Poezie
Lut
1 min lectură·
Mediu
când îmi juleam genunchii
bunica mă ungea cu lutul în care căzusem
coatele de-mi erau pline de sânge
mă ungea cu pământul
în care îmi curseseră primele picături
așa te vindeci cel mai repede
zicea sărutându-mă pe frunte
iar rănile știind asta se vindecau mai ușor
bunicul tău când a fost împușcat
îmi spunea
în lutul rusiei și-a găsit alinare
trei zile a stat sub o brazdă
fiindcă a fost rana adâncă
și pământul l-a simțit că-i străin
apoi i-a dat pace
odată
când bunicii i-a scăzut vederea
a mâncat varul de pe peretele de la apus
și s-a făcut bine
iar când s-a îmbolnăvit de plămâni
a mâncat varul peretelui dinspre răsărit
pe timp de iarnă
când pământul era înghețat bocnă
mâncam cu toții din lutul pereților
încât după vreo molimă
vedeai dimineața și seara prin pereții caselor
cum oamenii își spuneau rugăciunea
de parcă ar fi fost într-un pântece
iar când viața li s-a plinit
bunicii s-au acoperit cu lut
și orișice jivină
orice frunză sau sămânță de la noi
procedează la fel
numai poeziile iubirile și stelele
că-s mai gingașe
doar cu praf
doar cu praful iluziei
033728
0
prin cântec
și descântec
"mă uit peste oraș cum se uită astronomul spre cer"
"diseară
ne vom ruga împreună"
"ca atunci
când s-a întors bunicul
după cinci ani de război"
"când îmi juleam genunchii
bunica mă ungea cu lutul în care căzusem
coatele de-mi erau pline de sânge
mă ungea cu pământul
în care îmi curseseră primele picături
așa te vindeci cel mai repede
zicea sărutându-mă pe frunte
iar rănile știind asta se vindecau mai ușor"
de acolo
din labirint
îți vei aduce aminte
din când în când
din loc în loc
clipa lungă
intră în joc
rănile știind asta
se vindecau singure
pe plaja de lângă dig