegere. Am nevoie de sfatul dumneavoastră. Decizia aparține, desigur, domnului Dăbănoiu, însă eu, personal, aș vrea să cunoscpărerea dumneavoastră. - Veți avea părerea mea, doamnă, zise Gogaru, încruntat, și mai luă o înghițitură de whisky.